Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Românii din Spania donează sânge pentru Crucea Roșie

Comunitatea românească din Madrid a donat sânge în cadrul unei campanii organizate de Ambasada României şi Crucea Roşie spaniolă.

Românii din Spania donează sânge pentru Crucea Roșie
Ambasada României în Spania

Articol de Luminiţa Voinea, 25 Septembrie 2022, 20:47

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 septembrie, ora 22:13) - "Românii de pretutindeni" - Realizator: Luminiţa Voinea

Realizator: Comunitatea românească este, aşa cum se ştie, una dintre cele mai mari comunităţi de rezidenţi străini din Spania. Este şi una dintre cele mai implicate în viaţa societăţii.

Peste 60 de români au donat, în ultima săptămână, sânge pentru Crucea Roşie spaniolă, în cadrul unui eveniment organizat împreună cu ambasada noastră la Madrid.

Printre donatori, şi ambasadorul României, George Bologan, împreună cu echipa sa. "Am avut sentimentul împlinirii umane atunci când am donat sânge", a mărturisit ambasadorul.

Despre toate acestea, în reportajul realizat de corespondentul RRA, Oana Popa.

În fiecare zi, la Consulatul României din Madrid, e multă lume, dar în ultima marţi s-au adunat mai mulţi membri ai comunităţii româneşti decât într-o zi normală.

Un autobuz special amenajat al Crucii Roşii a găzduit peste 60 de persoane care s-au întâlnit aici pentru a dona sânge, printre ei aflându-se personalul diplomatic român, angajaţi ai ambasadei sau români de-ai noştri veniţi să ajute.

Daniela şi-a lăsat cei patru copii la şcoală şi a dat o fugă până la consulat.

Daniela: Impulsul meu de a dona a fost datorită acţiunii care s-a organizat de Ambasada şi Consulatul Român de la Madrid pentru toată lumea, români, chiar şi spanioli care au venit să doneze sânge. M-am dus cu puţină teamă, dar la final experienţa mea a fost foarte bună, plină de satisfacţie în suflet pentru că am putut dona sânge, fiind pentru prima dată când donez şi cu siguranţă voi mai dona. Datorită donaţiei mele pot ajuta pe cineva bolnav, care într-adevăr are nevoie, pentru că sângele nu se poate fabrica şi satisfacţia sufletească este sănătate şi pentru noi, până la urmă.

L-am găsit donând sânge şi pe George Bologan, ambasadorul României în regatul iberic, care nu se află nici la prima donare, nici la prima organizare a unei astfel de acţiuni.

E.S. George Bologan, ambasadorul României în Regatul Spaniei:Iniţiativa Ambasadei României în Spania a fost foarte apreciată de Crucea Roşie Spaniolă. Şi pe durata mandatului meu în Italia am încurajat campanii de donare de sânge care însufleţesc cetăţenii români să îşi aducă contribuţia la crearea unei comunităţi mai unite, mai solidare şi sensibile la nevoile aproapelui. Alături de colegii mei de la ambasadă şi Consulatul General din Madrid am dorit şi noi să participăm la această campanie de o manieră voluntară, conştienţi fiind că prin promovarea unui spirit de echipă, împreună cu cetăţenii români de pe plan local, putem să contribuim la întărirea fibrei comunităţii, la consolidarea sentimentului de apartenenţă la o comunitate. Donarea de sânge nu este un gest mărunt. În timpul donării am avut sentimentul împlinirii umane de a contribui la salvarea unei vieţi, de a face ca cineva drag să se întoarcă acasă, printre ai săi. Dacă dorim ca lumea să se schimbe în bine, avem nevoie de modele care să facă binele.

Circa 1,7 milioane de oameni donează sânge anual în Spania, motiv pentru care în spitale de aici sângele arareori lipseşte şi niciodată nimeni nu-ţi condiţionează o transfuzie de aducerea unui număr de donatori, aşa cum, din păcate, se întâmplă în România.

Iar acest lucru este posibil datorită campaniilor de sensibilizare a opiniei publice pe care le desfăşoară Crucea Roşie, fiecare spital şi fiecare comunitate.

Săptămâna aceasta, comunitatea românilor din Madrid a salvat prin gestul său peste 60 de vieţi.

Peste 42.000 de români au cântat în evenimentele Cantus Mundi la Ora Pământului
Românii de pretutindeni 23 Martie 2025, 15:26

Peste 42.000 de români au cântat în evenimentele Cantus Mundi la Ora Pământului

De la Siret la Năvodari, de la Lugoj la Iași și de la București la Fălești în Republica Moldova, copii, dirijori, profesori...

Peste 42.000 de români au cântat în evenimentele Cantus Mundi la Ora Pământului
Corurile Programului Naţional Cantus Mundi cântă simultan în România și R.Moldova
Românii de pretutindeni 19 Martie 2025, 09:34

Corurile Programului Naţional Cantus Mundi cântă simultan în România și R.Moldova

Corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi vor marca Ora Pământului, cântând pe ambele maluri ale Prutului,...

Corurile Programului Naţional Cantus Mundi cântă simultan în România și R.Moldova
15 ani de excelență jurnalistică: Occidentul Românesc, un exemplu de dedicare pentru românii din diaspora
Românii de pretutindeni 09 Martie 2025, 11:13

15 ani de excelență jurnalistică: Occidentul Românesc, un exemplu de dedicare pentru românii din diaspora

Fondată cu pasiune și determinare, publicația Occidentul Românesc din Spania a reușit să depășească rolul unei simple surse...

15 ani de excelență jurnalistică: Occidentul Românesc, un exemplu de dedicare pentru românii din diaspora
Volumul "Ruperea de Rusia – Revoluția Energetică Europeană", lansat la București
Românii de pretutindeni 07 Martie 2025, 17:16

Volumul "Ruperea de Rusia – Revoluția Energetică Europeană", lansat la București

Printr-o analiză riguroasă și accesibilă, Adina Crisan-Revol aduce în prim-plan tensiunile geopolitice din jurul...

Volumul "Ruperea de Rusia – Revoluția Energetică Europeană", lansat la București
De la jurnalism la bucatarie, din Romania în Australia. Cum a luat totul de la zero Andreea Pătru, chef la Australian Open
Românii de pretutindeni 16 Februarie 2025, 09:00

De la jurnalism la bucatarie, din Romania în Australia. Cum a luat totul de la zero Andreea Pătru, chef la Australian Open

Emisiunea "Românii de pretutindeni" prezintă români care și-au făcut o carieră de succes în străinătate, dar și evenimente...

De la jurnalism la bucatarie, din Romania în Australia. Cum a luat totul de la zero Andreea Pătru, chef la Australian Open
Colaborare între directori de spitale și institute naționale de cercetare din România și Italia
Românii de pretutindeni 09 Februarie 2025, 10:24

Colaborare între directori de spitale și institute naționale de cercetare din România și Italia

Seria de evenimente organizate pe parcursul celor cinci zile de desfășurare au adus laolaltă reprezentați ai mai multor...

Colaborare între directori de spitale și institute naționale de cercetare din România și Italia
Tradițiile și obiceiurile românești ajung în Asturia, Spania
Românii de pretutindeni 09 Februarie 2025, 10:03

Tradițiile și obiceiurile românești ajung în Asturia, Spania

Dansuri românești, o expoziție de pictură a tinerei artiste Maya Patrariu și un atelier de confecționat mărțișoare sunt...

Tradițiile și obiceiurile românești ajung în Asturia, Spania
Povestea lui Mihai Baron, românul care a cunoscut viața dintr-un lagăr de refugiați din Austria
Românii de pretutindeni 13 Ianuarie 2025, 16:31

Povestea lui Mihai Baron, românul care a cunoscut viața dintr-un lagăr de refugiați din Austria

Povestea lui Mihai Baron, de la viața din lagărul de refugiați din Traiskirchen, Austria, până la cea de afacerist de succes...

Povestea lui Mihai Baron, românul care a cunoscut viața dintr-un lagăr de refugiați din Austria