Fericirea de a trăi în frumuseţe

Moş Neculai din Bonţu Mare şi moş Costică din Lepşa, nea Ionica – din Lopătari, tanti Aglaia din Siriu şi doamna Albu din Soveja, Cosma Măciucă din Spulberul Vrancei şi băbuţele din Chiojdu, mama Lice din acelasi sat și, în general, toți românii care-şi trăiesc veșnicia la sat.

Ar trebui ca în fiecare zi, noi cei puțin știutori de frumos, să le aducem recunoştința cumva, iar statul român ar trebui să mai adauge o meserie în nomenclator pentru că ei sunt cei mai buni ghizi în ceea ce are România mai frumos.

Merg cu tine, călător odihnit, prin cele mai ascunse povârnişuri și pe cele mai tăinuite poteci de munte, îți scot sub ochi lacuri nemaipomenite și case de poveste, și, mai mult decât asta, te așează la masa lor pe care o umplu grabnic cu ceea ce zona respectivă are cu adevărat tradițional. Și mai şi spun asta pentru că ei chiar ştiu.

Pentru mine, ca şi reporter, bucuria de a-i întâlni pe acești oameni este clar cheia reușitei reportajului. În fiecare sat, nea Neculai ori mama Lice sunt exemplul ghizilor profesioniști despre care autoritățile „obosite” din domeniul turismului ar trebui să afle. Ei de fapt le vând frumusețile şi nu tinerele din birouri care poate nici nu ştiu să urmărească pe hartă un drum național ori să interpreteze vreun simbol turistic.