La Guantanamo, audierile au fost reluate
Purtătorul de cuvânt al Departamentul Apărării, Todd Breasseale, spune că nici Congresul sau preşedintele nu ar pleda pentru a permite dezvăluirea unor informaţii clasificate.
11 Februarie 2013, 19:59
La Guantanamo au fost reluate audierile celor suspectaţi că au organizat atacurile de la 11 septembrie în care peste 3000 de persoane au murit în Statele Unite.
Între aceştia, "The Mastermind", cum zic americanii, Khalid Sheikh Mohammed, capturat în 2003 şi transferat în 2006 la Guantanamo.
În general, suspecţilor nu li se pun întrebări în mod direct, discuţia având loc între avocaţi, procurori şi judecător.
Sunt audieri preliminare înainte de demararea procesului propriu-zis, care nu se ştie sigur când începe.
Totul depinde de cât durează aceste audieri.
AUDIO: Purtătorul de cuvânt al Departamentul Apărării, Todd Breasseale, i-a explicat corespondentului Radio România la Washington, Ani Sandu, că şi aceste discuţii sunt foarte importante.