112, sufocat de păcăleli
Judeţul Covasna ocupă locul I la nivel naţional în topul apelurilor false la 112, doar una din zece solicitări având motiv întemeiat.
Articol de Oana Negrea, Sfântu Gheorghe, 11 Februarie 2011, 16:12
Anul acesta la nivel naţional s-au înregistrat aproape 1,7 milioane de apeluri la 112, din care peste 1,2 milioane, deci aproximativ 75% au fost false, relevă o statistică realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Potrivit statisticilor, de la începutul acestui an peste 28.000 de covăsneni au sunat la numărul de urgenţă 112, însă doar aproximativ 3.100 au avut un motiv întemeiat, restul fiind alarme false. Şeful Serviciului de Ambulanţă Covasna, dr. Tiberiu Poştoacă a declarat că unii covăsneni solicită Salvarea pentru lucruri minore, alţii cheamă Salvarea de câte două-trei ori pe zi, iar cea mai frecventă „păcăleală" este „Veniţi, naşte o femeie!".
De-a lungul ultimilor ani, Serviciul de Urgenţă 112 a primit tot felul de apeluri ciudate. În urmă cu câţiva ani o femeie a alertat Poliţia pe motiv că un bărbat i-a intrat în apartament… pe gaura cheii şi nu mai vrea să iasă din casă. Ceva asemănător i s-a întâmplat unei doamne în vârstă care s-a trezit cu un străin în apartament. Bărbatul nu era altul decât soţul acesteia, pe care femeia nu-l mai recunoştea.
Cea mai bizară solicitare a fost cu siguranţă cea a unui cetăţean din Sfântu Gheorghe obosit şi tracasat din cauza extratereştrilor. Acesta a reclamat la 112 că extratereştrii au aterizat cu un OZN în faţa blocului său şi fac un zgomot îngrozitor, motiv pentru care nu poate să doarmă.
Din păcate, aceşti cetăţeni nu sunt conştienţi că atunci când vine vorba de o viaţă orice secundă contează, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Dumitru Ungureanu.