Invitată: Ileana Popovici
Ediţia 580 din 9.11.2013.
Articol de Andrei Partoş, 14 Noiembrie 2013, 11:25
A fost o reală surpriză pentru multă lume prezenţa în studio în premieră a unui om de televiziune, de muzică şi de film: Ileana Popovici! Acum 20 de ani a fost invitata emisiunii „Vineri noaptea în direct” (pe atunci eram corealizator alături de Lucica Popescu Moraru), iar acum 15 ani s-a mutat cu soţul în Italia (la Sanremo). Ascultătorii au aflat multe despre biografia invitatei, care este absolventă de Conservator, care a crescut cu muzica în familie. Legăturile cu Basarabia sunt esenţiale, deşi e născută la Bucureşti (13.05.1946). Ne-a relatat cum a ajuns în lumea filmului, cum a lucrat ca ilustrator muzical, cum a debutat în Televiziune încă din 1966, cum a colaborat cu Richard Oschanitzky, care i-a fost mentor. În memoria lui „Ricci” ( care a plecat dintre noi în 1979) va realiza o culegere cu piese rare. Şi-n emisiune a adus astfel de rarităţi. Am vorbit despre coloana sonoră a filmului „Septembrie”. Piesa titulară compusă de Adrian Enescu e interpretată de Ileana Popovici şi Mircea Baniciu. Ne-am referit cu plăcere la Geo Costiniu şi Anda Onesa. La numai două zile distanţă am aflat că Geo ne-a părăsit definitiv! Dumnezeu să-l odihnească!
Au fost piese cu Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Gabriel Dorobanţu (versurile sunt scrise de Radmila Popovici Paraschiv, verişoara Ilenei), Nicu Alifantis, Giorgia, Fabrizio De Andre, Mia Martini, Vangelis, Dire Straits, Zucchero, Angela Gheorghiu sau Raphaele Gualazzi (noul val italian). Ileana a relatat câte ceva despre Gala de 50 de ani ACIN-UCIN care a avut loc pe 28.10 la Ateneul Român, când s-a lansat şi dublul CD „50 de ani de muzică de film” pe care figurează şi piesa amintită, „Septembrie”(1978). O culegere remarcabilă concepută de Ileana Popovici şi Horea Murgu. Ileana Popovici ştie multe despre Festivalul de la Sanremo, dar este insuficient valorificată prezenţa ei permanentă la faţa locului!
În partea finală a emisiunii am avut un interviu exclusiv realizat de Iulia Radu cu Toto Cutugno cu puţin timp înaintea concertului de la Bucureşti (trebuie să ascultaţi acest material!), urmat de TOP7 cu Whitesnake. Pe primele locuri s-au aflat piesele „Is This Love”, „Still Of The Night” şi „Here I Go Again”.
Audio: