În căutarea fericirii?

Puţini sînt cei dispuşi să vorbeasca şi mai ales să se destăinuie. E în joc imaginea lor, viaţa de familie, atît cît mai este, şi sînt la mijloc copiii.

Totul începe cu plecarea la muncă peste hotare şi cu iluzia fericirii dobîndite cu banii trimişi la cei rămaşi acasă. Speranţe, visuri, proiecte. Nevoia de bani pentru ieşirea din greutăţi, lipsa unui acoperiş deasupra capului, lipsa unui loc de muncă aproape de casă şi încrederea că dincolo, în afară, s-ar cîştiga mai bine, toate, în ansamblul lor, alcătuiesc ceea ce în limbaj uzual înseamnă motivaţie. Nimic în afara acesteia şi nimic din cele ce pot afecta un echilibru cît de cît stabil, e drept, oarecum, precar atunci cînd vine vorba de mai mult şi mai bine.

Statisticile nu sînt clare. Atîta doar se evidenţiază. ,,Căpşunari”, căci sub acest generic e prinsă toată suflarea plecată în cautare de lucru dincolo de fruntarii, au fost şi vor fi cei care susţin mersul economiei acestei ţări. Banii lr, ajunşi în ţară, sînt investiţi în cumpărături, în case şi acareturi. Banii lor circulă şi acoperă nevoi imposibil de rezolvat prin ceea ce ofera ţara. Politicienii o şi spun,fac referinţe. Cei plecaţi sînt sursa de venit pentru sărăcia care domină mai cu seamă satele.

Mai puţini însă, sau chiar aproape nimeni nu socoate preţul plătit ,,fericirii” venite prin casa de schimb valutar. Cupluri destrămate, copii abandonaţi, destine răvăşite – un fenomen la zi care produce traume greu de vindecat. Peste tot.

Mirajul atrage, provoacă.

La Cordun, în judeţul Neamţ, Iosif Hazi, un bărbat care a muncit în Israel şi Germania, a acceptat să se destăinuie şi să-şi spună povestea alături de cei doi copii pe care-i creşte singur, după ce femeia i-a rămas în Italia, abandonîndu-l.

Povestea lui este povestea întîlnită în sute şi mii de familii destrămate de iureşul alergării după bani şi după un trai mai bun. Cînd anume se va face decontul general al ,,bunăstării” create pe alte meleaguri de conaţionalii noştri - se va face cît de curînd. Efectele lui se şi văd. Sînt partea ascunsă, nevăzută a preţului pe care nu doar fiecare în parte îl plăteşte, ci mai ales ţara întreagă. Dar cine mai răspunde şi cine mai este interesat de fibra ei biologică.

Cred că lamuritoare sînt tocmai spusele de final ale interlocutorului meu. Nu banul este important. Ci sănătatea şi familia. Înţelegerea e mai presus de orice.

Înţelege oare cineva cu putere de decizie că tocmai familia cu valorile ei şi cultul muncii restaurat prin locul de munca nou creat sînt sursa noastră de bine?

Poate da, dar nu-i de-ajuns doar înţelesul.