Ion Panţuru, emblemă a bobului românesc

Ion Panțuru (n. 11 septembrie 1934, Comarnic, județul Prahova - 20 ianuarie 2016, Buşteni) este un bober român, care a concurat în cadrul competițiilor de bob de la sfârșitul anilor '60 și începutul anilor '70 ai secolului al XX-lea.

El a făcut parte din echipa României ca pilot de bob la Jocurile Olimpice de iarnă din 1964, 1968, 1972 și 1976.

Împreună cu frânarul Nicolae Neagoe, a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Grenoble (1968).

Până în prezent, aceasta este singura medalie olimpică a României la Jocurile Olimpice de Iarnă.

El a făcut parte din echipa de bob - 4 persoane a României care s-a clasat pe locul 10 la Jocurile Olimpice de la Sapporo (1972).

Audio: Interviu în exclusivitate pentru RRA realizat în februarie 2015 cu fostul sportiv Ion Panțuru.

Împreună cu frânarul Dumitru Focșeneanu, Panțuru a câștigat două medalii în competițiile de bob - 2 persoane din cadrul campionatelor mondiale și anume: argint la Campionatul Mondial din 1969 și bronz la Campionatul Mondial din 1973.

Ion Panţuru a făcut școala în orașul natal, apoi a mers la Breaza și, în cele din urmă la Brașov, unde a terminat școala profesională.

A făcut armata la clubul sportiv militar din orașul de pe Tâmpa. Prima oară a jucat fotbal în divizia B la Echipa Tractorul, apoi la Metrom. În cele din urmă a venit la Clubul Sportiv Carpați Sinaia. La bob a ajuns printr-o întâmplare fericită.

În 1957 eram în vacanță, era pauza de iarnă la fotbal, iar colegii din echipa de bob de la Carpați Sinaia, profitând de timpul liber pe care îl aveam, mi-au spus hai cu noi la Poiana Brașov, să te odihnești un pic.

M-am dus acolo mai întâi ca turist, să mă uit la campionatele lor. Către finală a fost o cupă a tineretului. Stând și uitându-mă la cei veniți, dar și la seniori, m-am adresat președintelui secției de bob.

Domnule, vreau să mă dau și eu o dată, din curiozitate ! Curiozitatea aceasta m-a costat. Am câștigat Cupa Tineretului, de la Poiana Brașov, apoi am participat la Campionatele Naționale ale seniorilor. Acesta a fost un bonus pentru mine...Am obținut locul III la Campionatele Naționale...Așa am rămas o speranță.

Într-un timp relativ scurt, Ioan Panțuru a scris istoria bobul românesc, fiind spre sfârșitul anului 60 și începutul anilor 70 nelipsit din competiții internaționale.

El a rememorat acea perioadă de glorie: În 1957-58 a fost prima noastră ieșire în strănătate , la o cupă a Europei în Germania. Eram o echipă cotată cu puține șanse...Am obținut locul șase. Apoi au fost Garmisch, cu bobul de două persoane, și Cortina d'Ampezzo , cu bobul de patru, unde am urcat pe podium - locul III.

A urmat Innsbruck, 1964, Jocurile Olimpice, locul 11. Mai târziu, Campionatele Europene, tot în orașul austriac, în 1967, unde am fost campionii Europei la bobul de patru persoane și locul II cu cel de două persoane.

Ca orice alt sportiv mirajul Olimpiadei este unic. Şi-a amintit cât de mult a însemnat Grenoble pentru el și pentru coechipierul său, Nicolae Neagoe ( născut în 1941, la Sinaia):

"A fost un mare fast. Charles de Gaulle a fost acolo, am stat cu el la masă, după concurs, la masa medaliaților. Noi eram cotați drept favoriți, pentru că veneam cu un titlu european și eram în atenția celor experimentați. Eram atunci singura țară comunistă care participa la o astfel de competiție".

Viața lui Nicolae Panțuru ar putea fi caracterizată de cuvântul voință. În acele vremuri, în care posibilitățile materiale nu erau foarte mari, el a muncit pentru a dezvolta un sport relativ nou în România -bobul. A fost maestru emerit al sportului, a primit medalia națională "Pentru Merit"clasa a-II-a în anul 2000 și cetățean de onoare al orașelor Sinaia, Bușteni și Comarnic. Cea mai mare dorinţă a lui a fost ca tânăra generaţie să se îndrepte spre bob, deşi recunoştea că nu există nici resurse financiare, nici o bază materială pentru dezvoltarea acestui sport. Am auzit prea multe despre sporturile de iarnă în prezent?: Noi, sportivii, după Olimpiada de la Saporro, 1972, deși eram în top, încet-încet am fost marginalizați. Au intervenit mai mulți factori , nu e cazul să îi discutăm. Am fost antrenor secund până în 1972, apoi principal. De atunci parcă ne-au uitat și s-a pierdut ce am câștigat. Este un efort financiar foarte mare să faci bob. Au dispărut pârtiile. La Vatra Dornei e acum o pârtie pentru sanie, pentru bob nu e nimic.În 1992 am înființat bobul feminin, iar fetele cât de cât se plasează acum înaintea seniorilor. Sunt puține selecții, bani puțini, totul se plătește. Comitetul Olimpic Român, federația nu prea sunt interesate de sporturile de iarnă. Vin la bob sportivi de la haltere, rugby.

În ultimii ani ai vieţii alocuit la Bușteni. El a fost conștient de rolul său în istoria sportului românesc, dar și mândru:

"Am făcut ceva pentru România, pentru bobul românesc. Mă bucur că am dus steagul țării mele la patru ediții ale Jocurilor Olimpice. Bobul este un sport dur. Nu am făcut țara de râs. Salutați tineretul dumneavostră și îndrumați-l spre sporturile de iarnă".

Palmares:

A castigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Grnoble 1968 (bob doua persoane), a terminat pe locul 4 la Grenoble (bob patru persoane), locul 5 la Olimpiada de la Saporro 1972 (Japonia) (bob doua persoane), locul 10 la Olimpiada de la Saporro 1972 (bob patru persoane).

A cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial de la Lake Placid din 1969 (bob doua persoane), locul 5 la CM de la Cortina d'Ampezzo 1966 (bob doua persoane), locul 5 la CM de la Alpe d'Huez 1967 (bob doua persoane), locul 5 la CM de la Lake Placid 1969 (bob patru persoane).

A castigat aurul la Campionatul European de la Ignis 1967 (bob patru persoane), aur tot la CE de la Ignis 1971 (bob patru persoane), argint la CE de la Cervina 1969 (bob doua persoane si bob patru persoane), bronz la CE de la Cortina d'Ampezzo in 1970 (bob patru persoane), bronz la Lake Placid in 1973 (bob doua persoane).

BOBUL

Este un sport practicat mai întâi în secolul al XIX- lea în Elveţia. Acolo au fost amenajate primele pârtii și tot acolo s-a format primul club în 1897. Elvețienii sunt și primii câștigători la o Olimpiadă de ianră, în 1928, apoi britanicii și englezii se impun. Primele boburi au fost construie din lemn, cu tălpici de fier şi erau conduse cu fise sau cu volan; erau prevăzute cu 2, 4, 5 sau 6 locuri. Americanul Townsend a construit primul bob, legând două sănii una de alta. Palmaresul în acest sport îl deţine sportivul italian Eugenio Monti, care a câştigat opt titluri la CM şi 2 la JO.

La noi în țară, ca și în cazul altor sporturi, Sinaia este stațiunea unde au loc primele întreceri de bob. Tineri bogați care aveau șansa de a cunoaște de aşa-numitele „plaisirs frénetiques de la neige”, au adus pe la 1909 la Sinaia primele boburi, folosindu-le pe drumurile şi aleile din jurul Castelului Peleş. În acei ani aveau loc și primele întreceri, mai ales în perioada sărebătorilor de iarnă, iar din echipe făceau adesea parte și femei. Presa vremii scria primele articole despre echipament sau reguli de joc.

Bobul a adus primele performanţe româneşti în sporturile de iarnă. Echipamentele şi materialele folosite în concursuri erau încă rudimentare, teama sportivilor fiind justificată.

Boburile din lemn puteau provoca victime – un bob era o bârnă grea din lemn, pe care erau fixate tălpici, scaune şi o cârmă.

Alexandru Papană a câştigat, împreună cu Hubert, campionatul mondial din 1933, iar pentru că sportivii aveau nevoie de un bob din metal, ziarul Curentul a reuşit să atrângă bani prin subscripţie publică.

La prima olimpiadă albă Iorgu Arsenie îşi confecţionează un bob („Avalanşa”) şi împreună cu boberul Tita Rădulescu fac deplasarea la Chamonix. Acolo vor participa la întreceri, dar cu un bob de împrumut (tip Bachmann), cucerind trei cupe.

Startul la cursa olimpică – propriu-zisă – nu-l vor putea lua, deoarece regulamentul prevedea ca tot echipajul să provină din aceeaşi ţară, condiţie pe care nu o îndeplineau.

Un an mai târziu, la Sinaia, se construieşte prima pârtie de bob după proiectul ing. Sângiorzan, pe un versant vestic al dealului Furnica.