Consilul Agicultură şi Pescuit debutează luni la Luxemburg
La Luxemburg, Consiliul Uniunii Europene va dezbate luni o serie de chestiuni legate de agricultură şi pescuit.
Articol de Arina Petrovici, 13 Octombrie 2014, 11:07
Consilul Agicultură şi Pescuit, care debutează luni la Luxemburg, va fi prezidat de ministrul italian al politicilor agricole, alimentare şi forestire, Maurizio Martina, în condiţiile în care ţara sa deţine preşedinţia în exerciţiu a Uniunii Europene.
Miniştrii de resort din cele 28 de state membre vor încerca să ajungă la un acord politic cu privire la oportunităţile în materie de pescuit în Marea Baltică, pentru anul 2015.
Discuţiile vor fi urmate de un schimb de opinii asupra consultărilor anuale dintre Uniunea Europeană şi Norvegia, precum şi a reuniunii anuale a Comisiei internaţionale pentru conservarea tonidelor din Oceanul Atlantic.
Audio: Consilul Agicultură şi Pescuit debutează luni la Luxemburg.
Este vorba despre o organizaţie interguvernamentală care activează din 1969 şi care răspunde de normele optime de exploatare a tonului şi a celorlalte specii de peşte înrudite cu el, în Oceanul Atlantic şi în Marea Meditarană.
La capitolul agricultură, Consiliul va face o prezentare a situaţiei legate de pesta porcină africană în ţările membre ale Uniunii, care va fi urmată de o dezbatare politică vizând contribuţia sectorului agricol în cadrul evalării intermediare a Strategiei Europa 2020.
Totodată miniştrii europeni vor fi informaţi în legătură cu schimburile agricole la nivel mondial, dar şi cu negocierile aflate în curs la nivelul Consiliului Internaţional al Oleiculturii.
Nu în ultimul rând, Consiliul întrunit la Luxemburg va analiza impactul şi consecinţele interdicţiilor instituite de Rusia pentru importurile de produse agricole din Uniunea Europeană.
În acest context, miniştrilor europeni ai agriculturii li se vor aduce la cunoştinţă măsurile suplimentare avute în vedere la nivel comunitar pentru susţinerea sectorului lactatelor, dar şi situaţia creată de interzicerea tot de către Rusia a importurilor de produse europene din peşte şi de acţiunile Moscovei împotriva unor pescadoare din Uniunea Europeană.