Comisia Europeană: Statele comunitare se mobilizează din nou pentru a ajuta Grecia
Incendiile violente au deteriorat case şi au provocat evacuarea a 8 sate.
Articol de Radiojurnal, 21 August 2023, 18:33
Comisia Europeană a anunţat că statele comunitare, printre care şi România, se mobilizează din nou pentru a ajuta Grecia în lupta împotriva noilor incendii de vegetaţie din regiunea Alexandroupolis Feres.
Două avioane staţionate în Cipru şi o echipă românească au fost trimise astăzi în zonă. În total, 56 de pompieri şi 10 vehicule sunt aşteptate să sosească în Grecia. Lor li se adaugă o echipă franceză de stingere a incendiilor la sol, ajunsă deja pe teritoriul elen, ca parte a planului de pregătire al Uniunii pentru sezonul incendiilor forestiere.
Potrivit comisarului pentru managementul crizelor, Janez Lenarčič, incendiile sunt mai violente decât cele din 2008. Acestea au deteriorat deja case şi au provocat evacuarea a 8 sate. Comisarul Janez Lenarčič a mulţumit Ciprului şi României pentru răspunsul prompt, transmite corespondentul RRA la Bruxelles, Bogdan Isopescu