PROBLEME LA ZI: "Gaudeamus Radio România - ediția 30 - Excelență prin cultură" - TEXT

TEXTUL integral al emisiunii.

RADIO ROMÂNIAACTUALITĂŢI (22 noiembrie, ora 13:18) - Realizator: Sorin Croitorescu - Difuzăm ediția de astăzi a emisiunii noastre de dezbatere de aici, de la Romexpo, de la Pavilionul Central, unde cu o oră în urmă s-a încheiat ceremonia de deschidere a Târgului Gaudeamus Radio România, ediția a 30-a. Alături de mine, în studio, președintele onorific al Târgului Gaudeamus, profesorul Ian Bogdan Lefter. Bună ziua! Bun venit la noi!
Ion Bogdan Lefter: Bună ziua! Cu mare plăcere alături de dumneavoastră!
Realizator: Domnul Ion Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române. Bună ziua, domnule Cristescu!
Ion Cristescu: Bună ziua!
Realizator: Şi domnul Mihai Mitrică, director de comunicare la Asociația Editorilor din România. Bună ziua, domnule Mitrică!
Mihai Mitrică: Bună ziua!
Ion Bogdan Lefter: Să știți că eu sunt Ion, nu Ioan Bogdan Lefter, şi Cristescu este Ioan, nu Ion Cristescu. O mică rocadă...
Realizator: O mică rocadă...
Ion Bogdan Lefter: Amicală, că suntem vechi prieteni.
Realizator: /.../ să o modific în documentare, /.../ în mod sigur. Domnule profesor, sunteți, cred, unul dintre cei mai vechi prieteni ai târgului, ai Târgului Gaudeamus Radio România. Ați coordonat, dacă-mi aduc aminte bine, primul ziar al târgului.
Ion Bogdan Lefter: Da, da, mai mulți ani am scos ziarul târgului împreună cu grupuri de studenți, masteranzi, doctoranzi ai mei.
Realizator: Cum a evoluat târgul, domnule profesor, pentru că l-aţi văzut de la început? Ce părere aveți despre... Eu am am rămas uimit și anul acesta de... zeci de mii de volume sunt.
Ion Bogdan Lefter: Bun, după ce a crescut mare de tot, n-a mai crescut, poate, cu câte un procent-două, nu știu, 10% din ceva foarte mare nu percepi neaparat. An de an, după ce a crescut mare, Târgul Gaudeamus a oferit imaginea unei enorme desfășurări a pieței de carte românești și cu invitaţi străini, sigur, au fost ani în care au fost țări, culturi, piețe editoriale străine invitate, cu multe alte evenimente, lansări, bineînțeles, de cărți, dar și dezbateri, tombole, concursuri, tot felul de lucruri care se desfășoară sub cupola și, accentuez intenționat, sub cupola Târgului Gaudeamus, adică sub cupola Pavilionului Central circular, deci cupolă, al Romexpo. Dar, sigur, între timp, anii trecuți și pragul pandemiei și când s-au reluat în 2022 târgurile mari de carte, s-a folosit și un alt pavilion, mai recent construit, cu infrastructuri foarte la zi, totul pornind, ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, de la ceva mic, mititel. Cam ăsta e modelul general al vieții, nu? Ești copil mai întâi și pe urmă crești mare. Târgul Gaudeamus a fost inițial un târg gândit de prozatorul Mircea Nedelciu, care avea și o mică bosă de om de afaceri, pe care și-o asuma cu umor, cu autoironie, dar se ocupa de import și vânzare de carte și presă străină în România, apoi de către Vladimir Epstein, reprezentantul Radio România, al Societății Române de Radiodifuziune, și care a devenit directorul executiv al târgului mulți, mulți ani, căci acum suntem la ediția a 30-a. La ultimele deja rolul lui este de director onorific. Aşa cum există un prezident onorific, există și un director onorific mai stabil decât prezidenții, care sunt câte unul pe ediție./denisse

Ion Bogdan Lefter:/ La început, târgul a fost o idee, un grup de prieteni, colegi. Era implicată și Anca Dumitrescu, din conducerea Grupului Editorial All, și ei trei, cu uneori prieteni în jurul lor și m-am aflat și eu alături de ei, discutau, au gândit târgul și el a pornit ca o asumare de proiect educațional al Societății Române de Radiodifuziune, în foaierul sălii de concerte a Radiodifuziunii și pe holurile laterale care duc spre intrările în sală, unde, câțiva ani, editurile s-au înghesuit din ce în ce mai greu, căci veneau tot mai multe edituri cu producții de carte tot mai bogate, după care, revărsându-se peste acele limite, Gaudeamus-ul s-a mutat la Romexpo și a crescut mare.
Realizator: Pentru că aţi vorbit despre edituri, domnule profesor, vreau să îl întreb pe dl. Mihai Mitrică în ce măsură acest târg ajută editurile? Spunea și domnul profesor mai devreme că au început, mai întâi au fost niște cărți mai multe legate de școală, de învățătură. S-a și numit Târgul Gaudeamus, carte de învățătură. Dar acum văd un peisaj extrem de diverse aici.
Mihai Mitrică: Târgurile de carte reprezintă, din păcate, în România, o supapă de vânzare pentru edituri, în lipsa unui lanț corect de distribuție, pentru că trebuie să fim conștienți, în această țară noi nu mai avem librării, nu nu mai avem deloc, dar nu mai avem librării ca să putem spune că suntem o țară cu librării. La momentul 1990 erau peste 1200 de librării în România și acum au rămas mai puțin de un sfert, ceea ce ne arată că, în condițiile unei piețe de carte care s-a diversificat, au apărut foarte mulți jucători, publicul nu are unde să se întâlnească cu cartea. Ceea ce face Gaudeamus, ceea ce face acest târg de carte, ceea ce face Bookfest pe care l-a amintit și domnul profesor Lefter în cuvântul de deschidere, este acest lucru: să pună publicul în fața ofertei editoriale și să ajute editurile să-și facă cunoscută producția, în măsura în care o doresc ele să fie prezentată. În librărie, spațiul este alocat pe ușor alte criterii decât cele pe care le folosește editorul atunci când își organizează standul. Evident, vânzarea este, să spunem așa, determinantul principal al modului în care sunt așezate cărțile într-o librărie, dar editorul are și un catalog de titluri pe care îl dorește prezentat. Și aici are și spațiul cuvenit sau, mă rog, poate nu chiar cel mai bun, pentru că - iarăși îl citez pe domnul profesor Lefter - Pavilionul B2, în care tradițional se fac târgurile, era ceva mai ofertant, dar oricum, în momentul în care intri într-un astfel de eveniment, îți dai seama ce vrea să-ți transmită editorul prin producția de carte pe care a realizat-o în anul respectiv, precum și în anii anteriori.
Realizator: Foarte mulți autori, domnule director Ioan Cristescu, de la Muzeul Național al Literaturii Române, foarte mulți autori români am văzut în aici promovați sau amintiți, lucrările lor, sigur, sunt promovate. Spuneți-mi, Muzeul Literaturii, în ce măsură este interesat de târguri de acest fel, de târguri de carte?
Ioan Cristescu: Muzeul are în prezent la târgurile de carte o carte de istorie literară, de critică literară, dicționare. De ce? Pentru că noi ne ocupăm de valorificarea patrimoniului. Sigur, dintre autorii care sunt astăzi prezenți la târg vor intra și la Muzeul Literaturii. Dar nu am venit și nu venim la târg doar pentru a vinde cărți, pentru că suntem conștienți că e o editură de nișă, ceea ce este Muzeul Național, dar în același timp este și o editură profesională. Și sper ca, întotdeauna am sperat ca profesorii de română, cei care sunt interesați de limba și literatura română să se oprească la standul nostru. Asta este menirea noastră până la urmă.
Realizator: Au fost colecții precum, dacă-mi aduc aminte, Patrimoniu se numea o colecție cu foarte mulți clasici români în ...
Ioan Cristescu: Da, avem Patrimoniu...
Mihai Mitrică: Era o veche colecţie a Editurii Minerva colecția Patrimoniu, alături de colecția Arcade și altele. Putem la un moment dat face și o mică istorie a pieței editoriale românești, care are tot felul de tradiţii.
Ioan Cristescu: Noi avem mai mult cărți de restituiri, așa se își numește o colecție; din bogatul patrimoniu și din ceea ce intră permanent, sigur, ediții critice și cu noutăți, cu chestiuni inedite care nu sunt pentru un public larg, dar în același timp, prezența noastră și aici și la Bookfest are, din punctul meu de vedere, o nuanță educațională care trebuie să existe.
Realizator: Chiar acolo unde a avut loc deschiderea târgului, deasupra, era un citat care mi-a plăcut foarte mult și bănuiesc că l-aţi văzut, domnule profesor: "Ai atâtea vieți câte cărți ai citit', Constantin Noica. Haideți să discutăm puțin despre importanța cărții, pentru că, acum, în peisajul cultural cartea pare a fi ceva învechit, mă rog, nu știu. De la biblioteca din Alexandria bănuiesc că s-au mai schimbat lucrurile, dar, totuși, lumea se îndreaptă mai mult către modelele electronice, să spunem, de internet. Cum să facem?
Ion Bogdan Lefter: Aşa este. Nu m-aş întoarce acum în discuție foarte mult în trecut, către antichitate, dar, dacă privim în urmă doar, să zicem, un secol, un secol și jumătate, ne dăm seama că omenirea a asistat - şi din punct de vedere cultural în primul rând ne interesează acum, în această discuție, ce s-a întâmplat - omenirea a asistat la aparițiile în cascadă de noutăți tehnice, tehnologice, radioul, cinematografia mai întâi, fotografia ş.a.m.d., televiziunea, până la ce știm din ultimele decenii, computere personale, internet, telefoane inteligente, ș.a.m.d. Pe acest traseu s-au tras de multe ori semnale de alarmă și s-au formulat îngrijorări gravisime. Când a apărut televiziunea, s-a spus că va omorî cinematograful. Eh, n-a murit filmul ş.a.m.d. Fiecare noutate este frapantă, câștigă teren și ne face să ne gândim eventual la extincții de forme trecute. Totuși, cartea are o stabilitate extraordinară față de orice altceva în materie de suport, cum se spune astăzi, pentru texte. Bazele de date sunt importantisme, rețeaua globală la fel, dar se mai și defectează câteodată serverele. Nu știm ce o să se întâmple peste nu un an, doi, trei, ci peste decenii, ca să nu privim și mai departe în viitor şi s-ar putea ca la un moment dat să nu găsim ușor o carte fundamentală pe suport electronic și să trebuiască să ne ducem la bibliotecă pentru a o regăsi acolo, unde ea sigur stă pe raft și rămâne. Plus că, sigur, există și confortul lecturii pe care ţi-l dă o carte. Cu ecranele putem să ne simțim în relații destul de prietenoase, dar e destul de greu să te întinzi, să te răsucești într-o parte, să stai într-un fotoliu sau pe plajă și să citești de pe un computer sau de pe un ecran. Lectura de carte e și mai ofertantă din punct de vedere al vitezelor de lectură. Poți să citești rapid sau poți să te oprești să lași cartea de-o parte, să te gândești. Spun lucruri destul de simple și de banale, dar totul trebuie raportat la ceea ce o carte și universul cărților reprezintă, și anume lumi fabuloase la care avem acces citind.
Realizator: Mă întreb și vă întreb, domnule Cristescu, oare cartea este cel mai bun păstrător, cel mai bun depozitar de cultură din punct de vedere, să zicem, strict fizic?
Ion Cristescu: Strict fizic, da, eu cred că da, dar cel mai bun depozitar de cultură ar trebui să fie omul și memoria, dar care pe care ți-o construiești. Şi memoria aceasta este. Noi, practic, transferăm cultura din trecut la noi și sperăm să o transferăm și altora.
Realizator: Dar, domnule Mihai Mitrică, editurile în ce măsură vor vor să-și diversifice oferta din acest punct de vedere al suportului fizic al culturii?
Mihai Mitrică: E o întrebare chiar binevenită. O așteptam după intervențiile antevorbitorilor. Pentru că trebuie să tragem o linie, nu există nicio dihotomie între cartea tipărită și cartea electronică. Există însă o mare problemă în România cu lipsa obiceiului educării publicului să citească. Așadar, faptul că un editor produce o carte tipărită sau o produce electronic sau o produce digital însemnând inclusiv audio-book este același lucru, este același efort, aceeași, cum să spun, dăruire pusă în transmiterea către public a acestei informaţii culturale. Modul în care în România este primită această producție de carte e, din păcate, rușinos. Trebuie să știm că cifrele ne situează pe ultimul loc în Uniunea Uniunea Europeană pe cap de locuitor la consumul de carte. Suntem depășiți de Slovenia, care este o țară de două milioane de locuitori și care are o piață de carte mai mare decât a noastră. Suntem depășiți de Bulgaria, care are, cum să spun, jumătate din populația României și aceeași cifră de 60 de milioane de euro pe care o vânturăm din estimări an de an. Deci, în România, noi avem o mare problemă cu sistemul educațional și nu avem de azi, nu avem de ieri, așadar nu e proprie unuia sau altuia dintre miniștri. Ea vine încă din perioada dinainte de 1989, când investițiile în sectorul educațional și cultural au fost suprimate. Vă aduceți aminte, sunt sigur mai bine decât mine, de autofinanțare a care a fost impusă cu /largheţe/
Realizator: /.../. Când aduceam maculatură la școală, da, îmi aduc aminte, şi borcane /.../.
Mihai Mitrică: Aşa. Din acel moment toate instituțiile de cultură au, cum să spun, sucombat din punct de vedere al prezenței lor în spațiul public, pentru că nu au mai avut mijloacele, s-a trecut la o luptă de supraviețuire. Trebuia să-ți asiguri fondurile pentru salarii ca să nu-ți moară oamenii de foame și apoi, dacă găseai bani, mai și încălzeai sala de spectacole sau biblioteca. Dacă nu, nu. De acolo s-a plecat și, din păcate, la nivelul administrației centrale s-a perpetuat această nocivă viziune asupra culturii și educației că ele trebuie să fie cenușăresele aruncate la coadă. Ce a spus dl. profesor Lefter în cuvântul de deschidere pe care l-am ascultat e foarte bine. Ministerul Culturii are o datorie să sprijine acest tip de manifestări, Gaudeamus, Bookfest, pentru că ele reprezintă în momentul de față, pot să vă spun din cifrele pentru anul ăsta, din estimările pentru anul ăsta reprezintă singurele canale care mai cresc. Librăriile au vânzări în scădere, site-urile care comercializează carte au vânzări în scădere și ne trezim la final de an că avem un an 2023 mai prost decât 2019, ultimul an spunem de normalitate.

Realizator: Spuneți-mi, studenții, cum văd...?
Ioan Bogdan Lefter: Mai bine de 30.
Realizator: Mai bine de 30. Iertați-mă, am o problemă nu numai cu prenumele /.../.
Ioan Bogdan Lefter: Iertați-mă, e un tic profesoral. Vă corectez nu numai la prenume, ci și la cifre.
Realizator: Vă rog, domnule profesor, e o onoare. Sunteți președinte de onoare, deci e o onoare. Dar, domnule profesor, spuneți-mi, studenții cum văd această ușoară scădere a apetenței pentru lectură?
Ioan Bogdan Lefter: Eu sunt profesor la Facultatea de Litere, adică acolo unde se studiază limba și literatura română. E de la sine înțeles că nu vin acolo candidați care nu vor să citească. S-ar duce la alte specialități, specializări. Deci, să zicem că am privilegiul de a lucra cu un eșantion mai...
Realizator: Special, să punem, privilegiat.
Ioan Bodgan Lefter: Da, da, mai bine plasat, mai favorabil, mult favorabil lecturii, deși sigur că și aici aș putea aduce multe detalii și nuanțe. Și studenții noștri filologi de astăzi citesc mai puțin decât citeam noi când eram studenți filologi, dar erau alte vremuri. Sunt acum alte vremuri. Tentațiile sunt mult mai numeroase, dispersia de atenție generează și alte consumuri culturale. N-aș lua lucrurile atât de în tragic. Situația nu e roză, dar ea trebuie înțeleasă bine și trebuie cu inteligență și cu calm gândite proiecte care să conducă la inclusiv modificări legislative, alocări bugetare din bugetele de stat care să stimuleze lectura, pentru că ea e esențială. Sună așa puțin, nu știu, lozincard sau profesoral didactic, dar până la urmă vor accepta și cei mai high-tech dintre tinerii noștri de astăzi care nu mai vor să pună mâna pe o carte - și sunt destui și de felul ăsta - vor accepta că pentru ca să acceseze, cum se spune acum, site-uri, ca să poată să facă o mulțime de lucru pe care le fac tastând ecranul, de obicei al telefonului mobil, nu neapărat ecrane mai mari, citesc - pentru că citesc instrucțiuni, citesc numele de site-uri, ai de ales între două-trei-șapte opțiuni. Le citești. Bun, e alt tip de lectură decât o lectură complexă, care presupune acces la un univers al cărții și așa mai departe. Dar lectura, inclusiv în forme funcționale, practice, pragmatice, n-are cum să dispară. Și atunci s-ar putea să fim acum într-o zonă de descendență a graficului și am putea, cred, să ne imaginăm cu un strop de optimism și vremuri mai bune. Deși, în general, cum spun, aparițiile de noi tehnologii sunt de obicei însoțite de profeții sumbre. Ce apare nou va ucide ce a fost până acum. Ei, cartea a rezistat bine multe milenii.
Realizator: Acum, în materie de noutate, vreau să vă spun că, și tot tehnologică, dar referitoare la coperțile cărților, ce am văzut aici mie mi s-a părut fascinant. Sunt coperți extraordinar de atractive, sunt coperți care te îndeamnă, te roagă parcă să iei cartea din stand, de acolo, să te uiți la ea. Ei bine, dacă la domnul profesor Lefter vin oameni, sigur, privilegiați și care de-aia vin, ca să studieze mai profund literatura la Litere, la Muzeul Național al Literaturii poate veni oricine, domnule Cristescu. Aveți în vedere ceva acțiuni de de popularizare, de atragere a oamenilor către lectură?
Ion Cristescu: Tot timpul avem evenimente legate de lectură și implicăm scriitorii, implicăm profesioniștii lecturii...
Realizator: Așa numitele șezători literare.
Ion Cristescu: Da, cu lansări de carte, cu tot felul de evenimente. Dar, apropo de ce spunea domnul Lefter, s-a pierdut, cred eu, un element extrem de important din educație - educația lecturii de plăcere. Oamenii pentru plăceri dau cei mai mulți bani. Nu atât pentru formare profesională,, ci pentru plăcerile proprii. Or, cred că aici, când vorbim de educație, ar trebui să facem totul să creăm un pact, că tot e la modă cuvântul acesta, între zona educațională și zona familiei./abranescu/ilapadat
Copiii nu mai sunt educați din familie să aibă plăcerea de a citi, pentru că părinții lor nu mai au timp sau nu mai pot sau...
Realizator: S-au n-au citit nici ei.
Ion Cristescu: În after-school-uri nu sunt ore de lectură. Ar trebui introduse. Acolo se fac lecţiile și jocuri, tot felul de jocuri. Dar ar trebui obligate after-school-urile, că sunt private, că sunt de stat sau before-school-urile să introducă măcar o jumătate de oră de lectură, ca acei copii să își creeze acest tip de plecare, așa cum își creează plăcerea telefonului, /plăcerea/ tehnologiilor.
Ioan Bogdan Lefter: Şi poate menționezi și cum vin copiii cu clasa, clasele la muzeul literar.
Ion Cristescu: Sigur, vin și tocmai de asta lucrez și cu foarte multe asociații, ONG-uri care se ocupă mai mult de lectură, și nu de jocuri, pentru că de jocuri sunt foarte mulți care se ocupă, jocurile...
Realizator: Preferabil cele în aer liber.
Ion Cristescu: Da, foarte bine, sunt foarte bune și jocurile, foarte bune și jocurile creative. Dar un tip de educație spre lectură, nu atât pentru că suntem ultimii din Europa, e necesară ca formare interioară, dacă vreți, și ca mod de a privi lumea și de a avea deschideri în lumea aceasta.
Realizator: Editurile ce pot face, domnule Mitrică, pentru a atrage tinerii către către lectură?
Mihai Mitrică: În primul rând, să supraviețuiască. Și asta e cel mai greu. În al doilea rând, editurile chiar asta fac. Își promovează produsele prin cele mai diverse metode. Acțiunile despre care pomenea dl. Cristescu sunt doar o mică parte, dar în școli se întâmplă /.../ față de acum un deceniu, acum se întâmplă ca editurile să poată să intre și să facă prezentări sau turnee cu scriitorii, ceea ce în mandatul unei anumite doamne ministru al educației, Ecaterina Andronescu, era interzis, interzis explicit. Asta ne-a afectat mai mult decât ne dăm seama în momentul de față. Și avem de tras încă mult timp, pentru că, cum spunea și iarăși-l citz pe dl. Cristescu, cititul de plăcere se formează întâi ca obligație, apoi el devine propriu persoanei. Ceea ce nu se mai face la școală este să se stea 10-20-30 de minute liniștit și să se citească, să se parcurgă un text, ca apoi să fie comentat. Profesorii de română arareori mai fac, pentru că nu am timp. Sunt obligați de numărul tot mai redus de ore și de programa tot mai încărcată să treacă în viteză peste mult conținut, care altfel ar putea fi valorificat mult, mult mai bine.
Realizator: O sugestie mi-aş îngădui, pentru profesorii de liceu, cel puțin. În vremea când făceam eu liceul citea cineva cu voce tare. De pildă eram foarte bun la citit ”Moromeţii”, mi-aduc aminte. Era un lucru foarte interesant și toți colegii mei mă admireau și le plăcea. Ascultau pur și simplu, când citeam. Şi alți colegi aveam, sigur, care făceau același lucru.
Mihai Mitrică: Şi se transformă pe zi ce trecea, asta se transformă într-un obicei. Dacă la școală apare cineva care are, să spunem, un timbru plăcut, o cadență, o dicție bună, el poate să funcționeze ca un stimul pentru ceilalți și să-i îndemne și pe ceilalți să încerce să ajungă la acest tip de performanță și să guste textul și de unii singuri.
Realizator: Iar acum, ce să zic, sunt invitați cu toții și vă invit și eu din nou, stimați ascultătorii, la la Târgul Gaudeamus Radio România, pentru că aici aveți ce vedea, aveți ce citi. Și cititul de plăcere, domnule profesor, trebuie într-adevăr, cultivat. Cum să facem însă ca, din punct de vedere al promovării culturii, să dăm o mai mare importanță cuvântului scris decât celui vorbit? Paul Grigoriu spunea că treaba noastră la Radio e una destul de ”tricky”, în sensul că vorba se duce, vorba se duce eter, dar cuvântul scris rămâne.
Ioan Bogdan Lefter: Scripta manent, cum se spunea în vechime. Verba volant, scripta manent. Sigur, şi Radioul, de fapt, și iată Târgul Gaudeamus e o dovadă, o probă extraordinară, și Radioul public are interes să stimuleze lectura, pentru că lectura nu e doar o acțiune între un subiect și o carte, acasă în izolare. Lectura ca fenomen, ca ocupație omenească şlefuiește oamenii, deschide mințile și oamenii cu minți deschise au consumuri culturale din ce în ce mai serioase, inclusiv consumuri culturale radiofonice. Deci e o înlănțuire logică aici în care am putea introduce multe alte verigi, pentru că, pe lângă arte, în înțelesul vechi, clasic al culturii cultura e egală cu artele, literatură, pictură, sculptură și celelalte. Există categoric forme culturale complexe, socio-culturale, care implică spațiul mediatic, cultura urbană, civilizația fiecărei epoci, deci pentru noi civilizația contemporană. Ca să ai acces la cât mai multe lucruri, ca să înțelegi cât mai multe lucruri, trebuie să gândești, să ai subtilitate și complexitate și lucrurile astea se câștigă greu. Dar lectura e una dintre cheile fermecate pentru așa ceva.
Realizator: Și ați vorbit de cultură, de civilizație și suntem acum în legătură telefonică directă cu președintele Academiei Române, dl. Ioan Aurel Pop. Bună ziua, domnule președinte.
Ioan Aurel Pop: Bună ziua și dvs., și ascultătorilor.
Realizator: Domnule președinte, Academia Română, cel mai înalt for științific și cultural al unei țări, academia cum vede astfel de manifestări de îngemănare cumva între nevoia de cultură și nevoia de finanțare pentru cultură?
Ioan Aurel Pop: Da, e o ecuație foarte complicată, mai ales acum, când pentru multe instituții de cultură finanțate de la stat a venit austeritatea. Cultura se întreține întotdeauna și în general cultura nu este aducătoare de profit material, bănesc, numărabil. Cultura aduce un profit incomensurabil, care nu se poate calcula în bani şi fără de care omul nu mai e om. Şi atunci orice societate sănătoasă finanțează cultura, educația, sănătatea fară să se gândească la profituri materiale. Se gândește în primul rând la viața omului, la evoluția omului, la manifestarea lui, la puterea de a munci, pentru că bunurile materiale vin altminteri, mediat, nu direct. Şi atunci cultura are nevoie de finanțare. Pe de altă parte, setea de lectură despre care ați vorbit mai devreme se formează întâi în familie, pâmă la 7 ani, nu în sensul că elevii copiii trebuie să învețe să citească până la 7 ani, ci în sensul să audă lectura făcută de părinţi şi mai ales de bunici şi să prindă gustul legat de lectură. ar școala, după aceea, face cam tot ce e necesar, omul sfințește locul. Dacă învățătorul, învățătoarea și pe urmă profesorii sunt buni și dăruiți e succesul asigurat. Dacă nu, atunci plutim și ne mișcăm greoi și ajungem la alfabetism, la analfabetism funcțional, adică citim și nu știm ce citim, ceea ce e o formă de abrutizare. Mai grav este că noi avem un grad foarte ridicat de analfabetism real, adică nu mai știu oamenii să citească după ce trec prin trei, patru, cinci clase, mulţi abandonează școala. Și aici cred că e nevoie încă de muncă enormă din partea autorităților statului pentru a asigura obligativitatea învățământului, care e prevăzută prin lege.
Realizator: Nevoia de a crește apetența pentru lectură pare a fi numitorul comun al ediției de astăzi, o transmitem de aici de la Târgul Gaudeamus Radio România. Și pentru că tot am vorbit despre Radio România, să lăsăm ultimele două minute și pentru noi. O am alături în studioul din General Berthelot pe Monica Stoica. Sărut-mâna, Monica!
Monica Stoica: Bună ziua, Sorin! Bună ziua le spun și invitaților tăi! A fost o plăcere și o onoare să-i aud și mai ales să îl aud şi pe domnul profesor Ion Bogdan Lefter, care mi-a fost profesor la Facultatea de Litere. A fost directorul şcolii doctorale Litere la vremea când eu am absolvit, când eu am urmat cursurile doctorale și sunt de-a dreptul onorată să mă aflu alături de domniile voastre în această zi.
Realizator: Mai avem cam un minut.
Monica Stoica: Asta încerc repede să concluzionăm.
Realizator: Vreau să spun, vreau să te întreb foarte clar ceva. Radio România împlinește anul ăsta 95 de ani. Despre ultimii 30 și ceva se știu foarte multe. Despre primii 10, însă...
Monica Stoica: Se știe foarte puţin.
Realizator: Am văzut că ai scris o lucrare ”A fost odată la Radio”, e perioada 1928-1938. Ce a fost atunci?
Monica Stoica: Da. Se știe foarte puțin despre începutul radiofoniei românești. Atunci a fost o perioadă extraordinară. Și apropo de radio, că vorba zboară, că este efemer, vreau să vă spun doar atât: eu am făcut despre radioul pe hârtie, documente care se păstrează în arhiva scrisă a Societății Române de Radiodifuziune, documente inedite, documente extraordinar de valoroase aparținând oamenilor de cultură și de știință din România. Teza mea de doctorat, intitulată "Radio România, vector de comunicare culturală în perioada interbelică", aduce în fața culturii române, a educației românești 160 de membri ai Academiei Române care au contribuit la realizarea programelor radiofonice în perioada amintită de tine, în perioada interbelică. Iar cartea pe care o voi lansa sâmbătă, rezultatul acestei teze de doctorat, "A fost odată la Radio (1928 - 1938)" este despre structura editorială în primii 10 ani ai acestei instituții, despre resursa umană cooptată și despre impactul la public. Vă aștept sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 12:00 la spațiul de evenimente Marin Preda să vorbim despre această carte. Vă mulțumesc foarte mult! Mult succes în continuare! A fost o plăcere să vă ascult, domnilor.
Realizator: Mulțumesc, Monica Stoica. Trebuie să punem punct aici ediției noastre transmisa astăzi de aici de la Romexpo, de unde s-a deschis Târgul Gaudeamus Radio România, care va rămâne până duminică deschis. Intrarea este liberă. Le mulțumesc foarte mult invitaților mei și dumneavoastră pentru atenție, stimaţi ascultători, și vă invit să rămâneți cu noi, cu Radio România Actualități.