Un altfel de olimpici
La Sibiu are loc Olimpiada Natională de Meşteşuguri Artistice Tradiţionale.
Articol de Carmen Vulcan, Sibiu, 27 August 2012, 16:15
Ne mândrim cu premiile obţinute, an de an, de elevii români la olimpiadele internaţionale de informatică, matematică, fizică şi alte ştiinţe. Există însă şi altfel de olimpici, copii care au făcut o adevarată pasiune pentru meşteşugurile tradiţionale şi reuşesc chiar să ducă arta populară până la măiestrie.
Sunt pictori de icoane, olari, sculptori în lemn, ţesătoare sau încondeietori de ouă pentru care, în fiecare an, se organizează, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Olimpiada Natională de Meşteşuguri Artistice Tradiţionale. Unii au desluşit de mici tainele meşteşugului de la bunicii şi părinţii care duc mai departe tradiţiile din satele lor, alţii şi-au descoperit pasiunea pentru arta populara pe băncile şcolii, sub îndrumarea unor profesori care se încăpăţânează să le insufle tinerelor generaţii respectul pentru tradiţiile autentice.
Un reportaj de Carmen Vulcan despre olimpicii-mici meşteri populari :