Managementul durabil al apei
Ce prevăd normativele europene în domeniul managementului durabil al apei? Invitatul emisiunii este ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Lucia Varga.
15 Ianuarie 2014, 11:46
Apa este o resursă indispensabilă vieţii, de multe ori nefiind preţuită la adevărata ei valoare.
În ultimul timp, datorită creşterii substanţiale a consumului, sunt voci după care o posibilă criză a apei este iminentă, de aceea se impune folosirea apei cu responsabilitate.
Invitata noastră este doamna Lucia Varga, ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură din cadrul ministerului mediului.
Ce prevăd normativele europene în domeniul managementului durabil al apei?
Lucia Varga: Directiva-cadru privind apa prevede a avea în fiecare bazin hidrografic apă de calitate. Mai avem obligaţii europene şi în ceea ce priveşte asigurarea unei ape de calitate pentru apele subterane, trebuie să asigurăm pentru toate localităţile canalizare şi staţii de epurare, să asigurăm pentru cetăţeni apă de calitate la robinete.
Audio: Managementul durabil al apei.
Reporter: Cum este gestionată apa în România şi în ce măsura au fost implementate normativele europene?
Lucia Varga: Au fost transpuse toate normativele europene, avem un plan de management până în 2015, cu termene şi măsuri concrete de a reduce poluarea.
Reporter: Se pare că în România calitatea apei a crescut în ultima perioadă de timp.
Lucia Varga: În primul rând, prin reducerea unor activităţi economice şi, datorită unor investiţii, mai avem însă foarte mult de făcut, din fericire avem proiecte pentru toate localităţile mari şi, prin finalizarea acelor investiţii, calitatea apelor în cursurile de apă se va îmbunătăţi semnificativ.
Reporter: Sunt cheltuieli mari. Uniunea Europeană a finanţat asemenea proiecte?
Lucia Varga: Aceste fonduri reprezintă cam 30 la sută din necesarul de fonduri, diferenţa trebuind asigurată dela bugetul de stat sau din împrumuturi.