Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Avocaţii lui Roman Polanski "au grăbit arestarea sa"

Cineastul american a fost la un pas să fie arestat în 2007 în Israel.

Avocaţii lui Roman Polanski "au grăbit arestarea sa"

Articol de Ionuţ Dragu, 29 Septembrie 2009, 12:50

Avocaţii lui Roman Polanski ar fi grăbit arestarea sa, sâmbătă, în Elveţia. Aceştia au afirmat în iulie, la Curtea Superioară din Los Angeles, că acuzarea nu a făcut nimic în 30 de ani pentru a obţine arestarea cineastului, relatează Los Angeles Times, citat de AFP.

În luna iulie, avocaţii americani ai cineastului ar fi cerut justiţiei renunţarea la urmărirea penală, apreciind că lipsa eforturilor serioase de a-l aresta pe Roman Polanski ar fi o dovadă a faptului că acuzarea nu dispune de un caz solid.

Remarcile avocaţilor i-ar fi determinat pe procurori să caute o ocazie de rapidă de a-l aresta pe cineast, prilej ivit în Elveţia, care are un tratat de extrădare cu SUA, conform unei surse apropiate dosarului citată de Times.


Roman Polanski era cât pe ce să fie arestat încă din 2007, în Israel

Procurorii americani din Los Angeles susţin că au contactat în mai multe rânduri alte state pentru a-l aresta pe Roman Polanski după ce acesta a părăsit teritoriul Statelor Unite ale Americii (SUA), în 1978, relatează luni AP.

Conform unui comunicat al biroului procurorului districtual din Los Angeles, în 2007 procurorii au aflat că Roman Polanski urma să-şi facă apariţia în Israel, dar informaţiile trimise autorităţilor de la Tel Aviv au ajuns prea târziu.

Avocaţii apărării au precizat într-o moţiune înaintată în iulie a.c. că procurorii "nu au cerut nici măcar o singură dată extrădarea sa", întrucât un astfel de demers ar fi scos la lumină o serie de vicii de procedură în instrumentarea cazului.

Un responsabil al parchetului din Los Angeles susţine însă că avocaţii regizorului franco-polonez erau la curent cu eforturile lor de a obţine extrădarea lui Polanski în SUA.

Regizorul, în vârstă de 76 de ani, a fost arestat sâmbătă, la coborârea din avionul care l-a transportat la Zurich, unde urma să primească un premiu pentru întreaga sa activitate.

Extrădarea sa este solicitată de justiţia americană, care îi reproşează întreţinerea 'de relaţii sexuale ilegale' cu o minoră în vârstă de 13 ani, în 1977.

Cineastul a părăsit teritoriul Statelor Unite ale Americii (SUA) în 1978, după ce a fost condamnat pentru "relaţii sexuale ilegale cu o minoră" în vârstă de 13 ani în 1977, iar de atunci nu a mai pus piciorul pe pământ american. "De 30 de ani de când dl Polanski a părăsit jurisdicţia, biroul procurorului nu a încercat nici măcar o singură dată să obţină extrădarea sa', precizează apărătorii regizorului în documentele prezentate justiţiei.

Roman Polanski, vizitat de diplomaţi în închisoare

Consulul general al Franţei la Zurich, Jean-Luc Fauré-Tournaire, şi ambasadorul Poloniei la Berna, Jaroslaw Starzyk, l-au vizitat luni pe regizorul Roman Polanski în închisoarea în care este reţinut în Elveţia, relatează AFP.

Cei doi diplomaţi au declarat că realizatorul de film este "bine tratat". "El mulţumeşte numeroaselor persoane care şi-au declarat susţinerea prin intermediul presei şi al opiniei publice", a indicat consulatul Franţei într-un comunicat publicat pe site-ul său de internet.

Ambasadorul Poloniei l-a vizitat şi el pe Roman Polanski şi l-a găsit "în stare bună şi bine tratat", a declarat pentru AFP Jolanta Chojecka, consulul general al Poloniei la Berna.

Cineastul a avut "contact direct cu avocatul său elveţian" şi s-a întâlnit luni cu soţia sa şi avocatul său francez, a adăugat diplomatul.

Roman Polanski "a primit foarte pozitiv" informaţiile care i-au fost furnizate de diplomatul polonez privind demersurile întreprinse de autorităţile franceze şi poloneze pe lângă Washington pentru a obţine eliberarea sa.

Şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, a declarat luni că i-a scris împreună cu omologul său polonez secretarului de stat american Hillary Clinton, pentru a cere eliberarea cineastului franco-polonez.

Departamentul de Stat american a refuzat însă să comenteze, luni, cazul Polanski, subliniind că rolul său într-o eventuală extrădare ar fi doar unul tehnic

"'Statul California are două luni pentru a întocmi o cerere formală de extrădare, rolul Departamentului de Stat fiind doar de a verifica dacă această cerere este compatibilă cu tratatul nostru de extrădare cu Elveţia", a declarat Philip Crowley, un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.

De asemenea, acesta a refuzat să confirme că Bernard Kouchner şi Radoslaw Sikorski, miniştrii francez şi polonez de externe, i-au scris omologului lor american Hillary Clinton pentru a-i cere eliberarea lui Roman Polanski. "Dacă există o scrisoare, ţine doar de ministrul Kouchner să-i dezvăluie conţinutul", a răspuns el.

Regizorul, în vârstă de 76 de ani, a fost arestat sâmbătă, la coborârea din avionul care l-a transportat la Zurich, unde urma să primească un premiu pentru întreaga sa activitate. Extrădarea sa este solicitată de justiţia americană, care îi reproşează întreţinerea "de relaţii sexuale ilegale" cu o minoră în vârstă de 13 ani, în 1977.

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Cultură 23 Aprilie 2025, 16:17

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an

Decizia a fost luată după ce reprezentanţii organizatorilor şi autorităţile locale nu au reuşit să identifice pentru această...

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Cultură 23 Aprilie 2025, 13:52

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Prețul biletelor a rămas același din 2021 până astăzi, între 30 de lei și 150 de lei.

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Cultură 22 Aprilie 2025, 16:30

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș

O ceremonie în memoria Papei Francisc va avea loc sâmbătă și la Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Iosif" din București.

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:38

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini

Vestea morţii Papei Francisc i-a luat prin surprindere pe pelerinii adunați la Basilica Maria Radna din judeţul Arad.

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:29

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, Carlo Acutis, a fost suspendată din cauza decesului Papei Francisc - a...

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Ce prevăd canoanele după decesul papei
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:52

Ce prevăd canoanele după decesul papei

Procedura pe care Vaticanul o declanșează în urma decesului unui papă privește, pe de o parte, pregătirile funeraliilor...

Ce prevăd canoanele după decesul papei
Mesaje transmise la moartea Papei Francisc
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:32

Mesaje transmise la moartea Papei Francisc

Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române spune că a primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această lume a Papei...

Mesaje transmise la moartea Papei Francisc
Doboș: Gândurile noastre se îndreaptă către Papa Francisc
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:27

Doboș: Gândurile noastre se îndreaptă către Papa Francisc

Părintele Francisc Doboș a rostit câteva cuvinte despre pierderea uriașă pe care au suferit-o Biserica Catolică și întreaga...

Doboș: Gândurile noastre se îndreaptă către Papa Francisc