Viaţa italienilor în Vâlcea

Din desrădăcinaţi au devenit în patria de adopţie cetăţeni respectabili, cu situaţii stabile. Unii au avut poate meserii modeste- au fost forestieri, zidari, mozaicari, chiar agricultori, dar aveau cultul frumosului în sânge şi, în tot ceea ce au clădit au pus şi puţină artă. În oraşul Brezoi s-au stabilit, în urmă cu 160 de ani, o sută de familii din Peninsulă.

Veniţi într-o perioadă în care Italia nu oferea prea multe, iar în România se construia foarte mult, italienii au ales zona montană a Vâlcii pentru că aici se lucra foarte mult în prelucrarea lemnului şi a pietrei. Cu timpul, italienii au hotărât să rămână aici şi să îşi întemeieze familii alături de români. Şi unii şi alţii şi-au păstrat tradiţiile, obiceiurile, însă şi le-au şi împrumtat.

În acest sens, încântaţi de frumuseţea costumelor populare, adesea italienii îmbrăcau straiele populare şi se fotografiau în ele pentru ca mai apoi să le trimită rudelor rămase în Italia. În timp, românii au învăţat să fie punctuali şi respectuoşi, iar tainele bucătăriei româneşti au fost şi ele descoperite şi puse în practică de către italieni.

Peste ani, una dintre cele mai reprezentative comunităţi de italieni din România, cea de la Brezoi, se poate mândri cu construcţiile lăsate în urmă de strămoşii lor, dar şi cu civilizaţia ce s-a contopit la Brezoi-Vâlcea. Familii Croce, Dandrea, Buttolo, Olivotto, venite printre primele la Brezoi la exploatările forestiere, mai sunt şi astăzi reprezentate prin persoane care se declară mândre că au origini în Italia, dar că au petrecut ani buni în România, pe meleagurile vâlcene.

Detalii în reportajul următor, realizat de Ana-Maria Cârstea.