Colegiul National "Moise Nicoara" din Arad
Campanie inițiată de RRA "Cei ce ne-au dat nume - Școală cu nume"
Articol de Ioan Suciu, 25 Aprilie 2016, 13:09
Colegiul National "Moise Nicoara" este una dintre cele mai bune şcoli din Romania cu o tradiţie de peste 130 de ani şi care a produs foarte mulţi oameni de seama.
Colegiul National "Moise Nicoara" îţi deschide porţile spre carieră şi performanţă.
Dintr-un raport, cu date statistice referitoare la admiterea în licee 2015, dat publicităţii de Ministerul Educaţiei, s-a realizat un „Top 20 licee şi specializari în funcţie de mediile de admitere la liceu”, în care pe locul 13 de află Colegiul National „Moise Nicoară” din Arad.
Iluministul reprezentant al Şcolii Ardelene, Moise Nicoara (1784-1861) a fost un mare patriot şi militant român. S-a născut la Jula - localitate aflata in prezent pe teritoriul Ungariei, a studiat la Oradea, Arad, Pojon (Bratislava) şi Viena, situându-se incă de tânăr în primele rânduri ale tribunilor ardeleni şi bănăţeniî în lupta pentru revendicări naţionale.
Unul dintre idealurile majore ale lui Moise Nicoară era instaurarea ierarhiei româneşti în Transilvania.A fost (alături de Ţichindeal) intemeietorul Preparandiei din Arad (1812), prima şcoală pentru invăţători in Transilvania. In conflict cu autorităţile, s-a văzut nevoit să treaca in Ţara Românească, unde a ajuns profesor la Bucureşti.
Începuturile Colegiului Național „Moise Nicoară” coincid cu cele ale primei școli elementare („școli începătoare”) din Arad, înființată în 1707
Clădirea este zidită în stil renaissance și se compune din două părți: clădirea principală, cu etaj, și corpul secund aflat în partea de apus unde există și sala de gimnastică. Intrarea, scările principale și sala festivă în care predomină elementele în stil baroc sunt impresionante
La 5 octombrie 1919 localul vechiului gimnaziu va deveni Liceul „Moise Nicoară”, primul liceu românesc de băieți din Arad. Ziarul local „Românul” consemna că sala festivă era plină „de toți cei care doreau să audă cuvântul românesc răsunând și afirmându-se pentru întâia dată într-un lăcaș de cultură românească”.La evenimentul de atunci a fost prezent și Vasile Goldis corifeul Marii Uniri de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918
AUDIO:
.
Colegiul Național „Moise Nicoară” dealungul existentei sale prin rezultatele deosebite obținute de elevii săi si a confirmat titulatura de școală de elită, punct de referință în învățământul preuniversitar, recunoscut atât în plan local, național cât și internațional.
Printre absolventii remarcabili au fost:Ioan Suciu – unul dintre conducătorii luptei pentru drepturile sociale și naționale ale poporului român din Transilvania, organizator al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.
Emil Montia – muzicolog de seamă, legat de creațiile artistice ale poporului roman a valorificat tezaurul folcloric muzical
Csiky Gergely – literat maghiar din a 2-a jumătate a sec. XIX.
Ioan Slavici - clasic al literaturii române nascut la Siria in judetul Arad