Agendă plină in week-end
Piloţi din ţară se întrec la un concurs de parapantă, clujenii înoată iar turiştii campează pe Valea Cerbului.
16 Iulie 2010, 16:36
Piloţi din judeţe precum Timiş, Cluj, Arad, Gorj, Mureş sau Harghita, dar şi din ţări precum Germania, Anglia sau Bulgaria, cu toţii se vor întrece in cadrul acestui concurs de parapantă, organizat pentru prima dată în comuna vâlceană Perişani, startul dându-se de pe Vârful Cozia, mai precis de la o altitudine de 1668 de metri.
Practic, toţi concurenţii vor trebui ca în zborul lor, de pe Vârful Cozia şi până la aterizare în comuna Perişani, să atingă, contra cronometru, mai multe puncte termice, puncte care sunt stabilite de către organizatori pe un traseu virtual ce poate fi vizionat de catre parapantişti pe un GPS. Însă în timpul în care aceştia trebuie să atingă cele cinci puncte termice, concurenţii trebuie să se şi apropie cât mai mult de nori, ne-a informat colega noastră, Ana Maria Cârstea.
Şi in judeţul Cluj se va desfaşura un alt concurs. Sâmbătă, zeci de înotători sunt aşteptaţi la competiţia traversarea Lacului Tarniţa, un eveniment compus din două probe care vor pune la grea încercare pasionaţii acestui sport. Prima dintre ele este una cu grad de dificultate mai ridicat pentru că presupune parcurgerea a 6,5 kilometri prin apă, cu alte cuvinte traversarea completă a lacului, limita de timp fiind de trei ore. Cea de-a doua va fi de un kilometru şi jumătate, distanţă pentru care concurenţii au la dispoziţie maxim o oră. Interesul a fost maxim şi va aduna concurenţi de la vârste fragede, de chiar opt ani până la concurenţi de aproape 60 de ani. Vestea bună e că prognoza este optimistă, în week-end şansele de ploi fiind destul de mici, iar temperatura apei numai potrivită pentru o asemenea provocare. Pe lângă distracţie concurenţii se vor alege şi cu premii. Primii trei clasaţi la fiecare probă vor primi câte o medalie de aur, argint respectiv bronz, iar restul participanţilor vor primi câte o medalie de participare. Evenimentul este organizat de Clubul Orca, fondat în 2008. Traversarea Tarniţei este prima competiţie de înot in ape deschise din România, prima ediţie fiind în 2007 când la competiţie au participat 14 persoane, ne-a transmis colegul nostru, Ciprian Iancu.
Dacă vreţi linişte si verdeaţă puteţi alege sa mergeţi cu cortul la munte. Locul în care turismul este aproape gratis în această vară se numeşte Valea Cerbului. Este un loc în staţiunea Buşteni în drum spre Cabana Gura Diham. Din prima lună a verii şi până când nopţile devin prea friguroase sute de corturi şi rulote fac un adevărat cartier de vacanţă. O zi de campare costă doar 10 lei, administraţia staţiunii Buşteni oferind contra acestei sume servicii de salubritate, saci menajeri şi toalete ecologice. În această vară un turist intreprinzător a amenajat într-o rulotă o mică băcănie şi un aprozar. Vremea schimbătoare din vara aceasta a făcut ca acest cartier de vacanţă să prindă viaţă ceva mai târziu, la această dată pe Valea Cerbului sunt peste 300 de corturi şi rulote amenjate să rămână până la toamnă, ne-a informat colega noastră, Simona Uţă.