Egiptul "nu va ajunge ca Iranul”

Reporter: Cum anume s-a ajuns la protestele din piaţa Tahrir?

Yehia Ghanem: Această mişcare a început cu mult înainte de ce s-a întâmplat în centrul Cairo-ului.

Consider că este rezultatul acumulării unei istorii care a început imediat după revoluţia din 1952, când armata a preluat puterea şi a condus pe baza filozofiei partidului unic. Unic, lucru care a fost acceptat în anii 50 şi 60 şi chiar în anii 70 când lumea era împărţită în două, Vest şi Est. Noi am urmat politica specifică Estului, adică cea a unui partid unic.

După căderea URSS, lucrurile au început să se schimbe aici. Asta s-a datorat mai întâi regimului Saadat apoi regimului Mubarak care au permis existenţa sistemului multipartit.

În plus, Mubarak a oferit un spaţiu considerabil pentru libertatea de expresie, pentru mass-media şi pentru oameni. În ultimii 30 de ani, lucrurile s-au schimbat rapid în această privinţă, cu fiecare zi am obţinut mai multă libertate de expresie. Dar acesti 30 de ani de libertate de expresie nu au fost însoţiţi de un sistem democratic real. Oamenii au început să folosească acest spaţiu al libertăţii de expresie, pentru că mass-media pot aborda subiecte de corupţie, privind lipsa de transparenţă instituţională, chiar privind fraudele electorale.

Dar în acelaşi timp, sistemul nedemocratic a blocat orice şansă de corectare sau de contracarare a corupţiei, lipsei de transparenţă. Fiind bombardaţi de presă cu informaţii privind aceste lucruri, dar fără ca ele să fie corectate de sistem, egiptenii au început să fie disperaţi. Cred ca acesta a fost principala cauză a evenimentelor din ultima perioadă.

Reporter: De ce nemulţumirea e izbucnit tocmai acum, de ce nu mai înainte sau mai târziu?

Redacţia ziarului independent. Foto: Carmen Gavrilă.

Yehia Ghanem: Se pune problema care este punctul de fierbere al unei naţii, e greu să faci previziuni despre când şi cum şi unde poate izbucni un popor. Cred că noi egiptenii am atins punctul de fierbere la ultimele alegeri, la care au fost fraude majore, de la un capăt la celălalt, de nemaivăzut până atunci. Dar cel mai rău a fost că cei vinovaţi de fraudarea alegerilor chiar se lăudau cu asta, au ieşit public şi a fost ca şi cum ar fi scos limba la oameni, în derâdere.

Au spus "asta este situaţia şi nu puteţi schimba nimic”. Acesta a fost factorul declanşator, după părerea mea. Revolta ar fi venit oricum, era de aşteptat dinainte, dar cred că dacă alegerile trecute nu ar fi fost atât de pe faţă fraudate şi cei vinovaţi nu ar fi fost dispreţuitori, e o mare probabilitate ca această izbucnire populară să nu fi avut loc atât de curând.

Asemănări şi deosebiri cu revoluţia din România

Reporter: Vedeţi similitudini între revoluţia română din 89 şi revoluţia egipteană din aceste zile?

Yehia Ghanem: Da, sunt similitudini. Primul lucru în comun este nemulţumirea pe scară largă a maselor. Al doilea factor comun este valul de speranţe de schimbare. Al treilea a fost reprezentat de mecanismele de agitare a populaţiei. În România aţi avut agitatori care au catalizat revoluţia, la fel aici în Egipt. În ambele cazuri agitatorii au provenit chiar din rândul unor elemente ale regimurilor la putere.

Dar sunt şi diferenţe. În România, din ce ştiu, deşi nemulţumirea populaţiei a jucat un rol important, principalii actori din culise erau oameni ai regimului. Ca dovadă, cel care i-a urmat lui Ceauşescu a fost Ion Iliescu, un fost apropiat al acestuia. În această privinţă cazul Egiptului e diferit. În România elemente ale Securităţii, un organism oribil, au fost forţa din spatele dărâmării regimului. În Egipt asta nu este valabil. Deci sunt şi diferenţe.
--fb1
"Egiptul este deja o ţară islamică"

Reporter: S-a vorbit mult despre asemănări între revoluţia egipteană şi cea iraniană, şi posibilitatea ca Egiptul să ajungă precum Iranul, o republică islamică.

Yehia Ghanem: De câte ori am auzit asta! Cine credeţi că suntem? Noi deja suntem o ţară islamică, dar nu avem un regim islamic. Peste 90% din populaţie este de religie islamică. Dar dacă este vorba despre a fi un stat islamic din punct de vedere ideologic, sunt diferenţe mari între Iran şi Egipt. E diferenţa dintre şiiţi şi suniţi. Şiiţii au o mentalitate complet diferită, o concepţie complet diferită despre cum trebuie condusă o ţară islamică, conform dreptului musulman, firq, care le este propriu. Noi nu avem o asemenea ideologie.

Aşadar cred că e stupid chiar şi să ne imaginăm că ar putea fi asemănări între Egipt şi Iran, în această privinţă. Părerea mea este că dacă mişcarea din zilele acestea va avea succes, va rezulta ceva complet diferit de Iran, Egiptul va fi o ţară mai mult seculară decât islamică, adică ceva la care sperăm cu toţii. Vrem un sistem şi mai secular. Cred că din toate acestea va rezulta, n-aş spune un regim mai bun cât o filozofie mai bună a guvernării. Şi chiar dacă mişcarea aceasta nu va avea succesul scontat şi nu va fi schimbat regimul, cred că oricum va avea un impact pozitiv asupra actualului regim, care pare că a fost îngheţat pentru prea multă vreme şi este vremea să înceapă să se reformeze nu doar de faţadă, ci în mod radical.

Reporter: Protestatarii s-au arătat foarte uniţi şi s-au organizat bine. În ce măsură este asta valabil şi pentru opoziţia politică şi în ce măsură sunt partidele de opoziţie reprezentative pentru protestatari, de cât sprijin se bucură ele în mijlocul populaţiei? Cine este opoziţia?

Yehia Ghanem: Aceasta este tocmai una dintre probleme aici. Avem o opoziţie tradiţională, veche care a devenit demodată, aproape scoasă din uz în ultimii 30 de ani. Dar ea este otuşi cea mai eligibilă pentru un dialog cu guvernul. Dar să ţinem cont că acei tineri care au ieşit în stradă s-au surprins pe ei înşişi, poate mai mult decât pe noi, exercitând un nou tip de opoziţie, care înainte nu realizasem că poate exista. Tocmai aici este dilema. Din punct de vedere politic avem partide politice care au îmbătrânit prea tare, care ori au refuzat ori s-au abţinut sau au fost împiedicate să evolueze, să se maturizeze. E o mare diferenţă între a îmbătrâni şi a te maturiza.

Ele au îmbătrânit dau au încetat să crească, să se maturizeze politic, acum multă vreme. După părerea mea aceste partide au ratat acest moment istoric şi ocazia de a se mobiliza şi de a acţiona ca o locomotivă pentru ca oamenii să ajungă la următoarea staţie.

Au aceleaşi mari disensiuni din totdeauna, aceeaşi competiţie în chestiuni triviale, neimportante. Iar asta frustrează nouă formă de opoziţie care a apărut pe străzi. Cei din stradă au început să-şi piardă speranţele legate de bătrâna opoziţie politică.

Reporter: Şi atunci care este ieşirea?

Yehia Ghanem: Ceva trebuie făcut. Fie acei oameni tineri din stradă îşi vor crea propriul partid politic, fie vechile partide politice de opoziţie se vor trezi, se vor maturiza ca să poată profita de această şansă istorică şi să înceapă un nou proces de democratizare.

Reporter: Cum vedeţi evoluând situaţia de acum înainte?

Yehia Ghanem: Sper că preşedintele va realiza că întreaga naţiune este în faţa unui prag care trebuie trecut. Egiptenii îi datorează multe lui Mubarak, mai ales pentru perioada în care a fost în armată, apoi ca vicepreşedinte şi în primii 10-15 ani ca preşedinte.

Din cauza vârstei şi din cauză că în jurul preşedinţiei au crescut nişte grupuri de interese care au început să abuzeze de partea lor de putere, Hosni Mubarak ar trebui să realizeze că istoria îi oferă din nou şansa să-şi încheie pozitiv cariera, să treacă Egiptul peste un prag.

După părerea mea, Egiptul a intrat odată cu toată lumea în secolul 21, din punct de vere temporal dar practic trăim încă, inclusiv din punct de vedere politic, nu doar în secolul 20 ci la începutul secolului 20.