Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Artă ebru la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi

Tradiţie de secol IX şi inovaţia secolului XXI la Muzeul de Arte Vizuale: ebru, artă şi atelier de creaţie.

Artă ebru la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi
Vernisajul expoziţiei de artă ebru „Dansul vopselei cu apa”. Foto: mavgl.ro.

Articol de Maria Măndiţă, Galaţi, 03 Martie 2013, 11:56

La Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi a avut loc, sâmbătă la prânz, vernisajul expoziţiei de artă ebru „Dansul vopselei cu apa”, lucrările expuse putând fi admirate până la finele acestei luni.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Uniunea Democrată Turcă din România, filiala Galaţi, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre” din Constanţa şi Consulatul General al Republicii Turcia din Constanţa.

Cu această ocazie, s-au aflat la Galaţi doamna Füsun Aramaz, consul general al Republicii Turcia la Constanţa, doamna Gülten Abdula, preşedinte al Uniunii Democrate Turce din România, filiala Galaţi şi domnul Haşim Koç, director al Centrului Cultural Turc „Yunus Emre’’ din Constanţa.

Ebru este arta tradiţională turcească de a desena pe apă, desenele astfel realizate fiind transpuse pe hârtie.

Se presupune că ebru îşi are originile în secolele IX-X. Motivul pentru care nu se ştie perioada exactă a apariţiei sale este acela că artiştii de ebru nu-şi semnau lucrările şi nu precizau nici data.

Ebru îl disciplinează pe cel care o practică şi îl relaxează. Ca tehnică, ebru constă în împrăştierea, pe suprafaţa apei, a vopselei lichide şi în crearea diferitelor forme cu petele de vopsea, prin folosirea unor obiecte ascuţite, plimbate la suprafaţa apei.

Ulterior, se foloseşte o foaie de hârtie aplicat pe suprafaţa apei, foaie pe care se impregnează modelul.

Cum autorul niciodată nu ştie ce forme vor ieşi, în mod tradiţional, lucrările de artă ebru nu se semnează, ele fiind mai degrabă rezultatul unui moment decât al unei persoane.

La vernisajul expoziţiei – la care au participat numeroşi gălăţeni – a avut loc şi o lecţie deschisă de artă ebru, susţinută de doamna Emel Özcan, artist şi profesor de artă ebru din Turcia, iar atmosfera tradiţională a fost completată de muzica tradiţională turcă interpretată de Ali Riza Erdogan (voce şi bağlama).

Spre încântarea celor prezenţi, profesoara de artă ebru a enumerat ingredientele – toate naturale! – folosite în această tehnică: culori formate din amestecul de pământ cu fiere de vită, dar şi sevă de flori, tulpini de trandafir sau păr de cal!

Mai mult decât artă – o stare de spirit

Întâlnirea gălăţenilor cu arta tradiţională turcă a fost plină de surprize – cei prezenţi au primit mărţişoare şi ghiocei, plus câte o porţie sănătoasă de baclavale.

Inutil de menţionat că toate surprizele au fost puse la cale de „sufletul evenimentului” Gülten Abdula, preşedinta Uniunii Democrate Turce din România.

De altfel, numărul mare de vizitatori la vernisaj – care a transformat etajul Muzeului de Arte Vizuale într-un spaţiu total neîncăpător – a confirmat succesul pe care îl va avea, dacă se va materializa, viitorul proiect al muzeului.

„Mereu urmărim să interacţionăm cu publicul, aşa că sperăm ca prin sprijinul Uniunii Democrate Turce din România, filiala Galaţi, a Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” din Constanţa şi Consulatului General al Republicii Turcia din Constanţa, să putem să înfiinţăm la muzeu un atelier de creaţie de artă ebru”, a spus Dan Nanu Basarab.

De altfel, lucrările expuse acum în muzeu sunt realizate de elevii profesoarei de artă ebru Emel Özcan, cea care a predat această tehnică la centru cultural turc din Constanţa.

Şi, aşa cum au certificat şi elevii constănţeni, beneficiile artei ebru sunt nenumărate.

„Arta aceasta este un adevărat medicament pentru suflet… te linişteşte, te calmează, te învaţă cum să te detaşezi de restul lumii şi să îţi găseşti pacea… Când veneam la cursuri, repede, de la muncă, în prima jumătate de oră, până mă relaxam, nu îmi ieşea nimic… apoi, totul se lega”, ne-a spus una din creatoarele de artă ebru, Gevrea Suliman.

Sfânta Liturghie cu Prohod, la catedrala catolică din Iași
Cultură 25 Aprilie 2025, 16:30

Sfânta Liturghie cu Prohod, la catedrala catolică din Iași

În bisericile romano-catolice din România sunt celebrate slujbe comemorative dedicate Papei Francisc.

Sfânta Liturghie cu Prohod, la catedrala catolică din Iași
În ultimele zile, în biserici din toată ţara au fost spuse rugăciuni speciale pentru Papa Francisc
Cultură 25 Aprilie 2025, 14:39

În ultimele zile, în biserici din toată ţara au fost spuse rugăciuni speciale pentru Papa Francisc

Şi la Constanţa, la Biserica Romano-Catolică Padre Pio, oamenii s-au rugat pentru Suveranul Pontif.

În ultimele zile, în biserici din toată ţara au fost spuse rugăciuni speciale pentru Papa Francisc
Academicianul Mircea Martin a susţinut joi discursul de recepţie în Academia Română
Cultură 24 Aprilie 2025, 16:20

Academicianul Mircea Martin a susţinut joi discursul de recepţie în Academia Română

Criticul literar a vorbit despre importanţa nuanţei în gândire, în exprimare şi în interpretarea realităţii.

Academicianul Mircea Martin a susţinut joi discursul de recepţie în Academia Română
Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român
Cultură 23 Aprilie 2025, 18:30

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român

Joi şi vineri au loc la Ateneul Român din capitală concertele pianistului Viniciu Moroianu alături de soprana Georgeta Stoleriu.

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român
Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Cultură 23 Aprilie 2025, 16:17

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an

Decizia a fost luată după ce reprezentanţii organizatorilor şi autorităţile locale nu au reuşit să identifice pentru această...

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Cultură 23 Aprilie 2025, 13:52

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Prețul biletelor a rămas același din 2021 până astăzi, între 30 de lei și 150 de lei.

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Noi apariții la editura Polirom
Cultură 23 Aprilie 2025, 12:34

Noi apariții la editura Polirom

Cărți semnate de Barry Lopez, Selma van de Perre, Fareed Zakaria, Valentina Glajar

Noi apariții la editura Polirom
Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Cultură 22 Aprilie 2025, 16:30

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș

O ceremonie în memoria Papei Francisc va avea loc sâmbătă și la Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Iosif" din București.

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș