Mi-e dragă România pentru tradiţiile de nuntă

Poporul român este un popor vesel şi uneori pus pe şotii.

Poate că de aceea, dintre toate obiceiurile de nunta, mai dulce decât luna de miere sau tortul de nuntă, mai așteptat decât peţitul, udatul, fedeleșul sau ruperea turtei, mai amuzant decât împletitul cosițelor, legarea șireturilor, dansul mirilor sau al pinguinilor, mai pasionant decât barbieritul mirelui, îmbrăcatul miresei, aruncarea jartierei sau a buchetului și mai palpitant decât schimbul de inele si declarații, scosul vălului si sărutul mirilor este...furatul miresei.

Practic, cred că nu există nuntă la care să nu se audă anunţul: ”Doamnelor şi domnilor, s-a furat mireasa!”.

Cu toate că se presupune că mirele nu are ochi decât pentru mireasa lui, cavalerul de onoare sau alti bărbati cu iniţiativă profită de neatenţie și i-o fură, iar mirele este dator să o caute și să o răscumpere.

Ca dovadă i se aduce un pantof, sau chiar o mireasă deghizată, pentru a fi testat dacă îşi recunoaşte sau nu aleasa inimii.

O nuntă românească seamănă asadar cu un film de acţiune, mai ales atunci când se practică şi furatul mirelui! Se spune ca o nuntă fără furatul miresei e ca o masă copioasă fără un desert pe masură!

Toată lumea așteaptă cu nerăbdare negocierile cu naşul sau probele stânjenitoare la care este supus mirele pentru a-și recăpăta jumătatea.

Întreaga tradiţie există probabil pentru ca mirele să demonstreze cât de mult își iubeste mireasa şi, la un nivel mai profund, bărbatul să realizeze că femeia nu trebuie să lipsească din viaţa lui.

Mare atenţie însă, pot apărea și surprize neplăcute: fie mireasa profită de prilej și fuge definitiv, fie mirele nu mai plătește răscumparare ca să scape de ea.

Nu mai vorbesc de cei care ar avea proasta inspiraţie să fure mireasa de la nunta fiicei unui procuror cu fiul unui judecator–răscumpărarea ar putea fi o pedeapsă cu executare... silita.