Mi-e dragă România pentru jocurile noastre din copilărie
În actuala eră a tehnologiei, jocurile copilariei noastre ar putea să pară desuete, dar pentru generaţii întregi de români continuă să aibă un farmec inegalabil.
Articol de Dan Creța, 31 Mai 2013, 08:28
Mi-e dragă România pentru jocurile noastre din copilărie care atunci când ne revin în minte chiar şi numai pentru câteva clipe privirea ne străluceşte altfel, iar chipul ne este luminat de un zâmbet care mai pastrează ceva din gingaşia şi candoarea de odinioară.
Eram atat de veseli, fără griji, dar debordând de emoţii jucându-ne cu prietenii pană la epuizare jocuri minunate şi palpitante care uneori ne făceau să ajungem în faţa părinţilor cu genunchii juliţi sau cu hainele murdare, însă fericiţi şi mândri de "isprăvile" noastre.
În actuala eră a tehnologiei, jocurile copilariei noastre ar putea să pară desuete, dar pentru generaţii întregi de români continuă să aibă un farmec inegalabil.
Poate că nu ar fi o cauză pierdută încercarea de a îi provoca pe copiii de azi şi de mâine să încerce, în curtea şcolii sau în faţa blocului, unele dintre cele mai populare şi amuzante jocuri de altădată: “raţele şi vânătorii”, “măgăruşul”, “lapte-gros”, “miuţa”, “şotronul”, “baba-oarba”, “ursul doarme şi visează”, “poştaşul”, “leapşa”, “de-a v-aţi ascunselea”, “flori, fete sau baieţi”, “ţară, ţară vrem ostaşi”, “1, 2, 3, la perete stai!”, “împărate luminate, cât e ceasul”... mai ştiţi cât arăta ceasul împăratului?
O mămăligă răsucită, 10 paşi de furnică, un crocodil şi aşa mai departe... măcar el era scutit de blestemul trecerii impasibile a timpului.
Mai noi sau mai vechi, transmise de la bunici şi părinţi sau inventate în fiecare generaţie, jocurile din copilărie dezvoltă imaginaţia şi creativitatea şi devin, în timp, cele mai frumoase amintiri.
Audio: Mi-e dragă România pentru jocurile noastre din copilărie.
