SUA şi lumea arabă

Marea provocare pentru Washington este cum să sprijine spiritul Primăverii Arabe în vreme ce trebuie să controleze complicata situaţie din Libia.

Experţii americani spun că în ciuda marilor titluri ale ziarelor şi a declaraţiilor oficiale, cele mai importante evenimente ale Orientului Mijlociu nu au fost nici rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate, nici lansarea loviturilor aeriene împotriva sistemului de apărare aeriană a regimului Gaddafi ori chiar a forţelor sale terestre.

Ei cred că dezvoltările regionale esenţiale sunt referendumul din Egipt pentru stabilirea unei democraţii autentice, tentativa de a crea o nouă constituţie în Bahrein şi revoltele din Yemen.

Pentru că evenimentele din inima lumii arabe şi nu ceea ce unii analişti numesc "umorile coloniei penale" ale colonelului Gaddafi, vor determina viitorul Orientului Mijlociu pentru generaţii de aici încolo.

De aceea prima tentaţie a administraţiei americane, care a căutat în mod declarat de la bun început să-şi limiteze participarea într-un conflict impredictibil şi de durată, a fost să lărgească coaliţia.

Washingtonul şi aliaţii europeni au răsuflat uşuraţi atunci când Liga Arabă a aprobat intervenţia militară în Libia.

Numai că, atrag atenţia analiştii, o ligă de autocraţi şi despoţi este parte a problemei şi nu soluţia dificultăţilor din regiune.

De aceea, deşi Liga Arabă vine cu umbrela politică de care au nevoie occidentalii în Libia , important este să nu se ajungă la concesii în ce priveşte presiunile pentru reformă în statele arabe.

Cu alte cuvinte, ceea ce este cauza comună a coaliţiei anti-Gaddafi să nu diminueze perspectiva unei provocări mai semnificative la scară istorică, aceea de a face presiuni asupra statelor arabe pentru a adopta reforme în societăţile lor.

Cheia dezvoltărilor regionale: Egiptul şi Arabia Saudită

Cheia în ce priveşte mişcarea pentru reformă a Primăverii Arabe o reprezintă Egiptul şi Arabia Saudită.

Egiptul, spun experţii americani în regiune, este epicentrul lumii arabe. În general, dezvoltările din Cairo au rezonat în întreaga regiune.

Drept care misiunea administraţiei americane ar fi aceea de a continua presiunile asupra armatei egiptene de a preda în mod gradual autoritatea unui guvern civil.

Pentru că de la pan-arabism la islamism, modelul Egiptului a definit întotdeauna politicile arabe. Imaginea predării paşnice de autoritate de către armata egipteană unui guvern civil ales democratic va avea un profund şi durabil impact asupra celor care luptă pentru reforme.

Dacă Egiptul va stabili un sistem guvernamental reprezentativ şi responsabil, acest fapt ar putea conduce lumea arabă în direcţia progresului.

Nu mai puţin importantă este Arabia Saudită. Pentru că, în mod paradoxal, într-un moment în care Orientul Mijlociu devine polarizat de-a lungul divizărilor sectariene, nici un stat nu are o mai mare capacitate de a rezolva aceasta decât Arabia Saudită.

Până acum, însă, răspunsul Casei Regale de la Riyadh la revoltele arabe a fost să nege reformele acasă şi să califice revoltele pentru reprezentare din Bahrein drept un complot sectarian al teocraţilor şiiţi din Iran.

Analiştii spun că a venit momentul ca SUA să-şi redefinească relaţiile cu Arabia Saudită, pentru că Washingtonul a fost prea tolerant faţă de atitudinea Riyadhului, din cauza dependenţei americane de petrolul saudit şi de sprijinul regatului pentru o varietate de obiective americane, inclusiv în ce priveşte procesul de pace arabo-israelian.

Or, dacă SUA ar reuşi să convingă elita conducătoare saudită să renunţe la opoziţia sa faţă de schimbare, aceasta ar putea reprezenta un pas semnificativ către modernizarea politicilor Golfului.

Aceiaşi analişti spun că plutind deasupra acestor realităţi ale regiunii este incertitudinea dacă administraţia americană poate separa politica sa faţă de Libia, de politica sa faţă de Orientul Mijlociu lărgit.

Aceasta implică un aranjament de împărţire a responsabilităţilor şi puterii între SUA şi aliaţii săi europeni.

Pentru că este deja în două războaie în alte două ţări musulmane, Washingtonul este în poziţia de a trebui să-şi concentreze resursele rămase asupra reformelor politice şi redresării economice a statelor arabe.

Experţii americani arată că acum, dată fiind rezoluţia Consiliului de Securitate privind Libia, Occidentul are o datorie morală faţă de opoziţia emergentă de acolo, dar pentru că SUA trebuie să se concentreze asupra Orientului Mijlociu mai larg, Europa trebuie să poarte povara emancipării Libiei.