Alunecări de teren în Prahova
La fiecare ploaie, trei familii din Poiana Câmpina se uită speriate spre dealul din spatele caselor.
18 Aprilie 2012, 19:13
Acesta alunecă spre curţile lor şi numai 5 metri mai despart pereţii caselor de falia de pământ care alunecă înghiţind tot ce întâlneşte în cale.
Spre deosebire de alte alunecări de teren din judetul Prahova, la aceasta, de la Poiana Câmpina, se crede că ar fi generată nu doar de calitatea solului, ci şi de exploatarea defectuoasă a unei sonde situată chiar pe dealul care a plecat la vale. Curţile caselor au fost inundate de săruri de sondă, zidurile au fost acoperite de igrasie, copiii s-au îmbolnăvit…şi cu toate acestea nimeni nu vrea să se mute.
Comandamentul pentru situaţii de urgenţă a decis ca în zonă să fie aduse module metalice în care sa fie mutaţi, în caz de forţă majoră, locuitorii din case. Soluţia, însă, nu este agreată de cetăţeni. Aceştia îşi doresc ca zona să fie refacută. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Prahova monitorizează zona şi a prelevat probe din saramura care a inundat curţile caselor, pentru a vedea dacă se poate dovedi eventuala relaţie directă dintre administratorii sondei şi alunecările de teren produse în zonă.
Societatea care exploatează sonda a intervenit pentru curăţarea curţilor şi grădinilor afectate fără să mai aştepte rezultatele de laborator, acceptând tacit că saramura care a apărut în curţile caselor nu poate avea alta sursă decât de la sondele situate pe dealul din vecinătate.
Simona Uță a fost acolo și a stat de vorbă cu oamenii: