Summit Uniunea Europeană-Brazilia, la Bruxelles
Este cel de-a şaptelea eveniment de acest fel, organizat pe fundalul colaborării tot mai strânse dintre Uniunea Europeană şi Brazilia.
24 Februarie 2014, 12:52
Un nou summit Uniunea Europeană-Brazilia are loc luni, la Bruxelles.
Este cel de-a şaptelea eveniment de acest fel, organizat pe fundalul colaborării tot mai strânse dintre Uniunea Europeană şi Brazilia.
În agenda summit-ului dominante vor fi temele economice.
Brazilia este cel mai important membru al MERCOSUR, un bloc comercial regional al sudului, din care mai fac parte Argentina, Paraguay, Uruguay şi Venezuela.
Aceste state furnizează în principal materii prime, de la minereuri şi lemn la cereale şi cafea, iar Uniunea exportă în special maşini, echipamente industriale, electronice şi electrocasnice.
Audio: Summit Uniunea Europeană-Brazilia, la Bruxelles.
Uniunea Europeană este principalul partener şi investitor al Mercosurului, iar Bruxelles-ul urmăreşte un acord comercial de asociere de care ar putea beneficia peste 800 de milioane de consumatori de pe ambele continente.
În plus, Brazilia este una dintre marile economii mondiale în plină emergenţă, alături de state ca India, China, Rusia sau Africa de Sud.
Executivul comunitar precizează însă că pe lângă temele economice, liderii politici prezenţi la eveniment vor discuta şi despre cooperarea în sectoare strategice cheie, respectiv competititvitatea, investiţiile, educaţia, ştiinţa şi tehnologia.
Cele două părţi vor analiza şi ultimele evoluţii în materie de politică externă, cu accent pe situaţiile din Iran, Siria şi Orientul Mijlociu.
Uniunea Europeană îşi va exprima şi un punct de vedere referitor la situaţiile regionale din America Latină.
Liderii europeni şi cei brazilieni vor analiza şi provocările globale: schimbările climatice, politcile energetice, securitatea cibernetică sau dezvoltarea sustenabilă, se precizează într-un comunicat.
La summitul de astăzi, Uniunea Europeană va fi reprezentată de preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, de cel al Consiliului European, Herman van Rompuy şi de comisarul pentru comerţ, Karel de Gucht.
Din partea Braziliei vor participa preşedintele ţării, Dilma Rousseff, alături de ministrul de externe.
Primul summit Uniunea Europeană Brazilia a fost organizat în anul 2007, la Lisabona.
Atunci a fost iniţiat parteneriatul strategic şi a fost semnată o înţelegere între două mari companii energetice.