Sprijinirea fermelor mici prin proiecte europene
Proiectele care au fost accesate în județul Olt pe acest tip de program, sprijinirea fermelor de subzistenţă, au o valoare în județul Olt în jur de 20 de milioane de euro.
18 Noiembrie 2014, 10:14
Noua politică agrară promovată de Comisia Europeană presupune investiții serioase în fermele mici, care în România sunt ferme de subzistenţă.
Se urmărește transformarea acestora în ferme de producție curată, sănătoasă, care să fi capabile să producă şi pentru piață.
Domnul Ion Păunel, preşedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli - Olt, a coordonat asemenea proiecte în acest judeţ şi o să-l rugăm să ne spună, pentru început, la ce valoare se ridică aceste proiecte.
Audio: Sprijinirea fermelor mici prin proiecte europene.
Ion Păunel: Proiectele care au fost accesate în județul Olt pe acest tip de program, sprijinirea fermelor de subzistenţă, au o valoare în județul Olt în jur de 20 de milioane de euro, iar prin centrul nostru am reușit să aducem 6 milioane de euro pe acest program, proiecte făcute de Sindicatul Producătorilor Agricoli - Olt.
Reporter: Câţi oameni au beneficiat de ele?
Ion Păunel: În judeţul Olt, în jur de două mii de oameni, iar cele pe care le-am gestionat noi, într-un fel sau altul, de la depunerea cererii de finanțare până la implementare, 400 de proiecte.
Reporter: Spuneți-mi în ce sectoare agricole au fost realizate aceste proiecte.
Ion Păunel: Sectorul legumicol a fost unul dintre cele mai importante segmente pe care noi ne-am axat, ştiindu-se şi faptul că județul Olt este un judeţ preponderent legumicol şi avem bazine importante în zona de sud a judeţului, la Izbiceni, Giuvărăşti, Urzica, Gârcov, precum şi în zona de nord-est, la Trezești, Grădinari, Pleșoiu. Fermele care au accesat aceste proiecte bineînţeles că sunt şi ferme mixte, şi ferme de zootehnie şi de apicultură. Dar predominant, în judeţul Olt, sunt fermele legumicole.