Declinul demografic "poate afecta piața forței de muncă din UE"
Potrivit Eurostat aproape 40% din companii au anunţat că întâmpină dificultăţi în a găsi angajaţi cu aptitudini potrivite, comparativ cu 37%, cât era în 2008, şi 35% - în 2005.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 24 Iunie 2014, 11:13
Şomajul în rândul tinerilor şi deficitul de personal calificat pe piaţa forţei de muncă din Europa au fost analizate, luni, la Atena, de peste o sută de specialişti, la Conferinţa cu tema "Dialogul social ca instrument în elaborarea şi ameliorarea condiţiilor de angajare şi de muncă în Uniunea Europeană".
La invitaţia Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi Muncă – Eurofound – parteneri sociali la nivel european şi naţional, funcţionari publici din statele membre, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, experţi şi universitari au discutat, lunii, la Atena, despre o mai bună organizare a pieţei muncii în Uniune.
Între obiectivele Eurofound - organism tripartit al Uniunii, creat în 1975 – se află evaluarea şi analizarea condiţiilor de viaţă şi de muncă; emiterea de avize autorizate şi consiliere, pentru factorii de decizie şi alte părţi interesate, în domeniul politicii sociale; contribuţia la îmbunătătirea calităţii vieţii; evaluarea tendintelor care produc schimbări în acest domeniu.
Audio: Declinul demografic ar putea afecta piața forței de muncă din UE.
Fundaţia promovează schimbul de informaţii şi de experienţă, facilitează contactele între universităţi, administraţiile şi organizaţiile din viaţa economică şi socială, organizează cursuri, conferinţe şi seminarii şi participă la studii.
De asemenea, pune la dispoziţie guvernelor, angajatorilor, sindicatelor şi Comisiei Europene date şi avize rezultate din activităţi de cercetare independente şi comparative.
În 20-30 de ani, „vânătoarea” de angajaţi va fi preocuparea primordială a antreprenorilor.
Studii recente, realizate la nivel european, arată că viitoarea piaţă europeană a forţei de muncă va fi afectată grav din cauza declinului demografic.
Şi nu numai numărul din ce în ce mai scăzut al persoanelor active îngrijorează, cât mai ales nivelul slab de calificare a multora dintre ele.
După o criză economică de cinci ani, aceasta este una dintre cele mai spinoase probleme cu care se confruntă majoritatea ţărilor europene.
Sute de mii de oameni care şi-au pierdut locurile de muncă şi mulţi tineri aflaţi în căutarea unei slujbe descoperă că nu au pregătirea necesară pentru uriaşul număr de locuri de muncă apărute mai ales în sectoarele înalt tehnologizate sau inovative, ce apar pe continent. În jur de două milioane de locuri de muncă din Uniune rămân, în continuare, neocupate, o cifră rămasă aproape neschimbată din 2010, potrivit Eurostat.
Un alt studiu, realizat de Eurofound, arată, la rândul său, că, în pofida recesiunii, aproape 40% din companii au anunţat că întâmpină dificultăţi în a găsi angajaţi cu aptitudini potrivite, comparativ cu 37%, cât era în 2008, şi 35% - în 2005.