Ziua Internaţională a Drepturilor Omului
"Drepturile omului 365" este tema aleasă în acest an de Naţiunile Unite pentru a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.
11 Decembrie 2014, 11:11
Ziua Internaţională a Drepturilor Omului a fost marcată miercuri în întreaga lume.
Uniunea Europeană rămâne un garant al respectării drepturilor fundamentale, dar şi unul din actorii implicaţi în schimbarea percepţiilor în locuri în care drepturile omului sunt adesea trecute cu vederea.
"Drepturile omului 365" este tema aleasă în acest an de Naţiunile Unite pentru a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.
Fiecare zi, oricât de banală ar părea, trebuie să fie o zi a drepturilor omului, transmite ONU.
Audio: Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.
Ţelul suprem enunţat în Declaraţia fundamentală este ca fiecare om, indiferent de locul de origine să beneficieze de aceleaşi drepturi fundamentale: dreptul la viaţă, la libertate şi securitate, dreptul la un proces echitabil, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de exprimare sau dreptul la viaţă privată. Uniunea Europeană este unul din principalii apărători ai drepturilor omului.
Drepturile universale, democraţia sau statul de drept sunt printre valorile de bază stipulate în tratatul fondator. Uniunea este determinată să susţină fără rezerve apărarea drepturilor omului, transmite într-o declaraţie şefa diplomaţiei europene.
Federica Mogherini aminteşte de adoptarea în urmă cu doi ani a cadrului strategic şi planului de acţiune.
La acea vreme au fost identificate aproape 100 de acţiuni concrete ce trebuiau puse în practică până la sfârşitul acestui an.
Alături de statele membre, Bruxellesul a iniţiat în aceşti ani peste 40 de dialoguri cu ţări terţe. Delegaţiile Uniunii au monitorizat şi raportat deseori în situaţii extreme încălcări grave ale drepturilor omului în întrea lume.
Comisia precizează acum că deşi s-au făcut anumite progrese, mai sunt multe de făcut în special la capitolul combaterii torturii. Noua strategie europeană va fi gata anul viitor.
Tot miercuri, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiľnieks, a făcut apel pentru rezolvarea unei alte probleme majore: integrarea romilor.
Într-o Europă gazdă a unora din cele mai bogate societăţi de pe planetă, milioane de romi trăiesc într-o sărăcie cruntă fără acces la educaţie, sănătate sau piaţa muncii şi sunt deseori găsiţi ţapi ispăşitori pentru alte probleme sociale, a atras atenţia responsabilul european care a cerut autorităţilor naţionale şi locale să facă mai mult pentru a-i ajuta pe aceşti oameni.