Programul european de finanţare destinat IMM-urilor
COSME are o finanţare din partea Comisiei Europene de 2,3 miliarde de euro până în anul 2020
Articol de Daniela Vasilescu, 15 Decembrie 2015, 14:52
Programul pentru competitivitatea întreprinderilor şi IMM-urilor a fost construit pe baza succesului Programului cadru pentru competitivitate şi inovaţie,desfaşurat în perioada 2007-2013 şi care a ajutat peste 350.000 de IMM-uri la nivel european.Programul COSME va facilita şi accesul pe piaţă a întreprinderilor mici şi mijloci şi promovarea culturii antreprenoriale.
Potrivit estimărilor Comisiei Europene, aproape 330 000 de întreprinderi mici şi mijlocii vor primi împrumuturi garantate prin acest program până în anul 2020. Unul dintre principalele obiective ale COSME este facilitarea accesului la finanţare pentru IMM-uri.Pentru a îndeplini acest obiectiv, Uniunea Europeană a mobilizat împrumuturi şi investiţii de capital în favoarea IMM-urilor.Prin intermediul mecanismului de garantare a împrumuturilor, programul va oferi garanţii şi contragaranţii instituţiilor financiare,astfel încât acestea să poată pune la dispoziţia IMM-urilor mai multe împrumuturi şi servicii de leasing financiar.
85 la sută din totalul noilor locuri de muncă sunt create,la nivel european, de întreprinderile mici şi mijlocii,iar Comisia Europeană îşi propune să promoveze antreprenoriatul şi să îmbunătăţească mediul de afaceri pentru IMM-uri.
AUDIO: