Ziua internațională a "muncii invizibile" în Italia

7 aprilie este Ziua internațională a ”muncii învizibile”, adică a celor care în prezent au grijă de bătrâni, copii sau de bolnavii care necesită asistență permanentă.

Cel mai adesea sunt nevoiți să-și lase serviciile și să aibă grijă de unul dintre familiarii lor, însă și mai numeroase sunt cazurile în care – cel puțin în Italia – aceste meserii aparțin imigranților și în special româncelor.

Munca lor este invizibilă, plătită uneori - la negru - cu salarii foarte mici. Potrivit statisticilor, numărul oficial al ”badantelor” este de peste 1.600.000 de de persoane. Mare parte dintre ele imigrante. Au plecat din țara lor natală pentru o viață mai bună, au renunțat la studii și servicii bune pentru ca să îngrijească un bătrân, un copil sau o persoană cu dizabilități, lăsându-și-i pe ai lor acasă, în grija altora.

Când ajung în Italia nici nu au de ales. Aceasta este singura meserie oferită femeilor imigrante: badanta. Româncele se adaptează cel mai bine, deoarece sunt bune gospodine, iar limba română este apropiată celei italiene și chiar dacă la început nu știu să vorbească mai deloc în noua limbă, bătrânii reușesc să se înțeleagă cu ”badantele” românce.

Munca lor valorează zeci de miliarde pe care de fapt statul italian le economisește, însă nimeni nu recunoaște asta. Dincontră: uneori se transformă într-un fel de ”arest la domiciliu” pentru aceste femei singure, fără soț și fără copii, care astfel renunță chiar și la o simplă plimbare în parc sau la o mică tunsoare într-un coafor de lângă casă.

A îngrijit bătrâni în Italia, în vreme ce copiii au crescut singuri acasă

Domnica Băeţanu îngrijește o bătrână în vârstă de 93 de ani, văduvă, Fioretta Susini-Scerna. Românca lucrează la această bătrănâ doar de un an şi jumătate. ”Mă înţeleg foarte bine, mă simt ca în familia mea, este o femeie de treabă, dar au fost şi momente mai tensionate între mine şi ea” mărturisește femeia.

În România, Domnica a muncit într-o fabrică din Suceava, însă salariul de acolo era prea mic pentru a putea să-și crească cei doi copii. În 2000 a plecat în Italia, lăsând acasă soțul și cei doi copii de 11, respectiv 12 ani. De 15 ani are grijă de bătrânii din Italia: le dă de mâncare, face curat în casă, le spală, îi plimbă, se comportă cu ei ca și cu părinții ei. Este prezentă 24 de ore din 24 lângă acești ”straini”, în vreme ce acasă copiii ei au crescut singuri, doar cu tatăl lor și desigur cu ajutorul financiar trimis de Domnica.

”România e România. Este frumos și aici, dar anii trec, noi îmbătrânim, nu mai avem aceeași răbdare. Este mai frumos la noi acasă, când dormi pe perna ta și în patul tău” mai completează Domnica Băețanu.

Dorul de patrie se simte și la 2000 de km distanță

Elena Rodica Rotaru în schimb este o fostă îngrijitoare, pentru ca astăzi să se ocupe împreună cu soțul ei, italian, de o firmă de impresariat artistic. Tânăra însă nu uită de unde a plecat. „Am luat-o de jos. De la spălat wc-uri, de la spălat bătrâni, de la îngrijit copii, de la îngrijit familii. Suntem şi sclavii lor, până la urmă” își amintește Elena.

”E greu. Câteodată ne este dor de acasă. Avem toți familii, avem toți copii lăsați acasă și ne este greu. Dar mai uităm de acest dor, când avem ocazia să ne întâlnim la anumite sărbători pentru a petrece între noi româncele” spune Elena Rodica Rotaru, care a organizat mai multe petreceri pentru româncele badante din Roma, de Revelion, de Ziua Îndragostiților, de 1 și de 8 martie. ”Să știți că țara noastră tot țara noastră rămâne. Sângele apă nu se face! Și dorul de patrie întotdeauna îl avem oriunde ne ducem. Țara noastră e țara noastră!” mai spune tânăra româncă Elena Rotaru.

La Mulți Ani! transmitem și noi acestor puternice românce, care la mii de km distanță de casă, înfruntă dorul de propriile familii, având grijă și muncind pentru părinții și bunicii altora.