REPORTERII RADIO ROMÂNIA
Timişoara se pregăteste să valorifice turistic oraşul medieval scos la iveală în ultimele luni.
Articol de Alina Bujancă, 13 Februarie 2014, 15:28
Timişoara se pregăteste să valorifice turistic oraşul medieval scos la iveală în ultimele luni ca urmare a săpăturilor arheologice care au loc în centrul municipiului, în cadrul unui amplu proiect de reamenajare a zonei istorice a oraşului.
O moschee, băi turcesti, străzi de lemn şi cel puţin o jumătate de tonă de artefacte, plus numeroase indicii care atesta că Timişoara s-a dezvoltat puternic în mai multe etape, au fost descoperite de arheologi, care spun că au o şansă la mai mult de 100 de ani de a studia, istoria "ascunsă sub asfalt" în centrul unui mare oraş.
Arhitectii au găsit deja soluţii pentru valorificarea turistică a vestigiilor arheologice care vor fi, pe cât de ingenioase, pe atât de surprinzătoare. Proiectul de reamenajare a centrului Timisoarei va costa 15 milioane de euro, se realizează cu fonduri europene şi cuprinde nu mai puţin de 10 străzi şi 4 pieţe publice având ca finalitate dezvoltarea infrastructurii dar şi transformarea întregii zone într-una pietonală şi turistică.