Ample programe europene pentru protecţia mediului
Parlamentul European a elaborat programe ample de acţiune vizând protecţia mediului înconjurător.
12 Iunie 2014, 14:37
A devenit o axiomă că păstrarea unui mediu sănătos este un lucru esenţial pentru viaţă.
Parlamentul European a elaborat programe ample de acţiune vizând protecţia mediului înconjurător, iar eurodeputatul Viorica Dăncilă a avut o contribuţie importantă, despre care am rugat-o să ne ofere amănunte.
Viorica Dăncilă: Eu am elaborat avizul Comisiei de dezvoltare regională referitor la revizuirea celui de-al 6-lea program de acţiune pentru mediu şi stabilirea priorităţilor pentru cel de-al 7-lea program de acţiune pentru mediu. Al 6-lea program de acţiune pentru mediu şi-a adus o contribuţie importantă în ceea ce priveşte politica de mediu a Uniunii, însă există o serie de probleme la capitolul implementării sale la nivelul tuturor statelor membre, mai ales acum, în contextul actualei crize economice şi financiare.
Audio: Ample programe europene pentru protecţia mediului.
Sunt importante, de exemplu, progresele făcute pentru extinderea reţelei Natura 2000 sau acţiunile strategice în materie de schimbări climatice, dar şi anumite norme comunitare sunt încă sub nivelul dorit de Uniunea Europeană. Ca atare, consider că statele membre şi Comisia Europeană trebuie să colaboreze cu scopul de a reduce decalajul dintre obiectivele programului şi rezultatele finale pe care Uniunea Europeană le aşteaptă. Al 7-lea program de acţiune pe mediu reprezintă însă o oportunitate de răspuns privind problemele de mediu în Uniunea Europeană, de a îmbina o abordare legislativă cu o abordare strategică şi cred că este foarte important să facem referire şi la problemele de remediere, dar în aceeaşi măsură să punem accent pe prevenire, ca o componentă esenţială pentru viitor.