Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Discuții CE - Rusia pe tema livrărilor de gaz

Comisarul european pentru Energie Günther Oettinger şi ministrul rus de resort Alexandr Novak au convenit vineri, la Moscova, asupra unei soluţii în patru puncte.

Discuții CE - Rusia pe tema livrărilor de gaz
Euranet Plus.

Articol de Arina Petrovici, 30 August 2014, 11:43

La Moscova, vicepreşedintele Comisiei Europene Gunther Oettinger şi ministrul rus al Energiei Alexandr Novak au avut vineri convorbiri din Rusia către Uniunea Europeană.pe tema livrărilor de gaz

Günther Oettinger a reafirmat propunerea de a ajunge la o soluţie provizorie, inclusiv cu un preţ provizoriu.

Comisarul european pentru Energie Günther Oettinger şi ministrul rus de resort Alexandr Novak au convenit vineri, la Moscova, asupra unei soluţii în patru puncte: un preţ provizoriu, îndeplinirea tuturor obligaţiilor de livrare şi tranzit, un plan de plată a facturilor neonorate care să fie pus la punct în următoarele săptămâni şi utilizarea conductei OPAL – cea situată în Germania, de-a lungul frontierei sale de est.

Audio: Discuții CE - Rusia pe tema livrărilor de gaz.

În cadrul conferinţei de presă care a urmat întrevederii, oficialul european a precizat că preţul provizoriu agreat cu partea rusă va fi în vigoare următoarele câteva luni, până când Curtea de Arbitraj de la Stockholm va decide preţul final. Iar Ucraina va trebui să plătească pentru gazul care va fi furnizat în lunile care vin.

“Principalul nostru obiectiv – a spus vicepreşedintele Oettinger – este acela de a securiza livrările de gaz către cetăţenii Uniunii Europene, dar şi către cei din Rusia, Ucraina, Balcanii de Vest – inclusiv către ţările candidate şi Republica Moldova.”

La rândul său, ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, citat de Itar-Tass, a declarat că gigantul rus Gazprom a reînnoit oferta de a reduce cu 100 de dolari preţul gazelor livrate către Ucraina, la 385 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze.

Oferta ar putea fi anexată contractului existent dintre Gazprom şi compania de stat ucraineană Naftogaz – a mai spus Novak.

Propunerea Gazprom de a reduce preţul gazelor furnizate Ucrainei nu este una nouă.

Ea a mai fost înaintată la discuţiile din iunie, dintre Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană, dar Kievul a refuzat oferta, susţinând că este o “capcană”.

Rusia a oprit în iunie livrările de gaze destinate Ucrainei, din cauza disputei legate de preţ, dar a continuat să furnizeze gaze clienţilor europeni.

Totodată, ministrul Aleksandr Novak a subliniat că există riscuri foarte mari ca Ucraina să sustragă din gazele ruseşti destinate Europei la iarnă.

Acum câteva zile, într-un interviu acordat cotidianului german Bild, comisarul Oettinger declara că, în caz de urgenţă, dacă Rusia îşi va înceta livrările, ar putea fi necesar ca alte state ale Uniunii Europene să furnizeze gaz către Ucraina.

Totuşi, Oettinger a afirmat că “nu crede că preşedintele Vladimir Putin vrea să transforme livrările de energie într-un instrument al politicii sale”.