Coadă la acte
Gălăţenii care lucrează în străinătate au venit în vacanţă în România şi pentru schimbarea paşapoartelor şi cărţilor de identitate.
Articol de Maria Măndiţă, Galaţi, 13 August 2012, 16:11
Luna august este perioada în care gălăţenii plecaţi la muncă în străinătate vin acasă, în concediu, motiv pentru care străzile oraşului sunt invadate cu maşini cu numere de Italia sau Spania. Printre lucrurile „de făcut”: reînnoirea buletinelor şi paşapoartelor.
Dacă în mod normal, zilnic, se primesc maxim 200 de cereri pentru eliberarea de cărţi de identitate, acum numărul lor a depăşit 400. O dublare a cererilor s-a înregistrat şi la serviciul de Evidenţa Paşapoartelor Galaţi. Cei care se grăbesc şi au lăsat pe ultima sută de metri problema actelor pot cere eliberarea cărţii de identitate în regim de urgenţă, dar şi eliberarea unui paşaport temporar.
Atenţie însă! Acesta are valabilitatea doar un an, în timp ce paşaportul electronic are valabilitate 5 ani şi presupune costuri cu doar 60 de lei mai mari (pentru paşaportul electronic trebuie achitaţi 276 de lei, în timp ce pentru paşaportul temporar - 216 lei).