Catalonia, mai aproape de independenţă
În ultimii ani, tot mai mulţi catalani au aflat că diferenţa între ce aduce la buget şi ce primeşte guvernul regional de la Barcelona este de 16,5 miliarde de euro.
20 Noiembrie 2012, 08:53
Cu 7,5 milioane de locuitori, Catalonia este a treia regiune spaniolă în topul celor mai importante contribuabile, dar pe locul nouă atunci când se împarte bugetul.
În ultimii ani, tot mai mulţi catalani au aflat că diferenţa între ce aportă la buget şi ce primeşte guvernul regional de la Barcelona este de 16,5 miliarde de euro, potrivit unor date vehiculate de ziariştii catalani.
Independenţa, secesiunea, separarea, autodeterminarea – sunt cuvinte din ce în ce mai des folosite, în special în ultimele luni, de când presedintele regiunii, Artur Mas, a cerut Madridului o agenţie fiscală proprie.
Aşa cum era de aşteptat, guvernul conservator al lui Mariano Rajoy a refuzat ferm solicitarea, aşa că Mas a declanşat alegeri anticipate.
Până acum, însă, Catalonia a suferit cele mai dure măsuri de austeritate, aplicate de însuşi partidul lui Artur Mas.
Acesta a practicat ambiguitatea în privinţa independenţei catalane, însă acum, in campanie electorală, toate partidele catalane promovează idealul independenţei regiunii, ca un al doilea pas după alegerile de duminica, 25 noiembrie.
Potrivit sondajelor actuale, mai mult de jumătate din catalani ar vota DA la un referendum privind independenţa.
Sondajele de opinie publicate cu o săptămână înainte de alegeri arată ca partidul aflat la putere astăzi, CiU, ar câştiga alegerile cu peste 36% din voturi, iar următoarea forţă politică este Stânga Republicană Catalană, ERC, care îşi va disputa numărul de fotolii cu Partidul Popular (PP) şi cu Partidul Socialist Catalan, PSC.
Un ideal vechi care prinde contur
L-am întrebat pe deputatul Alfred Bosch, purtător de cuvânt al grupului său politic în Congresul Deputaţilor, de ce partidul său doreşte independenţa regiunii, un ideal vechi al formaţiunii, care acum capătă un contur din ce in ce mai vizibil.
“Vrem să fim independenţi pentru că vrem să fim ca dumneavoastră. Să fim normali, să avem un stat care să ne reprezinte, să avem o limbă oficială la instituţiile europene şi internaţionale, să avem o relaţie directă cu lumea, să ne administrăm resursele.
"Credem că vom trăi mai bine, am fi mai liberi, mai democratici, iar economic ne-ar merge mai bine. Am putea avea o societate mai justă, mai echilibrată şi mai prosperă”.
Acest moment de recesiune profundă este oportun pentru a netezi drumul spre independenţă?
„Este un moment foarte bun, este mai uşor să demonstrăm acum că dacă am avea un stat independent, ne-ar fi mult mai bine. Mai rău decât ne merge acum, în interiorul Spaniei, nu poate să ne fie.
"Este foarte simplu ca oamenii să ajungă la concluzia că o republică a Cataloniei, cu siguranţă înseamnă un viitor mai luminos decât rămânând în regatul Spaniei. În timp de criză, atât economic şi că moment de schimbare, se creează oportunităţi şi credem că trebuie să profităm de această oportunitate”.
De ce credeţi că Spania şi în special partidele mari resping ideea independenţei şi spun că Spania are nevoie şi îi e mai bine cu regiunea catalană şi Cataloniei îi e mai bine cu Spania?
"Pentru că nu sunt catalani. Dacă ar fi catalani, nu ar spune acest lucru. Cine spune că nu înţelege de ce catalanii doresc independenţa, sau că statul spaniol ne doreşte, ne iubeşte şi că a făcut mult pentru Catalonia, trebuie să se întrebe de ce se opun aceşti oameni ca noi să decidem dacă vrem sau nu să fim independenţi.
"De ce nu ne lasă să votăm? Nu doresc, pentru că le e frică să nu piardă o parte importantă din teritoriu, le e frică de libertate, democraţie, că pierd o mare parte din facturile spaniole, pe care le plăteşte Catalonia,care primeşte mult mai puţin decât dă la centru. Dacă ar fi Catalonia o ruină, nu ar există atâta rezistenţă din partea Spaniei".
Pe reţelele sociale comunicaţi numai în catalană?
"Cu prioritate, în catalană, da, dar câteodată şi spaniolă, engleză, mai rar franceză. Ciudat ar fi să mă forţez să vorbesc altă limbă decât catalană".
Ce sprijin aveţi în Europa dacă obţineţi independenţa? Cum ar arată Catalonia în Europa, având în vedere că nu există precedent în desprinderea de un stat din Uniune? Nu ştim ce se va întâmplă cu Scoţia, acesta ar fi modelul?
"Vom avea sprijinul total al Europei atunci când vom avea o Republică Independentă a Cataloniei, constituită. Până atunci, avem parte de îndoieli, semne de întrebare, respingere, reticenţă, mai puţin sprijin şi ajutor. E un proces cu multe necunoscute şi e normal să fie reacţii diverse.
"În primul rând, Uniunea Europa e o piaţă comună care are nevoie de stabilitate, dar e şi o comunitate de persoane care trăiesc democratic şi doresc să menţină pacea.
"Suntem convinşi că orice proces politic democratic şi pacific pe care îl vom impulsiona va fi acceptat în Europa. Suntem convinşi de asta, pentru că ţine de bunul simţ".