Sinceritatea pe internet poate dăuna
Tinerii vâlceni vor fi informaţi privind pericolele din mediul online în cadrul campaniei SAFERNET.
Articol de Ana-Maria Cîrstea, Râmnicu Vâlcea, 17 Februarie 2012, 22:36
Petrec tot mai multe ore pe reţelele de socializare, însă fără a fi conştienţi de riscul la care se expun în momentul în care îşi fac publice anumite informaţii.
Şi chiar dacă la nivelul judeţului Vâlcea nu s-au depistat cazuri de abuzuri sau de manipulare pe internet, reprezentanţii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea desfăşoara o serie de acţiuni de informare în randul liceenilor, acţiuni ce se încadrează în campania SAFERNET.
Oamenii legi susţin că astfel de informări sunt extreme de importante în condiţiile în care mulţi dintre liceeni încă sunt de părere că postarea a numeroase date despre propria persoană nu le dăunează în niciun fel şi că nu cunosc riscurile la care se expun fiind sinceri în spaţiul virtual.