Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cartea istoricului Armand Goșu, la 210 ani de la Pacea de la București

La 210 ani de la semnarea Păcii de la București, istoricul Armand Goșu a publicat cartea „Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei”.

Articol de Ionuţ Iamandi, 21 Mai 2022, 08:03

De la stânga la dreapta: Bogdan Murgescu, Teodor Baconschi, Florin Țurcanu, Cristian Preda, Radu Carp și Armand Goșu participând la lansarea cărții istoricului Armand Goșu „Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internaționl al anexării Basarabiei”, Hanu' lui Manuc, București, 20 mai 2022. Foto: Ionuț Iamandi.

La 210 ani de la semnarea Păcii de la București, istoricul Armand Goșu a publicat cartea „Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei”.

Lansarea cărții a avut loc la „Hanu’ lui Manuc”, clădirea emblematică a capitalei României în care reprezentanții Imperiului Otoman și Rus au parafat documentul.

„Pacea de la București marchează momentul de maximă expansiune vestică al Imperiului Rus. De atunci încoace, rușii nu au mai putut trece mai departe de linia Prutului”, a spus Armand Goșu, un cunoscut expert al problematicilor ruse și sovietice.

Au vorbit la lansare colegii universitari ai autorului, profesorii Bogdan Murgescu, Cristian Preda, Radu Carp, Florin Țurcanu și Teodor Baconschi. Ei au subliniat valoarea lucrării semnate de Armand Goșu, bazată pe un studiu extensiv, inclusiv în arhive rusești care în contextul geopolitic actual probabil nu mai sunt accesibile. La lansare au participat invitații autorului, studenți, cercetători, reprezentanți ai mediului diplomatic.

Cartea „Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei” a apărut la Editura Polirom din Iași și reprezintă versiunea revăzută, adăugită și ilustrată suplimentar a ediției din 2008.

Armand Goşu predă la Facultatea de Științe Politice a Universității din București istoria politică a Rusiei şi a URSS, istoria politicii externe şi a diplomaţiei sovietice, evoluţii în fostul spaţiu sovietic şi introducere în istoria serviciilor secrete sovietice. Între 1995 și 2000 a fost corespondentul la Moscova al BBC World Service, secția de limbă română. Între 2005 şi 2010 a fost redactor-şef adjunct, iar în perioada 2013-2014, redactor-şef al revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social.

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român
Cultură 23 Aprilie 2025, 18:30

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român

Joi şi vineri au loc la Ateneul Român din capitală concertele pianistului Viniciu Moroianu alături de soprana Georgeta Stoleriu.

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român
Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Cultură 23 Aprilie 2025, 16:17

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an

Decizia a fost luată după ce reprezentanţii organizatorilor şi autorităţile locale nu au reuşit să identifice pentru această...

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Cultură 23 Aprilie 2025, 13:52

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Prețul biletelor a rămas același din 2021 până astăzi, între 30 de lei și 150 de lei.

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Noi apariții la editura Polirom
Cultură 23 Aprilie 2025, 12:34

Noi apariții la editura Polirom

Cărți semnate de Barry Lopez, Selma van de Perre, Fareed Zakaria, Valentina Glajar

Noi apariții la editura Polirom
Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Cultură 22 Aprilie 2025, 16:30

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș

O ceremonie în memoria Papei Francisc va avea loc sâmbătă și la Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Iosif" din București.

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:38

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini

Vestea morţii Papei Francisc i-a luat prin surprindere pe pelerinii adunați la Basilica Maria Radna din judeţul Arad.

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:29

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, Carlo Acutis, a fost suspendată din cauza decesului Papei Francisc - a...

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Ce prevăd canoanele după decesul papei
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:52

Ce prevăd canoanele după decesul papei

Procedura pe care Vaticanul o declanșează în urma decesului unui papă privește, pe de o parte, pregătirile funeraliilor...

Ce prevăd canoanele după decesul papei