EXCLUSIV: Ianukovici "riscă soarta lui Ceauşescu"

Baricada nr 1 din strada Hrushevskogo, din centrul Kievului, în dreptul colonadei negre de funingine de la intrarea pe stadionul Dinamo, locul confruntărior violente dintre protestatari şi poliţie, acum două săptămâni.

E construită din scheletele autobuzelor şi maşinilor arse în timpul confruntării, umplute cu sute de cauciucuri auto, între care sunt aşezate bidoane de plastic cu substanţe incendiare.

--fb1

Este prima linie a unui sistem de apărare complex, eşalonat şi bine păzit, format din mai multe baricade construite din saci umpluţi cu zăpadă îngheţată, pe ger - tare piatră, şi întărite cu bârne, scânduri, sârmă ghimpată, construcţii metalice etc.

La vreo sută de metri în faţa ei, stau două şiruri de scutieri ale poliţiei şi ale trupelor de interne.

În "zona nimănui", strada a fost transformată în patinoar pentru a îngreuna un posibil asalt al poliţiei.

În ambele tabere, luptătorii se încălzesc la focuri aprinse în butoaie metalice şi în corturi militare dotate cu sobe.

La difuzoarele instalate, aparent, de ambele părţi, se transmite muzică pop.

De la cel de pe baricadă se aud periodic discursuri patriotice şi apeluri la tabăra adversă.

Veste antiglonţ, purtate pe sub haine

Protestatarii poartă uniforme de tip militar, căşti, cagule, ochelari de schi, şi sunt înarmaţi cu bâte şi răngi.

Se poate observa că unii poartă sub haine veste antiglonţ.

În spatele baricadei se află o praştie de lemn, înaltă de vreo 2,5 m, cu ajutorul căreia se poate trage în poliţie, peste baricadă, cu pietre şi cocktailuri Molotov.

--fb2

Voluntarii, mai ales femei, unele însoţite de copii, le aduc celor ce fac de gardă pe baricade sandwichuri, dulciuri şi ceai fierbite cu miere şi lămâie.

Consumul de alcool este strict interzis. Disciplina e perfectă.

La baricade fac de gardă medici, ce se pot recunoaşte după scurtele albe cu cruci rosii, mari, trase peste haine.

Ajutor medical non-stop

Un centru de ajutor medical funcţionează non-stop într-o clădire din apropiere.

Baricada nr. 1 este despărţită de restul teritoriului controlat de protestatari de o alta, înaltă de 5 m.

Accesul prin ea spre "linia frontului" se face printr-un culoar îngust ca un defileu, şi dă permis numai celor ce au legitimaţii speciale emise de statul major al apărătorilor şi pentru jurnalişti.

Tot ce se află între cele două baricade e negru de funingine, deasupra întregii zone pluteşte încă un miros distinct de cauciuc, lemne şi plastic arse.

Pe Baricada nr.1, mă apropii de un bărbat la vreo 45 de ani, scund, gros îmbrăcat în pantaloni şi geacă de iarnă de tip militar, şi având pe cap o cască militară peste un fes tricotat.

Poveşti de pe prima Baricadă

Bărbatul se încălzeşte cu ceai fierbinte adus de voluntari lângă un butoi de tablă, în care aruncă periodic nişte scânduri.

Îi întreb dacă a fost aici când au avut loc ciocnirile cu poliţia specială "Berkut". - Răspunde volubil: "Da, am fost, de atunci am rămas aici".

"Eu sunt de la Radio România." -: "A, radioul românesc, Bucureşti!".

Spune că îl cheamă Mihailo, că e din regiunea Lviv (Lvov), de lângă Carpaţi, şi că e un fel de celebritate a locului, pentru că e cel căruia i-a venit ideea să dea foc la anvelope ca mijloc de apărare.

Fără nici o reţinere, a fost de acord să-mi povestească, la microfon, cum a fost ? "aşa cum am văzut eu lucrurile".

Mihailo: Aceasta este prima baricadă, iar cei care vor să treacă pot să o facă pe baza unui permis.

Avem sute de membri în echipele de autoapărare. Pe mine mă cunosc absolut toţi.

Am realizat acest lucru şi mă mândresc cu el.

De la îmbrânceli, la ciocniri violente

Pe strada Hruşevski, forţele de ordine ne-au blocat calea cu ajutorul autobuzelor, iar când oamenii voiau să treacă, având dreptul la întrunire paşnică, trupele speciale "Berkut" i-au împiedicat să înainteze, au intervenit în forţă.

Iniţial, a fost vorba doar de îmbrânceli, însă ulterior acestea s-au transformat în ciocniri violente, poliţia recurgând la utilizarea forţei.

A fost incendiat un autobuz, a avut loc o luptă foarte violentă între cele două tabere, s-au folosit gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi nu numai.

Într-un cuvânt, a început o adevărată luptă.

Până seara, au fost incendiate toate autobuzele, care pot fi văzute şi astăzi pe post de baricade.

Toate acestea s-au întâmplat în prima zi.

Ofensivă împotriva manifestanţilor

În următoarele zile, puterea de la Kiev a încercat să ne alunge de aici şi, în dimineaţa zilei de 22 ianuarie, a ucis doi protestatari, iar un alt manifestant, care a fost împuşcat şi rănit foarte grav, s-a stins ulterior.

Cei ucişi au fost băieţi tineri, un armean şi un belarus, care şi-au dat viaţa pentru Ucraina.

Pe la ora 9:00 dimineaţa, forţele de ordine au lansat o nouă ofensivă împotriva manifestanţilor, pentru a ne alunga definitiv din această zonă. Au fost trei ofensive, dintre care în timpul uneia s-au folosit gaze lacrimogene.

Apoi, în Piaţa Europei, am văzut că au fost incendiate mai multe anvelope, aceasta fiind o modalitate de a ne proteja de trupele "Berkut".

Anvelopele au fost aduse de către manifestanţi. Atunci, ne-am deplasat de patru ori spre Maidan (denumirea simbolică a Pieţei Independenţei, n.red), pentru a face rost de anvelope.

Focul şi fumul, un aliat puternic

Focul şi fumul care ieşeau în urma incendierii anvelopelor ne-au fost un aliat puternic, ajutându-ne să fim din nou pe poziţii.

Văzând că rămânem fără anvelope, am apelat la protestatarii care locuiesc în Kiev, i-am întrebat dacă au maşini şi dacă pot să ne ajute să facem rost de anvelope.

S-a rezolvat într-o jumătate de oră.

Ne-am bucurat de sprijinul kievenilor, atât din punctul de vedere al participării la protest, cât şi al implicării în toate aceste activităţi riscante, în condiţiile unei opoziţii din partea guvernării.

Oamenii ne-au ajutat cu bani pentru benzină şi pentru tot ce era necesar.

"Nu dorim vărsare de sânge"

Oamenii se mobilizează şi ne aduc şi noaptea mâncare, ceai, cafea, dulciuri.

Chiar mai mult decât este nevoie. Oamenii ştiu că noi stăm aici pentru ei.

Avem aici Casa Sindicatelor, Palatul Jovtnevi, Casa Ucraineană, pe care am luat-o cu asalt.

Prin urmare, avem unde să dormim. Ne odihnim pe rând. Avem mulţi foşti soldaţi, ofiţeri, suntem organizaţi.

Vrem ca totul să aibă loc într-un mod paşnic, pentru că noi suntem o naţiune paşnică.

Nu dorim vărsare de sânge. Alături de noi avem oameni care au luptat în zone de conflict, sunt bine pregătiţi.

Nu sunt ca cei din "Berkut", care se pregătesc să intervină împotriva poporului.

Dacă au arme (cei din "Berkut", n.red), să încerce numai să le folosească. Poporul le va răspunde într-un mod similar. Pentru că noi nu vom ceda. Poporul nu poate fi învins. Nu avem arme, însă, dacă va fi nevoie, vom face rost.

L-am întrebat pe Mihailo ce crede despre Legea amnistiei, promulgată de preşedintele Viktor Ianukovici, care prevede eliberarea protestatarilor arestaţi şi reţinuţi cu condiţia evacuării, în 15 zile, a sediilor administrative ocupate de manifestanţi, şi, ca o condiţie specială, evacuarea chiar a străzii Hrushevskogo, care duce spre Guvern şi unde este situată baricada pe care ne aflăm.

Mihailo: În ceea ce priveşte amnistia... eu nu sunt infractor, traiesc conform legilor din Constituţie.

Mi se ia dreptul de a trăi normal, cum trăieşte întreaga lume civilizată. Noi ştim foarte bine cum este organizată această bandă. Nu este nevoie de această amnistiere.

Este o altă găselniţă din partea puterii, pe care oamenii o refuză, cu atât mai mult cei care se află pe prima baricadă. Este chiar amuzant. Nimeni dintre noi nu va renunţa.

Cerinţa noastră cea mai importantă, a oamenilor care sunt gata să apere cu viaţa independenţa ţării, este pedepsirea trupelor "Berkut" pentru toate fărădelegile comise.

A doua cerinţă este schimbarea completă a puterii, alegeri parlamentare anticipate. Vrem modificarea Constituţiei, lustraţie completă.

Suntem dispuşi să stăm aici atât timp cât va fi nevoie.

Suntem aici de peste două luni, iar în a 70-a zi ne simţim ca în prima zi. Este vorba despre o mobilizare a poporului. Dar puterea actuală nu înţelege că mobilizarea poporului înseamnă război.

Război paşnic

Chiar dacă este paşnic, este, totuşi, un război. Atunci când se mobilizează, poporul trebuie să obţină ceea ce îşi doreşte. Este problema puterii dacă va alege ca totul să se desfăsoare paşnic sau să fie ca la dumneavoastră, cum s-a întâmplat în cazul lui Ceauşescu, sau, ulterior, al lui Gaddafi.

Acest lucru se poate întâmpla şi cu cei de aici.

Puterea recurge la tot felul de provocări, incendiază la Kiev maşinile celor veniţi din Lviv, pe care îi consideră radicali, doar pentru a se răzbuna. Guvernarea va răspunde pentru toate aceste maşini incendiate, pentru toate loviturile aplicate oamenilor.

Bineînţeles că îi recunoaştem, indiferent de toate acele discuţii care au loc.

Ei sunt aleşi de popor, sunt din opoziţie, ceea ce este un plus pentru ei.

"Trebuie să construim Europa la noi acasă"

Nu ne place că uneori nu se înţeleg între ei, însă, până la urmă, poporul va decide. Există reguli clare de joc.

Trebuie să construim Europa la noi acasă, prin preluarea legilor.

Cu toate acestea, avem senzaţia că Europa nu a făcut suficient, mai ales că la Kiev nu e ca la Paris, nimeni nu distruge vitrinele magazinelor, nu suntem infractori.

Pe străzi există maşini de lux de care nimeni nu se atinge.

Aceasta este clasa de mijloc a societăţii ucrainene.

Eu nu fac parte chiar din clasa de mijloc.

Sunt întreprinzător, plătesc impozite până şi celor de la "Berkut", care ne bat copiii, şi acestor bandiţi care ne fură ţara.

Deci, până la urmă, ce doriţi dumneavoastră, ce vor oamenii de pe baricade, ce vrea Euromaidanul?

Mihailo: Vreau ca legile noastre să corespundă celor din Europa şi ca puterea de la noi din ţară să se conformeze legilor europene.

Astfel, toate se vor aşeza la locul lor. Cu ce ne-ar putea ajuta Europa? Exact cu ce a ajutat şi România, şi Bulgaria. Nici mai mult, nici mai puţin.

Cei care spun că ne vom descurca şi singuri sunt fie ignoranţi, fie ipocriţi.

Pentru că noi, azi, nu putem fi singuri, deoarece avem Rusia în spate. Nu există alte opţiuni.

Când vom fi cu Europa, vom fi apăraţi, nu vom fi pentru Rusia doar un vecin, cu care poate să facă tot ce îşi doreşte.

Parlamentul ar trebuie să revină naţionaliştilor

Eu nu o voi susţine pe Timoşenko, pentru că, în opinia mea, aceasta este o chestiune distructivă a opoziţiei noastre, indiferent de faptul că ea a investit mult în această opoziţie.

Ar fi Kliciko în calitate de preşedinte, conform noii Constituţiei, Poroşenko ar fi premier cu atribuţii prezidenţiale, Iaţeniuk ar putea fi prim-vicepremier.

Parlamentul ar trebuie să revină naţionaliştilor, mai exact lui Tiahnibok, pentru că naţionaliştii se vor lupta pentru respectarea drepturilor acelor ucraineni care trăiesc rău în propria lor ţară.

Mă refer aici la statutul limbii de stat, la eroii naţionali şi la tot ce este legat de ucraineni, pentru că, în 350 de ani, Rusia ne-a călcat în picioare sufletele atât de mult, încât ne trebuie mult timp să revenim la drepturile noastre.

Prin urmare, cred că Rada Supremă trebuie să revină naţionaliştilor.

Voi recunoaşte orice decizie corectă luată pe calea alegerilor.

Aşa l-am recunoscut şi pe Ianukovici, pentru că am crezut că vrea să demonstreze că este un preşedinte bun, însă s-a dovedit a fi un criminal al propriului popor.