O noapte de veghe la frontiera de vest a ţării

Localitatea, situată la graniţa cu Serbia a fost, pe vremuri, moşie nobiliară, întemeiată de contele Nako şi botezată după numele fiicei sale, Constanţia.

Abia după Unirea Banatului cu România, satul a căpătat denumirea de "Lunga”, un nume parcă predestinat, pentru că aici, la fâşia ce desparte cele două ţări, nopţile sunt lungi, parcă interminabile…Cel puţin aşa le percep grănicerii, cei care stau de strajă la frontieră.

La Lunga am ajuns la căderea nopţii, la scurt timp după schimbarea gărzii de supraveghere a graniţei.

Comandantul Punctului de trecere a Frontierei Lunga, comisarul-şef Mircea Bunaciu spune că până nu demult, zona era una liniştită, însă, începând cu 2011, aceasta a fost luată cu asalt de afro-asiatici, migraţia ilegală crescând de 12 ori.

În primul semestru al acestui an, la Lunga au fost capturaţi peste 700 de transfugi, adică jumătate din totalul celor care încearcă să treacă graniţa clandestin.

Cei mai mulţi dintre aceştia sunt algerieni, afgani, marocani, tunisieni şi egipteni, care îşi părăsesc ţările de origine din cauza sărăciei, traversează mai multe state, ajung cu diverse mijloace de transport în Serbia, călătoresc până în orăşelul de graniţă Kikinda, de unde o iau pe jos spre România, singuri sau în grupuri, conduşi uneori de călăuze.

Aici,de regulă, drumul lor se opreşte, pentru că poliţiştii de frontieră români au dotări foarte moderne, obţinute prin programul de pregătire în vederea aderării noastre la Spaţiul Schengen.

Un aparat de termoviziune îi dă de gol pe cei care circulă pe aşa zis-a "autostradă a migranţilor ilegali”.

Pe vremuri, grănicerii erau nevoiţi să patruleze pe jos, de-a lungul frontierei, cu puştile în spate, înarmaţi cu o tehnică simplă pentru vederea pe timp de noapte.

Astăzi, aceştia deţin mijloace performante de supraveghere, prin care este monitorizată întreaga zonă, pe kilometri întregi, ca printr-un binoclu uriaş, prin care se pot vedea şi firele de iarbă.

Adrian Cârstea, unul dintre cei care au obligaţia de a da alarma imediat ce vede pe monitor o mişcare suspectă pe fâşia ce desparte cele două ţări, declară că transfugii sunt reperaţi încă de când se află pe teritoriul ţării vecine.

Când intră în zona de competenţă a frontieriştilor români, este anunţat şeful de tură şi în scurt timp, ei sunt capturaţi.

Comisarul şef Mircea Bunaciu îşi aminteşte că recordul de transfugi capturaţi într-o singură noapte la Lunga a fost de 45 de oameni.

În general, migranţii nu au acte asupra lor, se predau uşor şi cer azil politic din partea statului român, motivând că sunt persecutaţi politic şi religios în ţările lor de origine. În realitate, ei pleacă de-acasă pentru a-şi căuta un trai mai bun în Occident.

De la punctul de frontieră, aceştia ajung la un centru de solicitanţi de azil din Timişoara, în custodia Oficiului Român de Imigrări şi deseori sunt returnaţi în ţările de unde provin.

În fiecare noapte sunt „ore de foc” la Lunga. Fiecare migrant îşi are povestea sa şi visul de a începe o viaţă nouă în Spaţiul Schengen…

O poveste care trece şi prin firele de iarbă crescute pe locul în care începe şi se termină România.

Audio: