REPORTERII RADIO ROMÂNIA
Programul “STOP FUMAT!” – stopat din lipsă de bani.
Articol de Mario Balint, 03 Septembrie 2014, 20:32
Pînă în luna martie a acestui an, la Reşiţa a funcţionat un cabinet medical anti-fumat care derula programul naţional de prevenţie al Ministerului Sănătăţii. Din motive obiective, acesta s-a desfiinţat. Pînă la desfiinţare, aproximativ 20 de fumători cereau zilnic ajutorul medicului şi al psihologului pentru renunţarea la viciu.
Potrivit medicului pneumolog dr. Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, 80% dintre bolnavii de cancer bronho-pulmonar sînt fumători. Dintre aceştia, 70% vin la medic în stadiile 3 şi 4. Doar 30% dintre bolnavii de cancer bronho-pulmonar pot fi trataţi. Cancerul bronho-pulmonar se situează pe locul 1 în judeţul Caraş-Severin, avînd incidenţa cea mai mare în rîndul populaţiei. În semestrul 1 2014 au fost luate în evidenţa Secţiei Oncologie 478 de noi cazuri de cancer. Dintre acestea, 80% sînt cancere bronho-pulmonare.
În Judeţul Caraş-Severin, un studiu al Agenţiei Naţionale Antidrog relevă că 62,1 % din intervievaţi au fumat cel puţin o dată în viaţă, 31,3 % dintre aceştia declarînd că fumează zilnic.
În România mor anual 40.000 de persoane din cauza fumatului, iar numărul celor care au dezvoltat cancer din această cauză se cifrează la 78.000. Un studiu arată că 30% din populația României este fumătoare.