Banca Europeană de Investiții sprijină viitoarele state membre
La Berlin, Banca Europeană de Investiţii organizează o conferinţă dedicată finanţării proiectelor din ţări vecine şi în curs de dezvoltare.
Articol de Arina Petrovici, 19 Martie 2015, 10:08
Obiectivul conferinţei este acela de a maximiza oportunităţile companiilor din Germania, de a contribui la dezvoltarea economică internaţională, prin intermediul Băncii Europene de Investiţii şi al instituţiilor financiare omoloage.
De altfel, evenimentul este organizat de BEI în cooperare cu grupul bancar german KfW şi cu Federaţia Industriilor din Germania, care reuneşte toate cele 36 de asociaţii şi grupuri de asociaţii din sectorul industrial al ţării.
Studii de caz ilustrând cele mai bune practici vor oferi detalii despre modalităţile optime de cooperare inter-instituţională şi despre beneficiile pe care le pot aduce proiectelor.
Totodată, participanţii vor afla mai multe informaţii despre produsele financiare şi serviciile de asistenţă tehnică oferite de Banca Europeană de Investiţii.
Audio: Agenda europeană. (Euranet Plus)
Pe scurt, Banca Europeană de Investiţii aparţine celor 28 de state membre ale Uniunii Europene.
Sarcina sa este de a lua bani cu împrumut de pe pieţele de capital şi de a acorda credite cu dobândă scăzută pentru proiecte privind îmbunătăţirea infrastructurii, furnizarea de electricitate sau ameliorarea normelor de mediu, atât în ţări din Uniunea Europeană, cât şi în state vecine sau în curs de dezvoltare.
Aşadar, Banca Europeană de Investiţii sprijină proiecte în blocul comunitar şi investeşte în viitoarele state membre şi în ţările partenere.
În general, împrumută bani de pe pieţele de capital pentru a nu apela la bugetul Uniunii.
Aceşti bani sunt acordaţi în condiţii favorabile proiectelor care se înscriu în linia obiectivelor politice comunitare. Banca nu activează în vederea obţinerii de profit, ci acordă credite la o rată a dobânzii apropiată de costul la care au fost împrumutaţi banii.
Concret, între serviciile furnizate de BEI figurează împrumuturi pentru programe sau proiecte viabile, atât din sectorul public cât şi din cel privat, garanţii pentru un număr mare de organisme –bănci, societăţi de leasing, instituţii de garantare, fonduri mutuale de garantare, vehicule investiţionale –, iar solicitările pentru capital de risc trebuie adresate direct unui intermediar.