REPORTAJUL VERDE
Stuful minune - stația de epurare ecologică a apei de la Viscri.
Articol de Mădălin Iacob, Braşov, 06 Februarie 2013, 15:39
Trei lacuri artificiale și mult stuf. Așa arată prima stație ecologică de epurare a apelor reziduale din România. Mecanismul este simplu: apele reziduale după ce sunt colectate, ajung în unul din cele trei lacuri. Aici, stuful împreună cu microorganismele aerobe și anaerobe curăță apa, care apoi se varsă în următorul lac. Operația se repetă, astfel încât în cel de-al treilea lac în fosta apă menajeră deja se poate pescui. De aici apa se reîntoarce în circuitul casnic.
Proiectul a fost realizat de fundația Mihai Eminescu Trust, al cărei președinte de onoare este prințul Charles al Marii Britanii. De altfel, Alteța Sa este cel care a finanțat proiectul și care a și inaugurat-o, în anul 2011.
Costurile unei asemenea stații ecologice este de 9 ori mai mic decât o stație de epurare clasică, dincolo de beneficiile privind mediul pe care le implică. Neavând costuri de întreținere sătenii nu plătesc nicio taxă primăriei, cea care a primit în gestiune stația de epurare. Sătenii sunt cei care o îngrijesc, cosesc iarba dintre lacuri, îngrijesc stuful și salcia de pe marginea lacurilor, pe care tot ei au plantat-o.
Stația de epurare a apei nu este singurul proiect destinat mediului pe care fundația MET l-a realizat. Peste 2000 de copii din satele din nordul Brașovul au plantat aproximativ 500.000 de puieți de copaci, împădurind anumite zone din jurul satelor lor. De asemenea la orele de biologie și geografie împreună cu voluntarii fundației învață ce trebuie să facă pentru a proteja natura din locurile unde trăiesc.