Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Radio România, punte între Asia și Europa

"Apel matinal" - Interviu cu preşedintele director general al SRR, Ovidiu Miculescu.

Ăreşedintele director general al SRR, Ovidiu Miculescu (stânga). Foto: Alexandru Dolea.

Articol de Radio România, 30 Iunie 2015, 07:59

Astăzi începe Conferinţa Media 2020, primul eveniment de acest fel organizat de Societatea Română de Radiodifuziune în parteneriat cu Uniunea Audiovizualului din zona Asia-Pacific, ABU.

Până în 2020, audiovizualul va fi supus unor transformări substanţiale, cum ar fi reacţia audienţei de pe diversele platforme media comerciale faţă de platformele audiovizuale.

Consumul de conţinut radio şi TV pe telefoanele mobile, internet şi platformele hibrid vor continua să devină o provocare pentru ingeniozitatea radiodifuzorilor şi creatorilor de conţinut în vederea menţinerii avantajului pe piaţă şi pentru păstrarea audienţei.

Audio: Interviu cu preşedintele director general al SRR, Ovidiu Miculescu.

L-am invitat alături de noi la "Apel matinal" pe preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune, domnul Ovidiu Miculescu, co-organizator al evenimentului. Bună dimineaţa, bine aţi venit.

Ovidiu Miculescu: Bună dimineaţa.

Realizator: Ce oferă această premieră media 2020 profesioniştilor din industria media?

Ovidiu Miculescu: În primul rând, aş dori să menţionez faptul că acest tip de întâlnire se petrece pentru prima dată, este o premieră aş spune internaţională majoră pentru ca, pentru prima oară, audiovizualul din Asia-Pacific se întâlneşte cu audiovizualul din Europa. Acest lucru până acum nu s-a mai întâmplat. În al doilea rând, este pentru prima dată când Asia Pacific Broadcasting Union, ABU, în cei 52 de ani de existenţă, iese din teritoriul său, care cuprinde mai mult de jumătate de glob, posturile membre ale ABU, în număr de peste 300, generează zilnic o audienţă de aproape 4 miliarde de ascultători şi telespectatori. În al treilea rând, faptul că această conferinţă privind viitorul mediei se desfăsoară în România este rezultatul prezenţei Radio România în interiorul ABU ca un membru şi partener extremde activ, extrem de serios, extrem de constructiv. Acest ABU, cea mai puternică organizaţie de media din lume, nu face lucruri gratuite şi nu generază evenimente sau intră în paterneriate cu, ştiu eu, entităţi de nota mai puţin de 10, dacă pot să mă exprim aşa. Inclusiv Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune. ABU are în sloganul său "the future is hibrid", deci viitorul mediei este hibridul, platforma comună.

Foto: Preşedintele director general al SRR, Ovidiu Miculescu. Sursa: Alexandru Dolea.

Realizator: Ce înseamnă mai exact această platformă comună?

Ovidiu Miculescu: Înseamnă că deja nu mai e viitor, e prezent. Vor exista şi există deja situaţii multe în care pe un singur device vor veni imagine, voce, muzică şi date. În maşină, de exemplu, radioul dispare ca şi funcţie în momentul acesta. În Europa aproape jumătate dintre maşinile care se produc nu mai au radio şi funcţia radioului este preluată, de exemplu, de către device-ul care se cheamă GPS. Una dintre opţiuni va fi radio. Chestiunea extrem de importantă pe care trebuie s-o înţelegem este că toate aceste condiţii de transmitere şi de audienţă din partea publicului s-au schimbat dramatic. Ştiţi că Norvegia renunţă la transmisia FM cu totul, ştiţi că transmisia digitală în toată Europa face paşi mari, inclusiv ţări foste comuniste sunt într-un proces avansat de digitalizare. În acelaşi timp, mediul prin care se transmite semnalul radio este cel al anilor pe care îi trăim. Semnalul radio, deci conţinutul, care este foarte important, vine pe telefon, vine pe tabletă, vine pe aplicaţii, vine pe orice mediu pe care oamenii îl folosesc. Obişnuinţa de a asculta radioul pe frigider în bucătărie dispare sau în multe locuri a dispărut cu totul. Este extrem de important să ne adaptăm foarte repede acestei provocări care, repet, nu mai este viitor, este prezent deja, pentru că altfel lucrurile nu vor arăta bine pentru radio.

Realizator: Şi atunci vă întreb: radioul va conţine şi imagini pe viitor, pentru a fi atractiv?

Ovidiu Miculescu: Absolut, absolut. Sigur că da. Iar, dacă audienţa va fi pe aplicaţii de telefoane mobile, acolo va trebui să mergem. Trebuie să ieşim în calea consumatorului, nu să-l mai aşteptăm la noi acasă, poate vine, poate nu vine. Or, acestea sunt provocări pe care atât Asia, cât şi Europa le au, pentru că industria este una singură, oriunde s-ar întâmpla ea.

Realizator: Revenim puţin la Conferinţa Media 2020. Aţi spus că este pentru prima dată când ABU iese din bazinul său şi ajunge în Europa, ajunge în România. Şi atunci vă întreb: ce înseamnă în principal pentru Radio România această conferinţă, organizată de către Radio România, în parteneriat cu ABU?

Ovidiu Miculescu: Înseamnă, dacă vreţi, intrarea Radio România în liga mare, în acea parte din lume extrem de dezvoltată economic. Ştim că banii lumii în ultimii ani sunt acolo, inclusiv marile companii europene investesc acolo. Este o recunoaştere a faptului că livrăm lucruri serioase, avem audienţă, suntem stabili financiar, generăm evenimente şi proiecte culturale de foarte bună calitate, unul dintre ele, sigur, şi a fost important, turneul de anul trecut de la Kuala Lumpur al Orchestrei Naţionale Radio/schelaru/ şi alte acţiuni pe care le facem, de exemplu acum am propus ABU crearea unei platforme de schimburi muzicale pe care Radio România o pilotează, deci vin aici pentru că suntem un partener de încredere şi pe care ei îl consideră de viitor.

Realizator: Domnule preşedinte, cine participă la evenimentul organizat de postul public de radio?

Ovidiu Miculescu: Sunt oameni care vin de pe patru continente, din Europa, din Asia, din America, din Australia, sunt şefi de media, atât publice, cât şi private, sunt universitari care predau media în lume, sunt oameni cu o expertiză şi cu o experienţă extraordinară, sunt oameni care au cuvânt de spus, oameni care reprezintă organizaţii puternice. Vă dau, ştiu eu, doar exemplul Graham Alice, care este directorul de radio al BBC şi preşedintele Comisiei Radio în cadrul European Broadcasting Union, sunt preşedinţi de radiouri publice, vorbesc de preşedintele din Ungaria, preşedintele serviciului public din Arabia Saudită, directorul general al celui mai mare post de radio din Chicago şi zonă, sunt oameni extrem de importanţi şi influenţi din Germania, din Olanda, din Japonia, Coreea de Sud, deci sunt oameni care au ceva de spus şi care sunt extrem de conştienţi că provocarea este aceeaşi pentru toţi, soluţia trebuie găsită pentru că asaltul asupra radioului şi televiziunii practicat de către corporaţiile globale gen Facebook, Twitter, Google şi alţii... ştim foarte bine că Youtube-ul a atacat furibund şi a învins la nivel global industria de televiziune din întreaga lume, deci toţi suntem conştienţi că trebuie să reacţionăm şi să ne păstrăm calea, în beneficiul ascultătorilor şi telespectatorilor noştri.

Realizator: Iar pe final, Radio România este pregătit să treacă la radioul viitorului, în acest moment?

Ovidiu Miculescu: Avem încă o problemă mare de mentalitate, a noastră, nu a publicului. Publicul ne dă semnale că ne aşteaptă şi pe alte suporturi. Lucrăml a corecţiile pe care trebuie să le facem în interior, suntem obligaţi să înţelegem că lumea se schimbă cu o viteză foarte mare şi neadaptarea la prezent înseamnă pierderi pe toate capitolele. Dar sunt optimist şi sunt convins că şi colegii mei din Radio România înţeleg că nu avem decât o singură cale: digitalul, online-ul, dezvoltarea permanentă a conţinutului, pentru că acestea sunt lucrurile care în foarte scurt timp vor face diferenţa capitală între a fi şi a nu fi.

Realizator: Domnule preşedinte, mulţumesc pentru prezenţa dvs la "Matinal".

Ovidiu Miculescu: Vă mulţumesc şi eu.

Mai multe informații despre acest eveniment puteți găsi pe portalul nostru special ABU Media 2020.

Apel matinal: Inaugurarea primului tren nou achiziționat în ultimii 20 de ani în România
Matinal 19 Noiembrie 2024, 18:42

Apel matinal: Inaugurarea primului tren nou achiziționat în ultimii 20 de ani în România

Apel matinal, de luni până vineri de la ora 8.30.

Apel matinal: Inaugurarea primului tren nou achiziționat în ultimii 20 de ani în România
Apel matinal: Despre precauții în sezonul gripal
Matinal 13 Noiembrie 2024, 07:00

Apel matinal: Despre precauții în sezonul gripal

Dr. Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naţionale de Medicină a Familiei, invitat la Apel matinal.

Apel matinal: Despre precauții în sezonul gripal
Apel matinal: În direct cu președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu
Matinal 11 Noiembrie 2024, 19:27

Apel matinal: În direct cu președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu

Apel matinal, de luni până vineri de la ora 8.30.

Apel matinal: În direct cu președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu
Președintele AEP, Toni Greblă, în direct la Apel matinal
Matinal 07 Noiembrie 2024, 21:19

Președintele AEP, Toni Greblă, în direct la Apel matinal

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

Președintele AEP, Toni Greblă, în direct la Apel matinal
Apel matinal: În direct cu președintele ANPC, Sebastian Hotca
Matinal 06 Noiembrie 2024, 17:57

Apel matinal: În direct cu președintele ANPC, Sebastian Hotca

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

Apel matinal: În direct cu președintele ANPC, Sebastian Hotca
Apel matinal - În direct cu prof.Valentin Naumescu
Matinal 06 Noiembrie 2024, 07:24

Apel matinal - În direct cu prof.Valentin Naumescu

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

Apel matinal - În direct cu prof.Valentin Naumescu
Modificări importante pentru pensiile militare. "Este o victorie de etapă", spune generalul în rezervă, Dan Grecu
Matinal 05 Noiembrie 2024, 10:07

Modificări importante pentru pensiile militare. "Este o victorie de etapă", spune generalul în rezervă, Dan Grecu

"Apel matinal" - Invitat: generalul în rezervă Dan Grecu, preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România.

Modificări importante pentru pensiile militare. "Este o victorie de etapă", spune generalul în rezervă, Dan Grecu
Apel matinal: despre legislația privind pensiile militare
Matinal 05 Noiembrie 2024, 08:05

Apel matinal: despre legislația privind pensiile militare

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

Apel matinal: despre legislația privind pensiile militare