Acţiunile NATO l-ar putea determina pe Gadaffi să cedeze
În opinia comandantului comandamentului aliat din Europa, amiralul american James Stavridis, există şanse ca presiunile NATO asupra colonelului Gaddafi să îl determine să părăsească puterea.
30 Martie 2011, 07:58
Comandantul comandamentului suprem aliat din Europa, amiralul James Stavridis a declarat Stavridis , într-o audiere în Comitetul pentru Servicii Armate al
Senatului SUA, că există şanse ca presiunile NATO asupra colonelului Gaddafi să-l determine pe acesta să părăsească puterea.
Amiralul James Stavridis a arătat, însă, că rapoarte recente arată că există elemente ale unei potenţiale prezenţe nesemnificative a grupării al-Qaeda şi Hezbollah în rândurile opoziţiei libiene.
James Stavridis a declarat că "informaţiile pe care le-am primit până acum mă determină să cred că cei din conducerea opoziţiei sunt persoane responsabile care luptă împotriva lui Gaddafi”.
Oficialii contraterorismului reamintesc că gruparea al-Qaeda are de ani de zile o prezenţă semnificativă în Africa de Nord şi "nu ar fi surprinzător ca un număr mic de extremişti sau membrii al-Qaeda să se afle în Libia".
În cadrul aceleaşi audieri amiralul James Stavridis a mai spus că SUA au cheltuit până acum 550 de milioane de dolari în operaţiunile militare din Libia dar că se aşteaptă ca, odată ce acţiunile americane se vor reduce iar NATO va prelua un mai mare control al operaţiunilor, costurile să ajungă la 40 de milioane de dolari pe lună.
Aproximativ 60% din costurile operaţiunilor din Libia au însemnat rachetele şi bombele lansate.
De altfel armata americană a escaladat, la sfârşitul săptămînii, asalturile asupra forţelor terestre ale guvernului Gaddafi, lansînd primele misiuni cu avioane de atac AC-130 şi A-10.
Experţii americani spun că folosirea acestor tipuri de avioane de război demonstrează modul în care forţele militare aliate au început să se concentreze asupra încercărilor de a opri avansul forţelor terestre ale colonelului Gaddafi în şi în jurul oraşelor cheie de pe coasta libiană.
Avioanele AC-130, care zboară la altitudini mai joase şi mai încet sunt mai vulnerabile la focurile de armă ale inamicului decât avioanele de război de mare viteză, cerute de generalul Carter Ham pentru a superviza operaşiunile din Libia.
Khamis Gaddafi în SUA
Între timp au apărut informaţii potrivit cărora cel mai tânăr fiu al colonelului Gaddafi, Khamis Gaddafi, se afla în SUA, de o lună de zile, printr-un program sponsorizat de o companie internaţională de inginerie şi design cu sediul la Los Angeles.
Mark Toner, purtătorul de cuvânt al departamentului de stat american a negat că instituţia pe care o reprezintă ar fi aprobat întâlnirile lui Khamis Gaddafi cu reprezentanţii unor companii de tehnologie, ai unor universităţi şi dar şi reprezentanţi ai mai multor companii din domeniului apărării.
De la începutul revoltelor din Libia şi până acum, Khamis Gaddafi ar fi călătorit la San Francisco, Los Angeles, în Colorado, la Chicago, Houston, Washington şi New York.
Departamentul de stat american a recunoscut itinerariul lui Khamis Gaddafi, adăugând că l-a aşteptat pe acesta la unul dintre aeroporturile de pe teritoriul SUA.
Khamis Gaddafi şi-a întrerupt brusc vizita la 17 februarie 2011 şi s-a reîntors în Libia, unde conduce Brigada a 32-a, cunoscută drept Brigada Khamis.
Potrivit Pentagonului aceasta este una din cele mai active formaţiuni militare de reprimare a civililor din Libia.
De la Pentagon, amiralul William Gortney a arătat că în noaptea de luni spre marţi, formaţiune militară cunoscută sub numele de Khamis a fost ţinta unor atacuri aeriene cu 6 rachete Tomahawk.