REPORTAJUL VERDE
Doi ani şi jumătate de închisoare pentru tăiere din arie protejată.
Articol de Ana-Maria Cîrstea, Râmnicu Vâlcea, 30 Ianuarie 2013, 15:39
Prima pedeapsă cu închisoarea pentru tăierea ilegală de masă lemnoasă dintr-o arie protejată, mai precis din Parcul Naţional Cozia a fost aplicată unui tânăr de 27 de ani.
El plăteşte deja cu puşcăria pentru fapta comisă, o măsură care ar trebui aplicată nu doar celor care taie din zone protejate, după cum susţin reprezentanţii Parcului.
Neaplicarea pedepsei cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de tăiere ilegală a masei lemnoase din cauza cantităţii reduse face ca la ora actuală în pădurile din ţară să se producă un adevărat jaf.
Numai anul trecut, din pădurile Vâlcii au fost tăiaţi ilegal aproximativ 750.000 de metri, conform datelor oferite de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea.
La toate acestea, în ciuda numărului infracţiunilor silvice aflate în creştere spre urmărire penală, după cum susţin poliţiştii vâlceni, un singur caz s-a finalizat cu închisoarea, primul, de altfel, de până acum dus la executare.
Din nefericire, un vâlcean care obişnuia "să practice" aceste tăieri, a produs jaful chiar într-o arie protejată, iar pentru fapta comisă se află acum în spatele gratiilor, la Colibaşi în judeţul Argeş.
Şi în ciuda vârstei destul de fragedă, 27 de ani, acesta a ignorat legea, dar mai ales cunoştinţele pe care le avea despre zona din care se decisese să sustragă material lemnos cu atât mai mult cu cât locuia în apropiere.
Audio: Prima pedeapsă cu închisoarea pentru tăierea ilegală de masă lemnoasă