Forum privind dreptul la muncă al persoanelor cu handicap
Aproximativ 80 de milioane de persoane suferă de un handicap, mai uşor sau mai sever în ţările din Uniunea Europeană.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 22 Octombrie 2014, 13:51
La Bruxelles, are loc, miercuri și joi, Forumul privind dreptul la muncă al persoanelor cu handicap.
Aproximativ 80 de milioane de persoane suferă de un handicap, mai uşor sau mai sever în ţările din Uniunea Europeană.
Din cauza obstacolelor de ordin fizic cu care se confruntă, cum ar fi accesul dificil la şcoală sau la locul de muncă, acestea sunt expuse adesea excluziunii sociale.
Astfel, numeroase persoane cu handicap au un nivel de educaţie scăzut şi întâmpină dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă. Pentru această categorie a populaţiei, rata sărăciei este cu 70% mai ridicată decât media europeană.
Audio: Forum privind dreptul la muncă al persoanelor cu handicap.
„Forumul pentru muncă 2014” – care reuneşte, astăzi, la Bruxelles, experţi ai Uniunii Europene în probleme de drepturi ale persoanelor handicapate, reprezentanţi ai societăţii civile, organizaţiilor persoanelor cu handicap şi ai organismelor internaţionale competente - se doreşte un loc de împărtăşire a experienţei şi a bunelor practici, precum şi o trecere în revistă a soluţiilor de punere în practică, în Uniunea Europeană, a prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile acestor persoane.
Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi este primul instrument obligatoriu din punct de vedere juridic în domeniul drepturilor omului, la care Uniunea Europeană şi statele membre sunt parte.
Convenţia ONU le solicită statelor care sunt parte la aceasta să protejeze şi să garanteze faptul că persoanele cu dizabilităţi se pot bucura de toate drepturile omului şi de libertăţile fundamentale.
Anul acesta, Forumul pentru muncă se va concentra pe două mari dosare: dreptul la recunoaşterea egalităţii în faţa legii şi accesul la justiţie.
În prezent, Uniunea Europeană are o strategie pe zece ani pentru eliminarea obstacolelor cu care se confruntă persoanele cu handicap, astfel încât acestea să se bucure de drepturile care le revin în calitate de cetăţeni europeni.
Această iniţiativă vizează să asigure accesul la finanţarea europeană, să-i sensibilizeze pe cetăţeni faţă de problema handicapului şi să încurajeze guvernele statelor membre să coopereze pentru a elimina obstacolele care stau în calea incluziunii.
De asemenea, această strategie confirmă angajamentul Uniunii faţă de Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, semnată în 2007.