REPORTERII RADIO ROMÂNIA
Ziua Internaţională a Tigrului (29 iulie ), sărbătorită şi la Bucureşti, pentru a atrage atenţia vizitatorilor asupra problemei dispariţiei tigrilor.
Articol de Alex Buzică, 30 Iulie 2014, 15:40
Cu această ocazie, Grădina Zoologică Băneasa a organizat un seminar pentru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani în care s-a discutat despre tigru, despre zonele în care trăieşte, dar şi despre problemele cu care se confruntă în ultimii ani.Vizitatorii au fost îndemnaţi să poarte un obiect vestimentar care să imite blana unui tigru sau să se picteze pe faţă.
Specie pe cale de dispariţie
În ultimul secol, dintre cei 100.000 de tigri aflaţi în libertate, 97% au dispărut. Dacă anul trecut puteau fi găsite în libertate 3.200 de exemplare, anul acesta populaţia a ajuns la 3.000. În acest ritm, avertizează specialiştii, toate aceste animale aflate în libertate vor dispărea în următorii cinci ani. Printre cauzele care au condus la această situaţie se numără pierderea habitatului natural, intervenţia omului şi schimbările climatice.
În anul 2010, în cadrul summit-ului care a avut loc în Sankt Petersburg, dedicat tigrului, ziua de 29 iulie a fost stabilită ca Ziua Internaţională a Tigrului, iar de atunci ea este sărbătorită anual în toată lumea.
Grădina Zoologică din Bucureşti se mândreşte cu cinci exemplare de tigru care au reprezentat, încă de la apariţia lor în cadrul instituţiei, una dintre cele mai mari atracţii. Dintre puternicele feline, tigroaica Luna este născută chiar în Capitală şi crescută de îngrijitorii grădinii.
Grădina Zoologică Bucureşti, fondată în anul 1959, întreţine şi expune colecţii de animale vii, sălbatice, indigene şi exotice, urmărind conservarea faunei (în special speciile ameninţate cu dispariţia), dar şi educarea publicului vizitator.