Reuniune la nivel înalt dedicată persoanelor cu dizabilităţi
Întâlnirea de la Riga, organizată de Comisia Europeană sub preşedinţia Letoniei, se va concentra pe inserţia pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi.
Articol de Arina Petrovici, 11 Mai 2015, 11:39
La Riga, începe astăzi o reuniune la nivel înalt, dedicată persoanelor cu dizabilităţi.
O atenţie specială va fi acordată situaţiei copiilor cu astfel de probleme şi vor fi făcute propuneri vizând promovarea unui sistem de educaţie integrativ.
Întâlnirea de la Riga, organizată de Comisia Europeană sub preşedinţia Letoniei, se va concentra pe inserţia pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi, dar şi pe drepturile copiilor cu astfel de probleme.
Participanţii vor analiza progresele înregistrate în aplicarea Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi şi vor face o evaluare de etapă a Strategiei Europene (2010-2020), pe această temă.
Audio: Agenda europeană. (Euranet Plus)
Reuniunea va debuta cu o dezbatere legată de măsurile necesare, la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru sprijinirea eforturilor depuse de fiecare dintre statele membre pentru aplicarea prevederilor Convenţiei.
Totodată, reprezentanţii guvernelor din blocul comunitar vor discuta despre măsuri importante privind educaţia incluzivă şi susţinerea tinerilor cu dizabilităţi în dobândirea unei profesii, astfel încât aceştia să se poată integra pe piaţa muncii şi să devină independenţi din punct de vedere economic.
Această întâlnire la nivel înalt va fi urmată de o conferinţă, în cadrul căreia vor fi analizate măsurile puse deja în practică de statele membre.
Potrivit Executivului de la Bruxelles, vor fi prezente aproximativ 140 de personalităţi – miniştri, înalţi oficiali ai ţărilor Uniunii Europene, reprezentanţi ai Comisiei, ai altor instituţii comunitare, ai unor organizaţii non-guvernamentale şi experţi pe teme legate de dizabilităţi.
Participanţii la conferinţă urmăresc să asigure oportunităţi egale persoanelor cu dizabilităţi, în conformitate cu modelul drepturilor omului, definit de Convenţia Naţiunilor Unite. O atenţie specială va fi acordată situaţiei copiilor cu dizabilităţi.
Astfel, vor fi examinate impedimentele existente şi vor fi făcute propuneri vizând promovarea unui sistem de educaţie integrativ, pentru ca tinerii să se formeze în direcţia celei mai potrivite profesii.