Consumul scăzut de cultură dăunează grav societăţii

Realizator: Emisiunile culturale se regăsesc din ce în ce mai rar în grilele de programe ale posturilor de radio şi televiziune din România.

O concluzie deloc măgulitoare ce se desprinde din cea mai recentă cercetare realizată de Centrul de Studii şi Cercetări în domeniul Culturii şi preluată de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Studiul remarcă o pondere redusă a difuzării emisiunilor cu subiecte şi conţinut cultural şi religios. Doar o treime dintre televiziunile cu emisie terestră, 248 la număr, difuzează emisiuni culturale.

Puţin peste o cincime din cele 725 de posturi de radio cu emisie terestră difuzează astfel de emisiuni. Un alt efect al cercetării este evident. Din momentul obţinerii licenţei pe parcursul celor 9 ani în care aceasta este valabilă, radio difuzorii îşi micşorează considerabil ponderea de emisiuni culturale din grila de programe.

De mulţi ani circulă cu insistenţă idei că publicului trebuie să i se ofere exact ceea ce cere şi nu invers. Urmarea e că "producătorii şi managerii TV sunt sclavii audienţei mari cu orice preţ şi cred că asta e tot, iar prin audienţă înţeleg că o forţă de oameni care zac în faţa televizorului şi nu vor să le fie deranjată materia cenuşie.

Problema e că fără creativitate şi inteligenţă televiziunile generaliste vor rămâne definitiv prizoniere ale divertismentului ieftin şi ale unei audienţe pe măsură, sesiza redactorul şef al săptămânalului "Dilema Veche", domnul Mircea Vasilescu.

În această seară încercăm să desluşim, atât cât ne permite timpul, alături de domnul Mihai Mălaimare, membru al CNA şi coordonator al proiectului, ponderea emisiunilor culturale şi religioase în programe de radio şi televiziuni româneşti, motivele publicului şi defecţiunile producătorilor în materie de emisiuni culturale şi religioase. Bună seara domnule Mihai Mălaimare.

Mihai Mălaimare: Bună seara.

Realizator: Putem vorbi de o percepţie distorsionată a publicului faţă de emisiunile de cultură şi religie sau cei care propun astfel de producţii se află într-o criză de idei?

Mihai Mălaimare: Cred că mai degrabă varianta a doua este acceptabilă. Nu ştiu care este realitatea pentru că dacă ar fi să mă iau după studiul făcut de cei de la Centrul de cercetări în domeniul culturii, de pe lângă Ministerul Culturii, dezastrul în care se află poporul român este fără precedent. Faptul că în 2009 faţă de 2008 consumul cultural la toate capitolele a scăzut între 17 şi 20 de procente.

Este un lucru care ar trebui să dea de gândit nu numai românilor, se pare că românilor nu le dă de gândit aşa ceva ci europenilor în spaţiul cărora am intrat pentru că un popor care renunţă deliberat la cultură într-un an cu 17 sau 20 de procente este un popor care rează o problemă pe termen scurt şi mediu.

Dacă aceasta este situaţia, şi îmi este teamă că nu am foarte multe motive să contracarez rezultatele celor de la Centrul de Cercetări de la Ministerului Culturii. Pe de altă parte, noi la CNA, am prezentat un studiu care are ca fond studiul celor de la Centrul de Cercetari de la Ministerul Culturii, dar ne-am bazat pe datele pe care le avem noi în arhiva noastră.

Şi exceptând posturile publice, radioul şi televiziunea care sunt într-un procent, din punctul meu de vedere încă nemulţumitor, dar mult departe faţă de ceea ce vedem în audiovizualul privat, deci exceptându-le pe acestea două, dincolo este un dezastru similar celui pe care vi l-am relatat anterior. Şi vă dau câte un exemplu care este absolut fabulos, l-am păstrat pentru sfârşitul dizertaţie mele, mă rog, la CNA în faţa presei, într-o ţară care are poeţi fabuloşi, fabuloşi, mă refer, pornesc de la Alexandri, Eminescu, Goga, Blaga, ş.a.m.d., până la poeţii contemporani senzaţionali în audiovizualul privat preocuparea pentru pezie este în domeniul cifrei zero. Peste tot, în toate regiunile istorice.

Aş putea admite, eu ca moldovean, de exemplu, aş putea admite că orice altă regiune ar avea o justificare oarecare, fie şi iluzorie, să nu se preocupe de poet. Dar când Moldova mea, unde s-a născut Eminescu, are preocupare zero faţă de poezie este inacceptabil. Aşa ceva nu se poate. Dvs m-aţi întrebat: acesta este nivelul poporului român? Acesta este nivelul publicului şi, pe cale de consecinţă, fiind vorba de o instituţie privată care îşi arogă imediat spaţiul comercial atunci, acesta este nivelul emisiunilor, cum să spun, prin alipire cu publicul despre care am vorbit mai înainte? Probabil că da.

Dar eu vă spun că publicul televiziunilor nu este doar publicul lipsit de prost gust, adică publicul cu prost gust, publicul lipsit de cultură, publicul violent. Nu este numai acesta. Pentru că, dacă fac o mică ecuaţie, şi spun: la o emisiune de divertisment de prost gust pun publicitate şi câştig din publicitatea asta bani înseamnă că cel care pune publicitate câştigă din publicitatea pe care a dat-o la o emisiune de prost gust, pentru că oamenii care se află în segmentul celor care au prost gust cumpără produsele cărora eu le fac reclamă. Aşa ceva este o ecuaţie falsă.

Mie mi-e teamă de altceva. Că oamenii, creatorii din aceste televiziuni, nu ştiu să facă altfel emisiunile. Eu atrag atenţia în modul cel mai serios cu putinţă că, probabil, mai devreme sau mai târziu vom vorbi extrem de ferm despre ce înseamnă posturile publice, le vom finanţa aşa cum merită ele şi vom acapara totul la posturile astea, pentru că acolo se va face emisiune de foarte mare calitate. Nici acum nu există vreo asemănare între posturile comerciale şi posturile publice. Să fim serioşi.

Realizator: A defini o emisiune culturală fie şi de TV sau de radio, e o întreprindere, să spunem, mă rog, cred eu, riscantă. Ţine de gusturi şi acestea nu se amestecă.

Mihai Mălaimare: Depinde.

Realizator: Greşesc producătorii, respectiv difuzorii, cum îi numiţi dvs, că propun spectacole ieftine: e vorba de limită de timp, de buget, alte constrângeri sau greşeşte publicul că nu amendează astfel de exprimări cu spoială?

Mihai Mălaimare: Şi unii şi alţii. Eu voi mai face o cercetare în legătură cu ratingul acestor emisiuni, aşa-zis de mare succes, pentru că am îndoieli maxime. Iar dacă îndoielile mele nu se verifică şi dacă într-adevăr prostul gust este acasă, în România, atunci trebuie să recunoaştem, împreună cu mine, că avem o gravă problemă.

Realizator: Între a asculta muzică de Bach şi a unui rapsod popular, este o atitudine, cum am spus, de gusturi, educaţie, emoţie. Nici una, nici alta nefiind imputabile consumatorului, ascultătorului respectiv, privitorului. De cenzurat cred că ar fi atitudinea celor ce se lasă încurajaţi de prestaţia moderatorului de emisiuni de divertisment care îi provoacă să se exhibiţioneze în faţa publicului, de dorinţa irezistibilă de a deveni vedetă dintr-un anonim ce era acum o jumătate de ceas în urmă. În mod direct spus cum putem reduce influenţa circului rudimentar în emisiuni de radio şi TV?

Mihai Mălaimare: Mi-e foarte greu să dau soluţii. Poate că am unele, dar realmente mi-e foarte greu. Postura mea de angajat al CNA-ului mă obligă să tac.

Realizator: Ştiu că CNA-ul, sigur, dă foarte multe amenzi şi ele sunt pe motive întemeiate ...

Mihai Mălaimare: Iar eu vă spun că de cele mai multe ori sunt pe motive întemeiate şi întotdeauna noi amendăm încălcarea legii, post factum evident, amenda vine post factum după ce s-a întâmplat. M-a amuzat că, nu ştiu, nişte oameni de televiziune s-au agitat afirmând sau făcând caz de condiţia de cenzor a CNA-ului.

Păi, un cenzor îşi exercită meseria înainte de apariţia la public a produsului cultural şi nu după. Pe de altă parte, rolul CNA-ului nu este numai de a amenda. Aş fi extrem de fericit să nu am ce amenda. Din păcate, nu voi prinde această minunată zi şi, pe de altă parte, trebuie să vă semnalez iarăşi că nivelul amenzilor este puţin faţă de gravitatea erorilor pe care le depistăm.

Reporter: Posturile comerciale de radio şi televiziune se conduc după audienţă în aşa fel încât acestea acceptă aproape fără limită orice schemă aducătoare de profit. Scandalul, fie că e din rândul politic sau domestic, se vinde fără oprire.

Publicul este îndemnat să cultive curiozităţi ascunse despre personaje fără a avea dreptul de a interveni. În acest mediu, o emisiune culturală de dezbatere de idei sau una religioasă, cu greu şi-ar găsi loc. Uneori, deloc. Dovadă stau cifrele din studiul acceptat şi de dvs.

E în acest caz cauţionabilă finanţarea din surse publice a emisiunilor de cultură şi religie? Fiindcă adversarii ar spune că piaţa hotărăşte dacă cutare sau cutare emisiune este bună pentru public.

Mihai Mălaimare: e adevărat. Nici nu cred că ar trebui să intervenim şi să siluim piaţa, ferească Dumnezeu! Eu ce semnalez este altceva. Că .... operatorii de radio şi TV folosesc frecvenţa, frecvenţă românească, frecvenţă care este patrimoniul românesc şi o folosesc gratuit.

Realizator: Da, ştiu asta...

Mihai Mălaimare: Dacă statul român dă frecvenţa în mod gratuit şi nu pe bani cum se întâmplă în alte state, atunci eu care am luat această frecvenţă nu am niciun fel de obligație faţă de statul român şi dacă nu am, şi eu spun că am, măcar am obligaţia să respect legea şi nu o respect, iar obligaţia Parlamentului României ar fi să introducă în legile care privesc audio-vizualul în mod explicit obligo-ul patriotic pentru folosirea gratuită a unui element de patrimoniu naţional a frecvenţei, obligatoriu.

Realizator: Da

Mihai Mălaimare: Poate că emisiunile culturale nu vor avea aceeaşi audienţă precum scălămbăielile de la emisiunile de aşa zis divertisment. Ok, pot să admit ca termen de discuţie dar au încercat măcar? şi întreb foarte serios. Adică şi-au propus să facă o emisiune serioasă, adică adevărată, cu miloacele reale, adică să filmeze, să-şi pună mintea la contribuţie când pun mâna pe un aparat, să încerce să vorbească fără greşeli limba română, să încerce să atingă elementul de umor sănătos, adevărat fără să frizeze jena absolută? N-au încercat. Şi atunci ei ce cred? Că mă pot lămuri pe mine că acesta este poporul român?

Eu refuz să cred aşa ceva. Pe de altă parte,şi aici este iarăşi şi problema posturilor publice, emisiunile eminamente culturale deci emisiunile care într-un fel sau altul s-ar adresa, să zicem, elitei ele sunt duse dincolo de miezul nopţii, acolo unde prin forţa împrejurărilor CNA-ul şi legea au fost obligate să împingă emisiunile subculturale, violente, pornografice. Acela este spaţiul pe care cultura românească îl merită?

Uitaţi-vă la emisiunea Marinei Constantinescu, de exemplu, e normal, sunt atâţia oameni de teatru în România, sunt atâţia iubitori de teatru în România, trebuie să stai până dincolo de miezul nopţii ca să te întâlneşti cu Marina Constantinescu şi cu invitaţii ei? Este firesc aşa ceva?

Realizator: Să ştiţi că şi un film de artă tot la ore foarte târzii din noapte e programat iar eu mă gândesc aşa: dacă mâine trebuie să mă trezesc dimineaţă pentru slujbă, când să mai văd filmul?

Mihai Mălaimare: Corect. Şi este un exerciţiu logic normal. Normal şi firesc dar pe cale de consecinţă, dacă eu, dumneavoastră, suntem obligaţi de viaţă să judecăm aşa înseamnă că împingem la infinit şansa noastră de a ne întâlni cu produsul cultural pe care îl râvnim şi încetul cu încetul fibra noastră se degradează şi încetul cu încetul vom ajunge în mijlocul gloatei care hăhăie veselă la toate scălămbăielile pe care le vedem, la toate mizeriile legate de soacră şi de noră, de parcă în spaţiul românesc de la Burebista încoace soacrele le-au bătut pe nurori în fel şi chip şi le-au înjurat şi le-au pălmuit.

Aceasta e România... ei nu se gândesc că la ora 12 în România poate că o emisiune ca asta poate fi văzută, dar ora 12 în România înseamnă ora 10 în Franţa ceea ce ne arată nouă că la ora 10 când un francez se uită care se uită la emisiunea respectivă, care vine din spectrul românesc poate să spună: " qui, mi se pare că ăştia sunt românii" din moment ce ei mi-i prezintă aşa.

Mă uit cu foarte mare atenţie la filmele americane şi filmele americane sunt ca toate filmele din lume, filme foarte bune şi filme foarte proaste. Şi filmele foarte bune, şi filmele foarte proaste nu ezită nicio secundă să vorbească despre valorile americane, despre familia americană, despre prietenia americană, despre respectul american faţă de lege şi faţă de rigorile pe care viaţa ni le impune fiecăruia în parte. Uitaţi-vă la filmul românesc, nu vreau să comentez mai mult.

Realizator: Da ce ne-ar împiedica să nu gândim şi noi la fel? Că ne comparăm în toţi termenii, aproape zilnic nu există o discuţie între prieteni sau între cunoscuţi în care să nu apară comparaţiile între noi şi ceilalţi.

Mihai Mălaimare: Avem o problemă în România, absenţa unui ideal. Pe noi ne-au năpădit nişte evenimente şi am avut nesăbuinţa să le considerăm că sunt idealurile noastre când de fapt au fost o fata Morgana. Am trecut de la comunism la capitalism şi ne-am îmbătat cu apă rece cum că a fost voinţa noastră şi dezideratul nostru splendid.

De ce facem capitalismul atât de prost? Am intrat în Uniunea Europeană şi ne-am amăgit cu idealul că am intrat în spectrul forţei economice, culturale şi sociale a acestei părţi a lumii şi atunci de ce mergem la cerşit prin toate capitalele lumii? De ce ne facem de râs cum nu s-a mai făcut nimeni în istoria lumii în această europă unită? De ce tac ariştii? de ce nu i-au obligat pe politicieni să-i ia în seamă? De ce nu există în comunitatea românească un loc pe care artisul să-l fi câştigat de drep şi să-l fi impus acolo unde există vreo oprelişte.

Dacă circulaţi prin oraşele româneşti veţi vedea turnuleţele de la vilele ţigăneşti, este posibil aşa ceva în arhitectura românească? Eu nu vorbesc de găurile din asfalt, s-ar putea ca asta să semene cu ogorul românesc. Dacă intră cineva în oraşul Botoşani poate să spună, când iese pe partea cealaltă, dacă intră la Suceava şi iese la Iaşi, poate să spună : " Am trecut prin oraşul lui Eminescu"?

Dacă circulaţi prin oraşele româneşti veţi vedea turnuleţele de la vilele ţigăneşti. Este posibil aşa ceva în arhitectura românească. Nu vorbesc de găurile din astfalt. S-ar putea ca asta să semene cu ogorul românesc.

Dacă intră cineva în oraşul Botoşani poate să spună când iese pe partea cealaltă, dacă intră la Suceava şi iese la Iaşi poate să spună 'am trecut prin oraşul lui Eminescu'. Bun, nu-l ştie pe Eminescu, am trecut prin oraşul unui mare poet. Bun, nu-l ştie că e vorba de poet. Am trecut printr-un oraş unde s-au născut foarte mulţi artişti. Nici vorbă.

Realizator: Acesta ar fi contextul cel mai rău cu putinţă pe care l-aţi zugrăvit dvs, dar consecinţa ar fi că preţuim din ce în ce mai puţin cultura, religia?

Mihai Mălaimare: Problema este că noi vorbim despre un consum cultural extrem de scăzut, ca o consecinţă a ceva. Dar eu semnalez că această consecinţă devine prin forţa împrejurărilor cauză a altceva mult mai grav. Ce poate să se întâmple cu un popor ţinut în condiţia de incultură, de mizerie, de violenţă? Ce poate să producă acel popor? Şi atunci vă spun, sigur că ar trebui să fie toată lumea îngrijorată.

De ce mă duc într-o piaţa românească, la piaţă, şi văd atâta mizerie? Pentru că e mizerie în casele româneşti. Mergeţi într-o piaţă germană şi veţi vedea cum arată. De ce mă duc într-o şcoală românească şi văd atâta violenţă şi atâta dispreţ faţă de ideea de învăţământ? De ce mă duc la biserică în România şi văd atât de puţină lume, şi peste tot unde se duc televiziunile, preoţi dau sfeştanie la maşini, la case, la evenimente, şi totuşi la o liturghie în biserică de Paşte sunt foarte puţini români faţă de cât ar trebui să fie şi faţă de cât pretind că-l iubesc pe Dumnezeu.

Realizator: Să presupunem că sunt oameni mimetici şi atunci ei urmăresc exemplul pe care îl văd la televizor.

Mihai Mălaimare: Corect, şi atunci ne întoarcem la televizor şi ne întoarcem la misiunea sa. Eu respect ideea că presa, în general, este a patra putere în stat, dar am sentimentul că ea nu respectă acest lucru.

Realizator: Domnule Mihai Mălaimare, dacă în oraşe publicul are de unde să aleagă cât de cât, la sate situaţia pare dramatică. Sunt destule aşezări unde căminul cultural, biblioteca sau standul de ziare au fost înlocuite de programele radio televizate, grevate însă de tarele subliniate în cercetarea pe care şi dvs o împărtăşiţi. Aici ce consideraţie aţi avea de făcut?

Mihai Mălaimare: Am una şi care este complet dezastruoasă la adresa intelectualităţii româneşti, a elitei româneşti. Aduceţi-vă aminte că în anii '90 o bună parte a elitei româneşti, cea care a avut curajul să se exhibe, a promovat un discurs anticomunist violent, atât de violent în vorbă şi în fapte încât au descentralizat aşezămintele culturale româneşti, căminele culturale, casele culturale, casele de cultură fără lege, fără buget, le-au dat de la centru - erau în subordinea Ministerului Culturii şi le-au dat la administraţia locală, repet: fără lege şi fără buget, iar ele au devenit în cel mai fericit caz cârciumi.

Or, căminul cultural era un spaţiu în primul rând al elitei rurale şi pe cale de consecinţă prin intermediul ei era un spaţiu de elită în care poporul venea şi se adăpa. Acum acolo ce se mai întâmplă? Nu se întâmplă nimic. Acolo unde nu le-au dămolat sunt cârciumi în continuare. Ce au făcut politicienii din '90 până acum? Luaţi-i la rând pe toţi. Care este viziunea României din punct de vedere cultural pentru 25 de ani de aici înainte măcar? Fiecare ministru care a venit după ce s-a îmbrăţişat cu preşedintele şi şi-a pus semnătura pe jurământ a plecat la minister şi a considerat de aici începe segmentul pe care-l conduc. Nici vorbă.

Unde este societatea civilă românească? În afară de faptul că s-a îmbolnăvit de politică şi ne-a arătat că nu are caracter şi că îi stă foarte bine atunci când sune că afară e lumină şi după aceea când ocupă un loc de ministru spune că afară e întuneric, unde e societatea civilă, aia românească, adevărată? Aia care ar sancţiona prin ea însăşi faptul că la noi se înjură pe stradă, se scuipă pe stradă. Faptul că poporul acesta a devenit un popor violent, un popor care a uitat precepetele cu care ne-au crescut părinţii şi bunicii noştri.

Realizator: Atunci vă întreb domnule Mihai Mălaimare, de unde soseşte acest model?

Mihai Mălaimare: Opinia mea personală este că România a cunoscut urmările unei gândiri premeditate. România şi-a deschis graniţele în '90 pentru toţi spionii, absolut toţi spionii la vedere şi pentru tot ceea ce capitalismul are mai mizerabil în el, pentru violenţă, pentru pornografie, pentru droguri, pentru lucrurile de mâna a doua şi a treia şi a patra. Asta a devenit România imediat şi inevitabil. Am luat modelele cele mai proaste cu putinţă şi le-am adus la noi.

Aduceţi-vă aminte că prin anii '90, dacă nu mă înşel, se iviseră nişte partide ecologiste. Şi ce au făcut ele? Au adus la Sibiu deşeuri şi le-au îngropat acolo. Păi, atunci? În condiţiile astea cum să speri că România va ajunge undeva dincolo de această dezastruoasă scădere a consumului cultural, cu aproape 20% într-un singur an de zile?