Finalul președinției semestriale a UE deținute de Italia
La sfârşitul anului, Italia va preda Letoniei preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, pe care a deţinut-o în ultimele 6 luni.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 29 Decembrie 2014, 11:14
La 1 iulie, premierul italian Matteo Renzi, cel mai tânăr şef de guvern din Uniunea Europeană, anunţa un proiect ambiţios pentru cele 6 luni în care ţara sa avea să deţină preşedinţia Uniunii.
Creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, consolidarea drepturilor cetăţenilor şi a rolului Europei în lumea erau doar câteva din priorităţile anunţate atunci.
Tot preşedinţia italiană a lansat conceptul de renaştere industrială a Europei, concentrat pe găsirea de soluţii la problema şomajului şi pe stimularea competitivităţii cu accent pe dezvoltarea întreprinderilor mici. Italia a supus atenţiei ţărilor membre şi problemele legate de politica energetică, precum şi schimbările climatice în perspectiva anului 2030.
Audio: Agenda europeană.
Însă poate cea mai îndrăzneaţă propunere a lui Renzi viza reducerea măsurilor de austeritate, conferind mai multă flexibilitate bugetară ţărilor din zona euro.
Ce a realizat în 6 luni din toate acestea? Presa europeană conchide aproape unanim că rezultatul este departe de intenţiile iniţiale ale preşedinţiei italiene, remarcând doar câteva progrese fragile.
Un prim succes ar fi că nici Italia şi nici Franţa nu au fost sancţionate pentru deficite bugetare excesive. Comisia Europeană le-a acordat o amânare de trei luni pentru a le permite să adopte măsuri eficiente astfel încât să-şi ajusteze rapid cheltuielile şi datoriile.
Este pentru prima oară când se spune clar că investiţiile, care au un sens pentru viitorul Europei, vor fi deduse din cotele de deficit prevăzut de Pactul de stabilitate.
Este un pas mic înainte şi face parte din performanţele preşedinţiei italiene, dar un pas important pentru Europa, a declara Matteo Renzi la 18 decembrie, după ultimul Consiliu european din acest an.
La capitolul regrete, pe primul loc se află Tratatul de liber schimb Uniunea Europeană - SUA, pe care Italia ar fi vrut să-l finalizeze în aceste 6 luni, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Tot la nerealizări este menţionată propunerea de desfiinţare a roamingului între ţările membre şi ajungerea la un acord definitiv asupra neutralităţii internetului.
Preşedinţia italiană a coincis cu instalarea noului Parlament European, rezultat în urma alegerilor din mai, precum şi cu cea a noii Comisii, care şi-a nceput mandatul în noiembrie.