Coaliţie internaţională asupra Schimbărilor Climatice
Uniunea Europeană este din ce în ce mai preocupată de obţinerea unor progrese reale şi sustenabile în eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice.
Articol de Laurenţiu Văduva, 16 Noiembrie 2016, 09:48
Uniunea Europeană este din ce în ce mai preocupată de obţinerea unor progrese reale şi sustenabile în eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice.
Au fost puse bazele unei coaliţii internaţionale ale cărei obiective vor fi prezentate astăzi la Conferinţa ONU asupra Schimbărilor Climatice de la Marrakech, în Maroc.
Combaterea încălzirii globale se află demult pe agenda ONU şi a liderilor lumii, însă progresele de până acum sunt cu mult sub aşteptări, iar emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească.
AUDIO: Agenda europeana. EuranetPlus.
Anul acesta, Comitetul Economic şi Social al Uniunii Europene, Comitetul Regiunilor, Consiliul Francez pentru Dezvoltare Sustenabilă şi OECD (Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare) au adus ceva nou: au decis formarea unei coaliţii internaţionale asupra Schimbărilor Climatice care va încerca să atragă atenţia asupra bunei guvernanţe la toate nivelurile politice şi decizionale, implicând toată gama de actori publici şi privaţi care pot ajuta la implementarea mai rapidă, mai eficientă şi mai completă a Acordurilor de la Paris de anul trecut.
Această coaliţie va fi prezentată astăzi la Marrakech într-o conferinţă specială care va avea patru obiective.
În primul rând, se va încerca identificarea obstacolelor şi a condiţiilor necesare pentru ca părţile implicate fie să poată duce la bun sfârşit proiecte concrete în lupta împotriva schimbărilor climatice, fie să se poată adapta la ele.
Apoi, va trebui dezvoltată o metodologie de lucru pentru organizaţiile care vor dori să se implice în acest tip de proiecte.
Al treilea obiectiv propus este demonstrarea faptului că o astfel de cooperare la nivelul tuturor straturilor de decizie şi cu un grup de actori cat mai variat (guverne, autorităţi locale, companii publice şi private, ONG-uri, mediul de afaceri şi academic, experţi pe probleme de mediu sau în domenii conexe precum fizica, chimia, biologia, IT, etc) poate accelera în mod real generalizarea unor acţiuni concrete pentru protecţia mediului, prin extindere şi replicare.
Ultimul obiectiv este crearea unor platforme speciale, dedicate climei şi dezvoltării sustenabile în lume. Astăzi la Marrakech se vor da şi exemple de succes.
Vor fi prezentate cazuri în care astfel de parteneriate extinse au reuşit să funcţioneze cu rezultate reale şi au dus la finalizarea unor proiecte importante în domeniul combaterii încălzirii climatice.
Tot astăzi la Marrakech, Comisia Europeană va prezenta lista de propuneri lansată în luna iulie pentru accelerarea trecerii la emisiile cu conţinut redus de bioxid de carbon în Europa.