UE finanțează cercetătorii de elită aflați la început de drum
Această a șaptea ediție a concursului de granturi pentru cercetătorii aflați la începutul carierei este prima care se desfășoară în cadrul programului Orizont 2020 al UE.
22 Decembrie 2014, 09:41
Trei români sunt între cei 328 de oameni de ştiinţă care vor beneficia de granturile dedicate cercetătorilor aflaţi la început de carieră, acordate de Consiliul European pentru Cercetare.
Pe baza sumelor acordate, savanţii aleşi vor desfăşura în Europa cercetări pe o perioadă de 5 ani.
Fiecare dintre aceste granturi are o valoare ce poate ajunge până la 2 milioane de euro.
Suma totală alocată – de 485 de milioane - contribuie la sprijinirea, în Europa, a unei noi generații de oameni de știință de elită, pentru a dezvolta așa-numita „cercetare fundamentală”: proiecte de cercetare ambițioase, cu grad ridicat de risc și rezultate concrete valoroase din orice domeniu.
Audio: Agenda Europeană.
Proiectele selectate acoperă o gamă largă de teme, printre care articolele de îmbrăcăminte din textile electronice alimentate cu căldura corpului, detectarea bacteriilor prin miros, „competența în materie de toxicitate” din industria petrochimică, originile raționalității umane, combaterea inflamațiilor legate de cancer, precum și optimizarea designului interfețelor cu utilizatorul.
Această a șaptea ediție a concursului de granturi pentru cercetătorii aflați la începutul carierei este prima care se desfășoară în cadrul programului Orizont 2020 al Uniunii Europene.
Au fost înregistrate peste 3 200 de cereri, doar 10% dintre acestea fiind acceptate.
La această nouă selecţie, au fost aleşi cercetători cu 38 de naționalități diferite, care lucrează în 180 de instituții din întreaga Europă.
143 dintre beneficiarii granturilor activează în domeniul „științe fizice și inginerie”, 124 în domeniul „științe ale vieții” și 61 în domeniul „științe sociale și umaniste”.
În acest an, proporția femeilor în rândul beneficiarilor a crescut la 33%, față de 30% anul trecut.
Din România, au fost selectaţi trei tineri cercetători - Ionuţ Epurescu-Pascovici, Mihaela Mihai şi Mihaela Delcea.
Finanțarea le va permite beneficiarilor de granturi să-și creeze propriile echipe de cercetare, angajând în total peste 1.400 de doctoranzi și postdoctoranzi ca membri ai echipelor.
Creat în 2007 de către Uniunea Europeană, Consiliul European pentru Cercetare este prima organizație europeană de finanțare a cercetării de vârf în domenii de frontieră.
Până în prezent, prin aceste programe au fost finanţaţi peste 4.500 de cercetători de nivel înalt aflați în diferite etape ale carierei lor.